Transcrierea interventiei presedintelui PNL, Crin Antonescu, in cadrul conferintei de presa a USL

Bună ziua!

Voi începe, împreună cu colegii mei și în numele și al lor și al Uniunii Social Liberale, prin a spune că, așa cum deja știți, formațiunile politice pe care le conducem, pe care le reprezentăm acordă o importanță specială momentului în care Regele Mihai, singurul supraviețuitor dintre șefii de state din al doilea război mondial, împlinește frumoasa vârstă de 90 de ani.

Considerăm că este un moment de istorie. Considerăm că este o șansă, o oportunitate pentru România și pentru imaginea ei, faptul că Suveranul va putea să se adreseze, după multe multe decenii, Parlamentului României într-o ședință dedicată acestui moment festiv.

Încă o dată o spun, este un gest politic pe care suntem bucuroși că am reușit să-l impunem ca decizie a Parlamentului României. E un gest politic simbolic, care n-are nicio legătură cu ideea de a schimba statutul de republică al României, ci are doar ideea de a cinsti, de a celebra o personalitate importantă a istoriei naționale și a istoriei contemporane și de a face tot ceea ce în țările civilizate, indiferent că sunt monarhii sau republici, se face în respectul istoriei, în respectul tradiției, în respectul unor momente cheie din istoria lui.

Dacă am avut șansa ca Regele să apuce această vârstă, ar fi fost păcat să ratăm celebrarea ei, cum spuneam, în instituția politică – Parlamentul, în cel mai înalt chip reprezentativă pentru națiunea română și, în sensul acesta, le mulțumesc și colegilor mei, liderii partidelor politice din Uniunea Social Liberală și, de asemenea, celor care, în Parlamentul României, chiar făcând parte din actuala majoritate, au votat pentru o dreaptă recunoaștere a unui moment istoric și a unui personaj istoric în ideea ca întreaga Românie să beneficieze la nivelul imaginii.

Nu reiau aici argumentele pe care noi le-am prezentat atunci când am făcut această propunere și când am votat-o. Ele sunt cunoscute și, practic, așa cum se vede, există un consens decent și eficient, cu excepția pe care o cunoașteți și de care nici nu are rost să vorbim în acest moment.

Sperăm, și cu asta închei discuția despre acest subiect, sperăm că un număr cât mai mare de preprezentanți ai partidului de guvernământ, partidului principal de guvernământ și ai majorității vor înțelege să se comporte în conformitate cu normele decente pe care un asemenea moment le impune.

Etichete:, , , ,

Un comentariu pe “Transcrierea interventiei presedintelui PNL, Crin Antonescu, in cadrul conferintei de presa a USL”

  1. Cantemir 24 octombrie 2011 la 6:42 PM #

    Ce va zice Regerle maine in parlament:
    http://camarasdelumini.wordpress.com/2011/10/24/cui-si-despre-ce-nu-va-vorbi-regele-maine/

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: