Cumătrul lui Traian Băsescu, Paul, cel care-şi spune prinţ, i-a trimis Regelui Mihai o scrisoare de la mulţi ani, plină de mizerii, care a fost preluată de agenţiile de presă şi care începe cu „Dragă unchiule”. Paul îl acuză aici pe rege că în 50 de ani de comunism n-a făcut nimic pentru popor, în afară de mesajele pe care le transmitea, „de Paşti şi de Crăciun” Textul mi se pare mizerabil. (http://www.mediafax.ro/politic/printul-paul-catre-regele-mihai-in-cei-50-de-ani-de-comunism-nu-ati-facut-nimic-pentru-popor-8904731/)
Şi aici, acest Paul amestecă relaţiile de rudenie, cu relaţiile sale cu Casa Regală, care nu sînt acelaşi lucru. El e nepotul regelui Carol al II-lea. Dar nu e şi prinţ, cum pretinde. Paul e fiul lui Mircea, cel născut dintr-o căsătorie oficiată la Odesa, între prinţul Carol şi Ioana Maria Lambrino, căsătorie care contravenea cu statutul Casei Regale şi care a şi fost anulată ulterior în România. După divorţ Carol s-a căsătorit cu prinţesa Elena a Greciei şi a Danemarcei, cu care a avut un copil, pe viitorul rege Mihai.
Astfel că Mircea Lambrino, în calitate de fiu recunoscut al regelui Carol al II-lea şi fiul său Paul au putut revendica şi au şi obţinut după moartea regelui în exil o parte din averea personală a acestuia, dar nu puteau emite pretenţii la proprietăţile Casei Regale din cauză că singurul fiu recunoscut al regelui Carol al II-lea, potrivit regulamentului Casei Regale, era Regele Mihai. Nu spun că a fost drept ceea ce s-a întîmplat cu primul fiu al regelui Carol, dar oficial el nu făcea parte din Casa Regală. Acestea fiind regulile, Carol II a trebuit să divorţeze pentru a se urca pe tron.
Mircea Lambrino, deşi era fiul său, n-avea titlul de prinţ şi cu atît mai puţin îl are Paul Lambrino, fiul său. Aşa că pretenţia celui din urmă de a deveni parte, ca moştenitor al regelui Carol II, la proprietăţiile Casei Regale nu stă în picioare, la fel cum nu stă în picioare nici titlul său de prinţ autoproclamat.
Cînd Traian Băsescu s-a afişat în calitate de cumătru cu Paul de România, prinţul care adică nu e prinţ, a făcut-o în total dispreţ faţă de istoria României în care e încorporată şi Casa Regală. Cît despre Paul Lambrino, i-aş înţelege frustrările justificate de nepot indiscutabil al regelui Carol II, dacă n-ar încerca să pătrundă în Casa Regală prin efracţie şi insultător.
sursa: VoxPublica
Comentarii recente