Uslasii s-au certat ca la usa cortului pentru candidaturile la Consiliul Judetean Maramures (EMaramures)

Ursache si Stef (c) eMM.roStrigate si injuraturi s-au auzit in seara de 9 februarie, in timpul negocierilor pe care liderii USL Maramures le-au avut pentru stabilirea viitorilor candidati la Consiliul Judetean (CJ). Disputa a pornit din cauza pretentiilor pe care le au liderii organizatilor de partid membre in uniune. Primele cuvinte “colorate”au venit dinspre PSD, insa nici liberalii nu s-au lasat mai prejos. Surse politice spun ca presedintele social-democratilor maramureseni, Mircea Ursache, a ramas ca la cinema cand a auzit limbajul a trei dintre colegii sai, care nu s-au sfiit de faptul ca in sala de sedinte se afla si o femeie – presedinta PC Maramures. 

Marul discordiei: un post de consilier judetean
Uselistii si-au impartit, ieri, cele 34 de fotolii de consilier judetean. In timp ce PSD a militat pentru un scor de 11 – 11, pentru locurile eligibile, liberalii au cerut ca 12 pozitii de pe lista sa le revina lor si doar 10 pesedistilor. Argumentul PNL a fost acela ca are de dat functii si conservatorilor, cu care sunt in alianta, respectiv ca scorul electoral inregistrat in anul 2008 e in favoarea lor. Social-democratii au sarit ca arsi, argumentand ca, in conditiile in care ACD (PNL+PC) ar urma sa nominalizeze candidatul pentru functia de presedinte al CJ, nu este normal sa beneficieze si de locuri in plus in cadrul forului administrativ judetean.

Astazi, liderul PNL Maramures, Radu Stef, a recunoscut ca discutiile au fost aprinse, dar a precizat ca nu a cedat in fata “insistentelor” venite dinspre PSD. “Au fost doua runde – sigur, nu de box, ci runde civilizate, pentru ca, vedeti, am ramas intreg… si ceilalti, la fel.”, a spus el, ironic. “Discutiile au fost destul de dificile, pentru ca fiecare dintre cele trei parti incearca sa atraga de partea sa, in negocieri, cat mai multe candidaturi – si e normal sa fie asa. /…/ 12 la 10 mi se pare o impartire normala pe liste. Rezultatele alegerilor din 2008 sunt, in opinia mea, singurele palpabile, iar ele sunt de partea noastra, a liberalilor”, a comentat el.

Consens pentru liste comune in tot judetul
Sursele eMaramures spun ca discutiile de aseara au degenerat odata cu interventiile pesedistilor Calin Matei, Anton Rohian si Gheorghe Simon, care nu sunt de acord sa lase primatul liberalilor pe listele de candidaturi. Radu Stef nu a ramas insa nepasator si a ripostat pe masura.

Purtatorul de cuvant al PSD Maramures, Gabriel Zetea, nu a vrut sa comenteze disputele aparute in interiorul uniunii saptamana aceasta, mentionand ca, din punctul sau de vedere, sunt mai importante intelegerile la care au ajuns reprezentantii celor trei partide, decat divergentele. “USL va candida pe liste comune in toate localitatile din Maramures, iar acesta este un lucru extrem de important, pentru care exista consens. Da, sunt discutii in privinta CJ si a Consiliului Local (CL) Baia Mare, dar si acestea vor fi rezolvate”, a spus el.

Discutii exista, dupa cum spun reprezentanti din uniune, si in privinta candidaturilor pentru forul administrativ baimarean. Liberalii vor sa se mearga pe raportul 9 (ACD) la 5 (PSD) existent acum in legislativul local, in timp ce pesedistii insista pentru o formula de 8 (ACD) la 6 (PSD).

Conservatorii vor doi consilieri la judet
Lidera PC Maramures, Cornelia Negrut, a precizat pentru eMaramures ca solicitarea conservatorilor este pentru doua locuri eligibile inConsiliul Local Baia Mare si alte doua in Consiliul Judetean. “In momentul de fata sunt 46 de localitati in care s-a convenit sa se mearga pe liste comune si pentru care nu sunt probleme. In celelalte trebuie sa se gaseasca o solutie. Varianta  pentru zonele in care nu s-a ajuns inca la un numitor comun este aceea de a face o comisie de mediere care sa analizeze candidatii, iar daca nu se va conveni asupra persoanelor, se va trece la sondaje de opinie”, a spus ea.

Scandalul izbucnit ieri nu este primul de acest gen care are loc in sanul USL de la constituirea aliantei in Maramures. Dispute aprinse au loc atat in Baia Mare, adica intre liderii principali ai organizatiilor, cat si in teritoriu, unde foarte multi primari nu vor sa auda de liste comune si colaborare cu fostii lor adversari politici. Un exemplu ar fi municipiul Sighetu Marmatiei, unde viceprimarul Ovidiu Nemes (PNL) nu vrea sa cedeze candidatura pentru primarie pesedistei Eugenia Godja.

Disputa va fi transata la centru
Centrul a fost transant in problema negocierilor, anuntand filialele ca daca nu ajung in timp util la un consens va transa problema candidaturilor dupa bunul plac, fara sa tina cont de sugestiile din teritoriu. In privinta sefiei Consiliului Judetean e stiut faptul ca PSD nu se impaca nicicum cu ideea de a nu candida, drept urmare se fac interventii la Bucuresti pentru a schimba decizia liderilor USL legat de atribuirea candidaturii catre ACD.

Termenul pana la care USL Maramures trebuie sa rezolve neintelegerile in privinta listelor este finalul lunii februarie. Potrivit lui Mircea Ursache concluzia sedintei de ieri a fost aceea ca fiecare dintre organizatiile judetene vor trimite la Bucuresti cate un raport in care sa explice pasii facuti, cum s-a ajuns la un acord sau altul, dar si sa puncteze asupra zonelor in care nu se pot rezolva problemele ce tin de candidatura. „E nedrept totusi sa se sarjeze pe zona de neintelegere, cand de fapt s-a ajuns la consens in ce priveste mare parte dintre obiective. In legatura cu CJ si cu CL Baia Mare, rezolvarea va veni de la centru. E vorba de o interpretare, de modul de stabilire a paritatii”, a mentionat el.

Sursele eMaramures spun ca in rapoartele trimise la Bucuresti vor figura si numele celor care au pus probleme in cadrul negocierilor si ca e posibil sa se ia masuri pentru ca disputele sa fie incheiate inainte de declansarea campaniei electorale.

Etichete:, , , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: