Comunicat de presa OFL: organizarea de dezbateri publice pe probleme legate de Educație, în special clasa pregatitoare, 23.02.2012

Femeile liberale organizează în toată țara dezbateri publice

“Suntem pregătiți pentru clasa pregătitoare?” 

Organizația Femeilor Liberale organizează în toate orașele dezbateri publice pentru a discuta  problemele determinate de aplicarea noii Legi a Educației, în special cele referitoare la introducerea clasei pregătitoare,  dar și pentru a găsi împreună soluții cu aplicabilitate practică. 

            Dezbaterile publice se vor desfășura în perioada 23 februarie-1 martie, în municipiile reședință de județ din România. La dezbatere sunt așteptați să participe părinți, cadre didactice, ONG-uri, jurnaliști, reprezentanți ai autorităților locale și ai Inspectoratelor Școlare.

Femeile liberale organizează aceste dezbateri la solicitarea părinților ai căror copii urmează să fie înscriși în clasa pregătitoare, dar și a  cadrelor didactice care au semnalat, cu îngrijorare, existența unor probleme referitoare la introducerea acesteia.

            Lucia Varga, președintele Organizației de Femei din România consideră că: “Este nevoie să ne implicăm activ acum pentru a nu face greșeli pe seama copiilor noștri. Actuala guvernare a demonstrat, prin măsurile implementate în sistemul de educație, că  a introdus haosul și a scăzut major calitatea actului de învățământ. Invităm părinții și cadrele didactice împreună cu administrația publică locală și societatea civilă să se implice, să căutăm împreună soluții pentru a corecta măsurile actualei guvernari, care se dovedesc greșite” 

În România există peste 200.000 de copii născuți în 2006 care vor intra în septembrie 2012 în clasa zero. Organizația Femeilor Liberale speră să identifice  problemele cu care se confruntă părinții acestor copii, autoritățile locale și cadrele didactice și totodată se va implică în soluționarea acestora.

22 februarie 2012 Organizația Femeilor Liberale

Reclame

Etichete:,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: