Agerpres – Prahova: Cinci tineri liberali prahoveni au demisionat din PNL

Cinci tineri liberali prahoveni au demisionat, joi, din PNL, coordonatorul organizaţiei municipale, George Botez, infirmând informaţia potrivit căreia peste 200 de tineri ar fi demisionat şi estimând că numărul celor care vor pleca din partid va fi de maxim 30.

Coordonatorul PNL Ploieşti, George Botez, a declarat, pentru AGERPRES, că cinci demisii au fost înregistrate, pe data de 1 martie, la sediul municipal al partidului, dar şi că numărul tinerilor care vor pleca în perioada următoare din partid va fi de aproximativ 30, fiind vorba despre persoane ‘legate’ de vechea conducere a organizaţiei. ‘Estimăm că este vorba despre maxim 20-30 de demisii ale unor tineri indisolubil legaţi de persoanele care au fost în vechea conducere a partidului şi care se simt datori să urmeze persoanele care, probabil, le-au fost alături în anumite momente’, a explicat Botez.

De altfel, acesta a infirmat informaţia potrivit căreia 203 tineri liberali ar fi demisionat din partid, precizând că singurele demisii înregistrate sunt cele ale preşedinţilor organizaţiilor judeţene şi municipale de tineret, Răzvan Lungu şi respectiv Radu Simionescu, şi a preşedintelui Clubului Studenţesc Liberal- Filiala Prahova – Cătălin Radu. ‘Demisia celor 203 a fost, de fapt, un balon care s-a spart rapid, o altă încercare de a lovi imaginea PNL după acel protest de la Bucureşti. Singurii care au demisionat sunt liderii de la tineret Răzvan Lungu, Radu Simionescu şi Cătălin Radu, dar şi consilierul municipal . Am fost informat de către membrii tineretului liberal despre faptul că există demisii completate în numele lor. Aceştia m-au rugat să îi anunţ dacă ele vor fi depuse, pentru că ei, de fapt, nu au demisionat’, a precizat George Botez.

Etichete:, , , , , ,

Un comentariu pe “Agerpres – Prahova: Cinci tineri liberali prahoveni au demisionat din PNL”

  1. adrianstasek 1 martie 2012 la 8:43 PM #

    Minciuna are picioare scurte!
    Nu trebuie sa ne mai mire neadevarurile ce-i caracterizeaza pe slujbasii lui basescu!
    Cum e turcul, si pistolu`!

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: