Discursul presedintelui PNL, Crin Antonescu, sustinut cu ocazia lansarii candidatilor USL Mures la alegerile locale, 18 mai 2012

“Bună ziua!

Mulțumesc! Mulțumesc foarte mult!

Puțin după miezul nopții de 6 spre 7 decembrie 2009, un om care părea vesel, dar nu avea un zâmbet prea prietenos, a apărut după un colț de clădire sau într-un garaj, nu știu ce era, și a declarat către națiune: I-am ciuruit!

El, omul acela, nu era altcineva decât președintele în exercițiu al acestei țări și în același timp omul care aflase de la cei care numărau până la capăt toate voturile că va continua să fie încă un mandat președintele acestei țări. Asta și nu altceva a spus în acel moment către țară omul care, poate s-ar fi cuvenit, cum se întâmplă în alte părți sau cum e poate normal sau așteaptă cetățenii de la un președinte al tuturor românilor abia reales niște cuvinte de chemare la apropiere, niște cuvinte care să depășească limbajul militar al campaniei electorale. Omul a spus aceste lucruri și trebuie să admitem că în mare măsură s-a și ținut de cuvânt, numai că n-a ciuruit adversarii săi politici, sau pe Mircea Geoană sau doar pe ei, ci s-a apucat să ciuruie milioane de compatrioți.

Acesta este începutul unei istorii care este însă și a noastre pentru că în dimineața aceleași zile, cred că înțelegeți că n-am putut să dorm, priveam în continuare la televizor și am văzut declarația unui tânăr pe care îl cunoșteam, sigur, de ani de zile, unui tânăr politician, el era în curte la PSD, era și el obosit, era și el trist, era și el zgribulit și a fost întrebat ce face, cum se simte. Și el a spus atunci: Nu știu, sigur, nu mă simt bine, nu știu ce se va întâmpla mai departe. În orice caz, eu vă spun că nu mă las până n-o să terminăm cu Băsescu și cu regimul lui. Era vorba de Victor Ponta, care ulterior avea să devină președinte al Partidului Social Democrat.

Trebuie să vă spun că în acel moment, deprimat cum eram și eu, ca și Victor Ponta, ca și Mircea Geoană, nu mai vorbesc, ca și toți cei care ne implicaserăm în acea campanie sau probabil ca și cei care votaseră o schimbare – au fost majoritari pe teritoriul României cei care au votat o schimbare și în 2009, vă reamintesc acest lucru pe care Traian Băsescu l-a uitat imediat, dacă l-a știut vreodată – în acel moment vreau să vă spun că mi-am spus în sinea mea, cu toată deprimarea: Stai că nu ne-a ciuruit de tot și trebuie să facem ceva împreună.

Pe 5 februarie 2011, împreună cu Victor Ponta, președinte deja al Partidului Social Democrat, și cu un alt politician și mai tânăr decât Ponta, dacă se poate așa ceva, și anume Daniel Constantin, președinte al Partidului Conservator, am anunțat formarea Uniunii Social Liberale. Foarte multă lume a spus atunci, nu numai în afara partidelor noastre, ci și în interiorul partidelor noastre, că va fi foarte greu, și într-adevăr a fost și continuă să fie foarte greu, foarte mulți au spus atunci că această coaliție, care era diferită de toate cele pe care le cunoscuserăm înainte, va fi sortită eșecului, în foarte scurtă vreme va arăta că nu se poate să ții la un loc niște lideri, niște orgolii, niște partide cu doctrine, cu istorii, cu programe, cu amintiri, cu totul și cu totul diferite și care nu erau de natură să faciliteze o asemenea construcție.

Sigur că pornind și asumându-ne această responsabilitate, și eu și Victor Ponta și Daniel Constantin și cei care au fost alături de noi în acele momente foarte grele, am știut nu doar că ne riscăm cariera politică, pentru că la urma urmelor, din politică, la un moment dat, tot trebuie să pleci, ci am știut că dacă proiectul nostru nu reușește, foarte mulți oameni nu vor mai avea nicio speranță și am înțeles că acest proiect este singurul care poate reuni cu adevărat speranțele oamenilor, pe zi ce trece mai ciuruiți de către domnul care câștigase alegerile și de către aliații săi din ce în ce mai mulți.

Astăzi pot să spun că ne-am ținut de cuvânt până acum. Astăzi pot să spun că Uniunea Social Liberală nu mai este o idee în mintea, în sufletul a trei-cinci-zece oameni, ci este opțiunea politică a majorității românilor.

Astăzi pot spune că Uniunea Social Liberală există în toate județele țării, ba poate că în toate localitățile țării, chiar dacă nu au ca la Mureș liste comune. Astăzi pot spune că liberali pe de-o parte, social-democrați pe de alta, nu știu dacă suntem mai buni sau mai răi decât eram, dar avem o experiență majoră în plus, și anume aceea că am dovedit că putem să lăsăm tot ceea ce ne desparte deoparte, putem să ne unim și putem să oferim o alternativă, singura, României.

Astăzi, vă aduc aminte pentru toți cei care nu au crezut în acest proiect, pentru toți cei care vreme de mai bine de un an, în fiecare zi ne-au insultat, ne-au batjocorit, ne-au ridiculizat, și pe Victor Ponta și pe mine, și pe cei din PSD și pe cei din PNL, și pe Năstase, și pe Iliescu, și pe Tăriceanu și pe toată lumea, le reamintesc acestor oameni că noi, ăștia așa cum suntem, am reușit să facem prima alianță politică în care liderii la nivel național, la nivel local au învățat să trăiască împreună și au devenit din ce în ce mai cooperanți și le spun celor care tot speră, cu fiecare zi, să sar împotriva lui Victor Ponta, să mă cuprindă invidia că el e prim-ministru și eu nu, să sară Victor Ponta și să încerce nu știu ce să ne facă nouă liberalilor, care nu suntem partidul lui, le spun foarte clar, lăsați la o parte orice speranță, treaba între noi merge din ce în ce mai bine.

Noi am avut, de asemenea, puterea de a ne respecta angajamentele și, acolo unde toți așteptau tulburări, scandaluri și ruperi ale Uniunii Social Liberale, le spun că tot ceea ce ne-am propus, tot ceea ce ne-am angajat unii față de alții s-a realizat și suntem într-o campanie electorală în care avem candidați comuni peste tot la președinția consiliului județean, avem candidați comuni în toate municipiile reședință de județ și în care avem candidați comuni într-o majoritate din localitățile României. Le mai spun, de asemenea, încă o dată celor care poate n-au observat acest lucru că, între timp, Victor Ponta a devenit prim-ministru nu doar în congresele noastre, ci în realitate, e la Palatul Victoria. Le mai spun că, tot în realitate și nu în visele noastre, am făcut, împreună cu prim-ministrul, un guvern care lucrează, l-am făcut în trei zile, fără să ne certăm pe ministere, fără să ne certăm pe bani, fără să ne certăm pe funcții, fără să ne certăm pe oameni. L-am făcut și el funcționează așa de bine încât deja a început să repare ceea ce domnul cu ciuruiala și colegii săi au făcut împotriva oamenilor din această țară și, ca să închei acest dialog de la distanță cu cei care atacă acest guvern cu mult înainte ca el să se nască, le spun foarte limpede: lucrurile vor merge din ce în ce mai bine nu numai între noi cei din USL, ci vor merge din ce în ce mai bine pentru această țară pentru că ea are, în sfârșit, conducători responsabili.

Am fost la Târgu-Mureș nu demult. Eram în opoziție încă pe de-a-ntregul, pentru că parțial suntem și acum încă în opoziție, și am venit aici chemat de colegul, de prietenul meu Ciprian Dobre, care m-a chemat în ajutor. Eu i-am spus, știam despre ce e vorba, și i-am spus: Cum pot eu să vă ajut? Sunt în opoziție, nu sunt un factor de decizie. Suntem alături de voi, dar nu pot să vă ajut, n-am cum să vă ajut. Și atunci el mi-a spus: Nu, vino! Veniți aici cei de la București pentru că cel mai mare ajutor pentru comunitatea noastră, pentru instituțiile pe care le apărăm, pentru spiritul pe care-l servim, este să simțim că avem toată România alături.

Și ați avut toată România alături și pentru că am fost mai uniți ca niciodată în apărarea unor valori ale dumneavoastră, ca și ale noastre, am dat jos un guvern, pornind de aici, pornind de la UMF, pornind de la comunitatea românească din Târgu-Mureș și din Transilvania. Și pentru asta îl felicit încă o dată pe Ciprian Dobre, vă felicit pe dumneavoastră și vă mulțumesc tuturor!

Aș spune un singur lucru în legătură cu o acuzație caraghioasă care mi se tot aduce de la acel moment încoace, și pe care, din păcate, mi-au adus-o și oameni politici pe care-i cunosc de douăzeci de ani și cu care colaborez de douăzeci de ani, și anume acuzația de naționalism.

Sigur, eu nu pot să îi iau în serios nici pe colegii mei de Parlament de douăzeci de ani, pe care îi respect sincer, ca Marko Bela, ca Borbely Laszlo, ca Verestoy Attila. Nu pot să-i iau în serios atunci când ei mă acuză pe mine de naționalism. Ei știu foarte bine că eu, ca și toți parlamentarii și toți liderii de până acum ai Partidului Național Liberal suntem oameni care am făcut tot ce ne-a stat în putință și tot ceea ce era corect să facem pentru respectarea pluralismului, a identității culturale, a identității istorice, a identității lingvistice, pentru drepturile minorităților maghiari, ca și de altfel de celelalte feluri în această țară. Eu însă nu resping o asemenea acuzație și spun foarte clar, cum am spus și la Congresul pe care l-am avut toate cele trei partide, împreună, de curând: Da, sunt naționalist și trebuie să fim naționaliști! Atâta vreme cât știm foarte bine și am dovedit că naționalismul nu înseamnă negarea identității și drepturilor oricărei minorități. Știm asta și am dovedit asta. Atâta vreme cât știm și am dovedit că naționalismul despre care vorbim nu înseamnă îngustime, obscurantism, izolare. Atâta vreme cât știm și am dovedit că asta nu înseamnă că ne credem buricul pământului, că nu ne cunoaștem păcatele, pe ale noastre, ca și pe ale altora.

Sunt naționalist și cred că trebuie să fim naționaliști atâta cât să înțelegem că nu pot recunoaște și apăra identitatea altuia dacă nu mi-o cunosc și nu mi-o apăr pe a mea. Atâta vreme cât înțeleg că nu pot apăra dreptul la limba maternă sau la identitate culturală al altuia, atâta vreme cât nu îmi apăr limba mea, limba oficială a acestui stat, singura limbă oficială a acestui stat. Atâta vreme cât înțelegem și putem dovedi că există majorități și minorități, că o minoritate nu-i cu nimic mai prejos decât o majoritate, că din rândurile minorităților s-au ridicat întotdeauna, în toate epocile și din toate minoritățile, oameni extraordinari și oameni care și-au servit cu cinste, cu onoare țara în care trăiau și în care ei erau minoritari.

În același timp, nu avem cum să dăm un destin acestei țări, cu români, cu unguri, cu orice minoritate vreți dumneavoastră, împreună, în respect reciproc și în respect de identitate, câtă vreme nu înțelegem că totuși această țară înseamnă și o națiune, că această națiune este națiunea română și că această națiune are interese, are valori și are orizont care trebuie slujite și apărate de conducătorii ei de orice naționalitate. Acesta este, simplu, tot naționalismul meu, nimic mai mult, dar nimic mai puțin. Și nu din naționalism o spun, dar mă bucur că această moțiune de cenzură, care a dus la o spectaculoasă, la o neașteptată și la o binevenită scurtare a suferinței românilor, a fost generată de modul în care dumneavoastră, în primul rând, cei din partidele noastre politice și din opinia publică de la Târgu Mureș v-ați ridicat pentru apărarea unor valori. Și pentru ca, sigur, ultimele mele cuvinte să fie dedicate totuși candidaților dumneavoastră, pe care îi respect, îi încurajez, îi felicit pentru că și-au asumat acest rol dificil, sunt onorat să fiu alături de ei. Am să spun că e foarte important pentru Târgu Mureș, cred, faptul că la moțiunea de cenzură, care a dus la înlăturarea guvernului Băsescu, zis Boc sau zis Ungureanu, unul dintre dumneavoastră, și anume Ciprian Dobre, a putut rosti, ca o parafrază istorică peste vremuri, în Parlamentul României, a rostit-o în trei limbi formula Nu, asta nu, niciodată.

Le doresc succes candidaților dumneavoastră, îi doresc și lui Cornel Brișcaru și lui Ciprian Dobre și tuturor celorlalți candidați să câștige, să câștige aceste alegeri și mai ales după aceea să conducă bine comunități, să conducă bine comunități care au un potențial extraordinar, să le conducă exemplar din punctul de vedere al conviețuirii interetnice, să le conducă, în mod exemplar, din punctul de vedere al serviciului public în favoarea cetățeanului, să devină niște lideri locali și regionali și nu niște simpli baroni.

Asta le doresc, asta se va întâmpla și către dumneavoastră, toți colegii noștri militanți, activi, de luptă politică, aș face un ultim apel, e un apel care nu e un sfat, e un apel care nu e dat de un om care știe el ce trebuie să facă alții, ci este o mărturisisre către colegi a unui om care e frământat de această idee. Dragii mei, noi, cei care, repet, facem politică activă, suntem prinși în mecanismul acțiunilor specifice acestei activități și la sfârșitul fiecărei zile socotim, cum mai stă treaba în campanie, câte voturi am mai luat, cum stă candidatul cutare, cum am negociat cu PSD-ul, cum am negociat cu PNL-ul, câți consilieri luăm acolo, ce se întâmpla la toamnă, cât de bine merge guvernarea noastră și cum se vede ea pe televizor și ce mai zice opoziția.

Asta trebuie să facem și asta este, ca să spun așa, ocupația noastră, câtă vreme facem politică. Dar vă rog din suflet să nu uităm că de fapt, la sfârșitul fiecărei zile, bilanțul nostru e altul și direct sau indirect, fără vorbe mari, noi trebuie să ne întrebăm, făcând toate aceste lucruri, pentru că cineva trebuie să le facă, cât am câștigat, cât de puțin am câștigat în fiecare zi pentru copilul care nu e al nostru, copilul pe care nu îl cunoaștem, ai cărui părinți poate nu au bani să îl dea la școală, copilul care are dreptul și nu are șansa la educația din țara asta. Cât am făcut pentru omul care muncește și aproape nu poate trăi din munca lui în țara asta, cât am făcut pentru omul care e în putere, vrea să muncească în țara asta și nu are unde, cât am făcut pentru profesorul Deac sau pentru profesorul Suciu, cât am făcut pentru această elită extraordinară, profesional, moral și patriotic, care nu a plecat, care e lângă noi. Cât am făcut pentru dânșii, ca să ne poată ajuta, ca să ne poată sluji ca să își poată face meseria. Cât am făcut, în fine, pentru cei care ne-au dat naștere, ne-au crescut, au muncit toată viața și astăzi, în cea mai mare parte a lor sunt tratați sau au fost, sper, tratați până de curând de acest stat, nu de un stat dușman, ca niște milogi, ca niște cerșetori, ca niște oameni care nu au altceva mai bun de făcut decât să moară mai repede.

La toate lucrurile astea trebuie să ne gândim, cred, la sfârșitul fiecărei zile. Nu avem des bucuria să avem sentimentul că am rezolvat foarte multe în aceste privințe, dar măcar dacă ne gândim cred că e un pas bun, pentru că asemenea păcatului și lucrul bun se poate face cu fapta, cu vorba sau cu gândul și oricum, în vremea care urmează, să nu uităm că noi ne-am angajat față de toți la un lucru mai presus de orice și anume să facem dreptate. E vremea să facem dreptate!

Mulțumesc!

Etichete:, , ,

4 comentarii pe “Discursul presedintelui PNL, Crin Antonescu, sustinut cu ocazia lansarii candidatilor USL Mures la alegerile locale, 18 mai 2012”

  1. Marcela Mateescu 18 mai 2012 la 6:56 PM #

    Domnule Presedinte, al PNL , Domnule viitor Presedinte al tarii, va suntem alaturi, va sustinem pe dumneavoastra si USL-ul , avem incredere si speranta ca ne veti face dreptate fata de cei care ne-au umilit atatia ani – este vorba desigur de pdl-.
    Cu stima,
    Marcela Mateescu

    Apreciază

    • Ioan Ionuț 18 mai 2012 la 10:11 PM #

      Lui Dinu Patriciu sau lui Dan Voiculescu doar. Multa naivitate, Marcela.

      Apreciază

      • Gondolin 19 mai 2012 la 9:38 AM #

        hm… nu te pot banui ins chimb pe tine de naivitate, Ionut. Dar in schimb, imi dai voie sa te banuiesc ca esti portocaliu in cerul gurii?

        Apreciază

  2. Ioan Ionuț 18 mai 2012 la 8:28 PM #

    Hahahaha…!!! Nu se putea sa nu inceapa „discursul” (a se citi verbiaj) cu marea si patologica obsesie: BASESCU. In rest nu mai e de zis nimic pe blogul galben (icteric). Asta era esentialul. Altfel, cuvinte inflacarate de campanie electorala. dar cum le veti onora? Chier ne credeti tampiti? Mai intai trebuia sa nu demolati economia nationala, apoi sa nu va burdusiti conturile vanzand resursele. Trebuia so opriti fabrica de bani care a duduit pana la 4 beb. 2008. Ma opresc aici fiindca m-am saturat cate prelegeri am facut.
    Stim cine sunteti si ce veti face. Va stim bine planurile ascunse, care nu le veti spune in campanie dar singurele pe care stiu sigur ca le veti infaptui in mod la fel de criminal.

    Apreciază

%d blogeri au apreciat: