Comunicat de presă PNL Mehedinți – înscriere primari

Filiala Mehedinți a Partidului Național Liberal anunță înscrierea în rândurile sale a unui număr de 11 primari din cei 19 aleși în județ din partea PDL la alegerile locale de anul trecut, alături de patru consilieri județeni, trei consilieri municipali din Drobeta Turnu Severin și prim-vicepreședintele PDL Mehedinți, Ioan Mâțu.

Primarii care s-au alăturat PNL, începând de astăzi, sunt:

–       Anghel Gâdea (comuna Bâlvănești),

–       Ion Neamțu (comuna Pristol),

–       Gheorghe Băzăvan (comuna Malovăț),

–       Vasilică Ologu (Comuna Dârvari),

–       Victor Doscocil (comuna Dubova),

–       Ștefan Pătășanu (comuna Ilovița),

–       Ion Stoican (comuna Izverna),

–       Horia Balica (Izvoru Bârzii),

–       Iacob Murdeală (comuna Obârșia Cloșani),

–       Petrișor-Ionică Moți (Hinova),

–       Ion Cioară (comuna Tâmna).

În perioada următoare, în Filiala PNL Mehedinți se vor mai înscrie și alți primari, viceprimari și consilieri locali din PDL.

26 martie 2013

Marcel Vela, Președinte interimar, Filiala PNL Mehedinți

Etichete:, ,

13 comentarii pe “Comunicat de presă PNL Mehedinți – înscriere primari”

  1. Snaider Paul 27 martie 2013 la 10:36 AM #

    Comunicatul e cam …neprofesionist si mai putin posibil. Poate vrei sa spui ca acei primari nu mai asculta de ordinile fostilor stapini si vor sustine PNL..etc. Altfel e minciuna ? De ce ? Pentru ca posturile lor vor fi vacantate si vor urma alegeri etc

    Apreciază

  2. berenger 27 martie 2013 la 12:41 PM #

    adica oamenii astia si-au dat demisia din functia de primari? nu de alta, dar, in calitate de primar, nu poti migra la alt partid. daca da, ei vor fi candidati in alegerile ce urmeaza, sau vechii candidati usl? daca nu, comunicatul pnl e o sesizare pentru o fapta penala?

    Apreciază

    • Gondolin 27 martie 2013 la 12:57 PM #

      după cum spuneam mai sus, nu neapărat și-au dat demisia din PDL – sigur că nu în mod administrativ al termenului

      Apreciază

      • berenger 27 martie 2013 la 3:24 PM #

        adica s-au inscris in pnl (caci asa spune comunicatul: „Filiala Mehedinți a Partidului Național Liberal anunță înscrierea…”) făra a fi demisionat din pdl? foarte interesante vremuri traim…

        Apreciază

        • Gondolin 27 martie 2013 la 3:51 PM #

          cred că ”s-au înscris” este o licență poetică…

          Apreciază

      • berenger 27 martie 2013 la 4:10 PM #

        „crezi”?
        si peneleul face anunturi politice sub forma de licente poetice? ce incredere poti sa mai ai in ele?

        Apreciază

  3. Snaider Paul 27 martie 2013 la 3:28 PM #

    @berenger, atentie ; legea partidelor politice spune ca : inscrierea in alt partid inseamna automat demisia din cel in care ai fost . Deci fara a depune in scris o demisie esti de iure demisionat >

    Apreciază

    • berenger 27 martie 2013 la 4:08 PM #

      bun, ramane problema initiala: daca s-au inscris in alt partid decat in cel in care erau cand au castigat mandatul de primar, mandatul lor incalca legea. va fi putin scandal pe tema asta…

      Apreciază

      • Snaider Paul 27 martie 2013 la 7:12 PM #

        Nu e nici un scandal . In situatia ca pleaca din partidul pe listele caruia a candidat postul respectiv este vacantat . Repet; conform legii.

        Apreciază

      • berenger 28 martie 2013 la 8:41 AM #

        pai asta, ca e neclar: comunicatul scrie ca oamenii s-au inscris in pnl, deci mandatul lor a incetat, zlati spune ca totul e o licenta poetica, deci ei sunt primari. pe baza modelului diaconu, ii vad pe penelei in stare sa sfideze legea pana in panzele albe…

        Apreciază

      • pozedecat 28 martie 2013 la 8:53 AM #

        Da’ poate rezolva Morar care e cu curu’ in doua luntrii. Poate rezolva Danitletii justitiei macoviste. Cred ca la portocalii trebuie aplicata propria lor recomandare. Ciocu’ mic, mic, mic – pentru ca la cat ati abuzat voi legea nici n-ar trebui sa mai aveti dreptul sa aprobati ceva daramite sa va mai plangeti! Haosul l-ati adus voi odata cu urinatul peste lege. Lasati-ne pe noi, astia trasi in teapa de USL sa ne indignam si asteptati pana iesiti din coma (politica bineinteles). Ceea ce sper sa nu se mai intample niciodata.

        Apreciază

      • berenger 28 martie 2013 la 9:55 AM #

        🙂 mareti slujitori are useleul

        Apreciază

  4. Snaider Paul 28 martie 2013 la 8:50 AM #

    De regula se procedeaza asa; alesul local ramane de iure ( deci cu acte ) in partidul in care a candidat dar declara ca va sustine si simpatizeaza cu altcineva etc. Nu are ce pati. Daca isi da demisia (primar vb) pierde mandatukl , daca este dat afara nu-l pierde. Eu cunos fb un caz de la Neamt, un primar se ruga de presedintele partidului unde a candidat se ruga sa fie dat afara. El se afisa mereu cu Pinalti si cu ,,Madona” (sic) . Abia spre sfarsitul mandatului a fost dat afara din partid pentru ca oricum nu avea ce sa-i mai faca , mai erau 3 luni pina la alegerile locale etc etc

    Apreciază

%d blogeri au apreciat: