Punctul de inflexiune

Stăpânul dosarelor…

De mai multă vreme, cei de la Antena3 se erijează în cenzori ai activității USL. Îmi sunt încă proaspete în memorie lurile de poziție extrem de angajante ale comentatorilor de la A3 în vara fiebinte a Referendumului, prezentarea sub lupa măritoare a demonstrațiilor din Piața Universității sau Cotroceni, alocarea unor spații generoase de antenă unor personalități precum Anghel, Crăciun, Ghișe. 

Personal, plec întotdeauna de la prezumpția de bună credință. Și chiar dacă nu am fost niciodată de acord cu alegația preferată a celor de la A3, conform căreia ei reprezintă adevărata opoziție la regimul Băsescu, apreciez că ei au fost, pe fond, un bun gardian al purității anti-băsesciene a USL-ului. Motivele punctuale care au dus în cazul Antenelor la această poziție nu mă interesează aici și acum. În mod obiectiv trustul Intact a avut un rol important în măcinarea imaginii publice a regimului Băsescu, în victoriile electorale ale USL și în ținerea trează a conștinței de sine (pe latura anti-Băsescu) a liderilor USL: dacă presa este câinele de pază al democrației, atunci Antenele au fost câinele de pază al USL, și eu consider că a fost bine așa.

Ei bine Antenele și-au mai făcut o dată datoria de câine de pază: în urmă cu circa o săptămână, ele au lansat în spațiul public (pe surse…) zvonul unei posibile înțelegeri Băsescu-Ponta, care prevedea în mare preluarea interimatului la Justiție de către Victor Ponta și propunerea de către acesta a doi procurori (la Parchetul General respectiv DNA) care să reprezinte unul interesele PSD (Botoș, la Parchetul General) iar celălalt interesele Cotrocenilor (Kovesy, la DNA). La momentul respectiv, am considerat zvonul doar ce era: un zvon. Dar ziua de ieri a făcut ca zvonul cu parfum de credibilitate să tindă a lua consistența betonului.

Deja Crin Antonescu a spus clar, cu subiect și predicat, că numirea Codruței în fruntea DNA nu va fi o hotărâre a USL-ului, nu atâta vreme cât el însuși, Antonescu, este co-președinte al formațiunii iar USL are a se pronunța pe această temă.

Dar USL, pe lege, nu are a se pronunța. Factorii implicați în numirea șefului DNA sunt doar ministrul Justiției (aka Ponta), CSM (dominat încă de o aripă Băsescu și, oricum, doar cu rol consultativ) și guvernatorul de la Cotroceni. Așa încât scenariul evocat de către A3 este încă fezabil, dacă premierul va considera că o relație bună cu Cotrocenii, o bezea adresată lui Baroso și controlul unuia dintre brațele înarmate ale Justiției sunt mai importante decât o relație bună cu aliatul principal de guvernare.

Dacă lucrurile vor evolua pe linia sugerată de către A3, atunci urmările sunt greu predictibile.

Desigur, principalul perdant va fi PNL-ul, exlus de la masa măcar a tratativelor, dacă nu și a hotărârilor. Un semnal poate decisiv că Ponta și PSD vor (și pot…) un viitor și în afara USL.

Pe termen mediu și lung, nici PSD-ul nu iese prea bine, căci termeni precum acela de ”trădare” nu vor putea fi evitați la adresa premierului (la drept vorbind, chiar așa: cum ar putea fi interpretată menținerea într-o poziție de vârf în Justiția română a unui simbol al regimului Băsescu, atunci când simbolul respectiv ar putea fi lăsat, prea bine, să se acopere de praf la Bruxelles, unde l-a expediat Pivniceru?)

Singurul care ar avea de câștigat ar fi Băsescu, ce și-ar păstra astfel un fidel în cadrul structurilor de forță. Ori, parafrazând un lider liberal, cine are DNA, formează guvernul. Așa încât, oricât de bun băiat ar vrea să fie premierul Ponta, acceptarea unui astfel de târg cu guvernatorul nu ar face decât ca, în ultimă instanță, tot Băsescu să decidă cine face și cine nu face parte din guvern.

Un dicton latin spune că un om avertizat face cât doi. Să vedem acum ”cât face” premierul Ponta…

Reclame

Etichete:, , , , , , , , ,

15 comentarii pe “Punctul de inflexiune”

  1. Bendis 27 martie 2013 la 2:24 PM #

    Asta-i examenul final pentru onoarea si credibilitatea aliantei, cel putin din punctul meu de vedere!
    O greseala impardonabila, ale carei efecte le contorizam zilnic, a fost semnarea pactului la ceas de taina , consfintit prin prezenta domnului Antonescu!
    Un alt troc ar fi mult prea mult!
    Ar fi pacat pentru lunga cariera a unui politician pe care traian basescu nu l-a redus la tacere, pana ACUM!
    Dar mai trist ar fi pentru tara asta … sfasiata, umilita, vanduta ….

    Romania are nevoie de lideri autentici. Curajosi, bataiosi, morali, carismatici, buni romani!
    Am crezut ca Antonescu este un astfel de lider! Inca mai cred ….

    Apreciază

  2. berenger 27 martie 2013 la 4:41 PM #

    da’ ce-i cu disperarea asta a useleului de a avea un supus sef al dna? nu de alta, dar daca nu s-ar sti cu vreo musca pe caciula i-ar durea fix in cot cine e seful procurorilor ce ancheteaza fapte de demnitari sau daca e sub influenta cuiva. in fapt, useleul are fix aceeasi atitudine ca tabara basescu, doar de sens invers: justitia nu trebuie supusa politicului, ci gruparii mele politice.

    Apreciază

    • Gondolin 27 martie 2013 la 4:49 PM #

      nu cred ca USL este disperat să aibă sub control procuratura. Dacă ar fi fost, s-ar fi văzut deja, disperarea. Dar cred că este, vorba ta, disperat, ca cele două funcții să nu mai fie manipulate de către guvernator în folos propriu: de la încetarea urmăririi penale (vezi Morar – casa din Mihăileanu) până la demantelarea liderilor opoziției.

      Apreciază

      • berenger 27 martie 2013 la 5:01 PM #

        bineinteles ca nu vei spune niciodata altceva. numai ca argumentul tau („ Dacă ar fi fost, s-ar fi văzut deja, disperarea. ”) e slab si necredibil. intai, experienta esuata a suspendarii a aratat ca masurile intempestive duc la esecuri. apoi, nu e un contaargument fezabil la replica mea (care spune ca daca ati fi curati ati fi neinteresati de problema). insusi ce scrii tu intemeiaza replica mea: va temeti. ceea ce scrii denota clar viziunea asupra justitiei, in termeni de influenta asupra ei. iar disperarea voastra e mai putin vizibila pentru ca e disipata in n actiuni.

        Apreciază

        • Gondolin 27 martie 2013 la 7:43 PM #

          nu suntem îngeri. Dar dacă am fi, CU AYTÂT MAI MULT nu am dori să lăsăm Justiția să fie manipulată de către marinar, cum a făcut-o până acum.
          Ceea ce am afirmat (și repet afirmația) este că mă tem de un blat Ponta-Băsescu, sau de faptul (mai probabil) că Ponta va fi sedus de cântecul de sirenă UE&Băsescu, și va admite ca Băsescu să își păstreze un pion otrăvit în angrenajul de vârf al Justiției (încă unul, că deja are arvuniți, o cohortă…)

          Apreciază

      • berenger 27 martie 2013 la 8:20 PM #

        sa luam in considerare, de dragul discutiei, ipoteza „blatului”. daca ipoteza e adevarata, pivniceru e piesa importanta in angrenaj, pentru ca a amanat atata vreme numirile. daca ponta face blat e pentru ca pivniceru i-a oferit oportunitatea. voi ati apreciat-o pe mona, numind-o la ccr, deci voi sunteti piese ale blatului.
        pe de alta parte aveti putere absoluta aproape. un sef dna agreat de voi e un sef supus voua apriori. prefer unul care sa va faca sa nu dormiti noaptea.
        in rest, amuzanta recunoasterea faptului ca antenele sunt a patra putere in usl, gardianul de paza. deontologia profesionala cere altceva, dar e buna si supunerea de partid…

        Apreciază

        • Gondolin 27 martie 2013 la 9:52 PM #

          berenger – cu respect, aberezi. Si probabil ști asta, ceea ce mă face să mă distrez și mai tare 🙂

          Apreciază

      • berenger 28 martie 2013 la 7:38 AM #

        o, da. violenta (de limbaj) si atacul la persoana sunt ultimele variante. imi pare rau, si eu m-as distra, dar vad cum distrugeti tara asta si nu mai e nimic de amuzat

        Apreciază

  3. adrian 27 martie 2013 la 7:20 PM #

    In primul rand, din moment ce a fost decizia PNL de a o sustine pe dna Pivniceru la CCR dupa ce a sustinut-o la minister, nu inteleg de ce sunteti luati prin surprindere si e nevoie de interimat !? De ce nu era substitutul de ja la incalzire !??
    A doua constatare este ca INTR-UN AN de putere USL n-a fost in stare sa gaseasca doi oameni pe functiile alea. Nu i-ati atras atentia dnei Pivniceru ca trage mata de coada, nu i-ati retras sprijinul politic pentru tragere de timp ba chiar ati recompensat-o.
    Concluzia e clara, mai ales ca Basescu face ce face si pe motiv de „ridicol” sau ca mai are putin din mandat nu e dat jos. In fond, aveti 70 % pentru ca oamenii asta isi doreau.
    Concluzia mea e clara si de nestramutat: BLAT! Nu l-ati sprijinit deloc pe Ghise. Si, mai ales, v-ati lasati si penetrati inutil de leprele portocalii care dezerteaza ca sobolanii de pe corabiile care se scufundau. Nu stiti ca ciuma era adusa de sobolani?
    Trist. Dar si dezgustator.

    Apreciază

  4. pozedecat 27 martie 2013 la 7:21 PM #

    Revin cu alter ego pentru ca wordpress e o porcarie care ma impiedica sa comentez cu alte date decat din wordpress:

    „In primul rand, din moment ce a fost decizia PNL de a o sustine pe dna Pivniceru la CCR dupa ce a sustinut-o la minister, nu inteleg de ce sunteti luati prin surprindere si e nevoie de interimat !? De ce nu era substitutul de ja la incalzire !??
    A doua constatare este ca INTR-UN AN de putere USL n-a fost in stare sa gaseasca doi oameni pe functiile alea. Nu i-ati atras atentia dnei Pivniceru ca trage mata de coada, nu i-ati retras sprijinul politic pentru tragere de timp ba chiar ati recompensat-o.
    Concluzia e clara, mai ales ca Basescu face ce face si pe motiv de „ridicol” sau ca mai are putin din mandat nu e dat jos. In fond, aveti 70 % pentru ca oamenii asta isi doreau.
    Concluzia mea e clara si de nestramutat: BLAT! Nu l-ati sprijinit deloc pe Ghise. Si, mai ales, v-ati lasati si penetrati inutil de leprele portocalii care dezerteaza ca sobolanii de pe corabiile care se scufundau. Nu stiti ca ciuma era adusa de sobolani?
    Trist. Dar si dezgustator.”

    Apreciază

  5. redguy1973 27 martie 2013 la 9:40 PM #

    Sa intelgem ca PNL-ul nu are oameni pentru Ministerul Justitiei?Mona Pivniceru nu prea a confirmat. In general A3 se erijeaza prea mult in ”varful de lance” al antibasismului,dar oamenii au in general alte probleme decat cine sunt sefii DNA si Parchetului General.
    Stiti vorba lui Napoleon Bonaparte: „gandul soldatului trece prin stomac”.

    Apreciază

    • Gondolin 27 martie 2013 la 9:58 PM #

      de acord și cu faptul că uneori A3 exagerează în avântul lor… și cu faptul că, dacă Pivniceru a fost numită cu scop expres schimbarea celor doi șefi ai DNA, atunci nu a ”confirmat”. Doar că ea nu a avut un astfel de mandat.
      pe de altă parte comentariul tău arată că poporul este indiferent la luptele pentru independența justiției… o fi așa… dar asta nu înseamnă că această luptă ar trebui să lase indiferentă și clasa politică!

      Apreciază

  6. romi 28 martie 2013 la 2:23 AM #

    Oricum D-na Pivniceru a mai facut alte lucruri in miinnster, mai putin mediatizate (niste coduri cerute de UE)
    d-na Pivniceru a dat un interviu (la a3) in care a spus ca nu a avut destul sprijin politic si nu s-a referit la sprijinul PNL; nu a avut voie de la Ponta sa puna pe altcineva; sant destui in PNL care sa fie ministrii, dar Ponta vrea sa-si ASUME numirile (oare o sa le poata duce?); probabil o sa-i dea un parchet lui Basescu si sa puna unul ” ales” de PSD la celalalalt. Nu cred insa ca e atat de inconstient sa o aduca pe Kovesi, sa nu uitam ca mai e si Antonescu pe acolo (chiar daca nu le place basistilor).

    Apreciază

  7. alex 28 martie 2013 la 10:32 AM #

    berenger, numeste un nume greu din gruparea basescu anchetat de dna. nu gasesti? case closed.

    Apreciază

    • berenger 28 martie 2013 la 10:58 AM #

      daca tu iti inchipui ca sunt furnizor de informatii pentru tine, te inseli. chiar daca ti-as oferi nume, adevarurile tale sunt prea absolute pentru a fi demantelate, ai sa spui ca numele oferite nu-s importante, ca e praf in ochii lumii etc. doar o propunere obiectiva> compara pna-ul lui amariei din vremea lui nastase cu ce a urmat dupa.
      in rest, ideea ta ca sefii dna supusi puterii politice nu ancheteaza oamenii politici de la putere e fix viitorul care ne paste pe noi

      Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: