RMGC și o poveste colonială…

Mi se pare că, dapă am dori să fim constant cu noi înșine, ar trebui să nu facem, fiind la putere, ceea ce am condamnat atunci când eram în opoziție. Noi, USL, am provocat căderea guvernului MRU (și de acolo a pornit întreg procesul de preluare a puterii de către USL, process nefinalizat încă pe fondul coabitării actuale) pe o moțiune de cenzură provocată tocmai de felul în care guvernul condus de către fostul șef al SIE a înțeles să trateze problema concesionării și exploatării resurselor minerale pe care România încă le mai are. Atunci, presa a arătat numerpasele slăbiciuni pe care nu numai contractual de concesionare îl prezenta, dar însăși firma parteneră a statului român.

Nu este mult diferită situația și în cazul firmei RMGC, firma care se luptă de ani buni pentru a gestiona resursele aurifere din perimetrul Roșia Montană. În cadrul proiectului RMGC, un rol împortant îl joacă Beny Steinmetz, unul dintre acţionarii principali şi la Gabriel Resources. Ori acesta ( sau companiile conduse sau controlate de către el) se pare că nu este tocmai un cavaler fără teamă și fără prihană. Mai mult, se pare că Beny Steinmetz are o vastă experiență în a trata cu regimurile care, în spatele unei anumite fațade reformiste, sunt atacate de putregaiul corupției guvernamentale la nivel înalt . Cotidianul The Guardian a dedicate un articol (The tycoon, the dictator’s wife and the $2.5bn Guinea mining deal) acestui personaj și felului în care, contra a 165 milioane de dolari, compania sa a pus mâna pe resurse valorând 5 miliarde de dolari. Desigur, în Guineea. Dar oare de ce mi se pare că tunul financiar pare a se repeat într-o altă colonie economică a FMI, România? Iată mai jos două fragmente din articolul de pe VoxPublica a lui Goțiu, vajnic apărător al Roșiei Montane:

în loc să plătească Guvernului Guineei pentru concesiune, aceasta a investit 165 de milioane de dolari într-un program de explorare în zonă. Acest lucru nu reprezintă o practică neobişnuită în domeniu, iar BSGR insistă că a făcut această investiţie “fără nicio garanţie a succesului”. Regiunea era însă cunoscută ca fiind foarte bogată în minereu de fier, iar valoarea concesiunii a devenit clară în aprilie 2010, când BSGR a anunţat că a vândut 51% din pachetul de acţiuni – adică un sfert din minereul de fier din munţi – companiei braziliene de minerit Vale. BSGR şi Vale au format o companie joint-venture, VBG, care ar urma să extragă aproximativ 2.000 de tone de minereu pe an, şi care a promis să suporte şi un miliard de dolari pentru a construi o cale ferată pe care să fie transportat minereul pe coastă. Preţul plătit de Vale pentru tranzacţie: 2,5 miliarde de dolari (preţ plătit pentru jumătate din concesiunea pe care BSGR a cumpărat-o cu 165 de milioane de dolari – s.a.).

De altfel Beny Steinmetz nu este străin de politichia dâmbovițeană, afacerile sale în România sunt mai vechi:

BSG Capital Markets, parte a BSGR, a intrat în Afacerea Roşia Montană pe 18 decembrie 2009, după negocieri care au durat (cel puţin la nivel oficial) mai bine de o lună. BSG a cumpărat atunci un pachet de 30 de milioane de acţiuni (9%), cu clauze privitoare la mărirea participaţiei, contra sumei de 67,5 milioane de dolari. Tranzacţia a fost perfectată la doar câteva ore după ce Adriean Videanu (viitor ministru al Economiei) anunţase că proiectul de la Roşia Montană va intra în programul de guvernare al noului Cabinet Boc (anunţul făcut de Videanu a fost făcut într-un moment în care nici măcar nu se încheiaseră negocierile cu UDMR pentru formarea unui nou guvern). Amănunte despre BSG în domeniul afacerilor imobiliare în România, dar şi despre istoricul grupului (în special despre diamantele însângerate din Sierra Leone) au mai apărut în mass-media autohtone înainte de această dată. Pe 12 noiembrie 2008, “Evenimentul Zilei” a publicat articolul Steinmetz, imperiul nevăzut, în care sunt descrise relațiile și conexiunile diviziei imobiliare a BSG (Beny Steinmetz Group) la București. ”BSG şi-a asumat investiţiile de peste jumătate de milion de euro rulate prin firma Seven Hills, care ridică apartamente şi vile în Bucureşti, Corbeanca, Săftica şi Ploieşti”. Legăturile Seven Hills cu lumea politică autohtonă au fost nediscriminatorii. Cel care le-a facilitat dezvoltările din România a fost, fost director al cancelariei premierului Adrian Năstase (PSD), dar și membru al Cabinetului Tăriceanu (PNL). Principalul prieten s-a dovedit a fi însă Adriean Videanu, primar al Capitalei între 2007 și 2008, perioadă în care divizia imobiliară a BSG și-a extins afacerile în București. Prin Seven Hills, Steinmetz a început, în 2006, numeroase proiecte imobiliare. După șase ani, într-un articol despre marile eșecuri imobiliare în România, realizat de Capital (conform aceluiași articol din VoxPublica)

Sunt sigur câ atât SRI cât și SIE și-au făcut temele atunci când Gabriel Resources a demarat procesul de tratative cu statul român. Oricât de săraci am fi, nu putem face afaceri nici cu oricine, și nici pe orice. Dacă nu au știut sau nu au prezentat rapoarte cui a trebuit, atunci se ridică un grav semn de întrebare la adresa eficienței sau integrității lor. Dacă au știut și raportatatunci întrebările devin mult mai grele de conținut, și se adresează asupra moralității și integrității celor mai înalte poziții ale statului român.

Personal consider că anumite valori naționale (printre care enumăr și minele romane din zona Roșia Montană) nu sunt tranzacționabile. Dar chiar dacă ar fi, aș fi foarte atent la cine anume încearcă să facă afaceri cu mine, profitând de faptul că sunt sărac și deci, din punctual lui de vedere,  mai ușor coruptibil…

alte articole pe aceeași temă:

VIZIUNEA USL PRIVIND MEDIUL
De Ziua Mediului