Teorie a manipulării (XV): Lista bolilor neinternabile

lie-truth-2A fost propagată știrea despre o așa-numită listă a bolilor pentru care nu se vor face internări în spitalele de stat.

Știrea pleacă de la o eroare. Intenționată sau nu… nu pot să apreciez acum, dar trăim într-o lume în care orice este posibil și puține lucruri sunt întâmplătoare. Ar fi posibil să răspundem la întrebarea dacă este o simplă greșeală de interpretare a unei agenții de presă, o provocare sau parte a unei acțiuni de mai largă anvergură, menită să destabilizeze încercările reformatoare ale guvernării USL (sau, mai focusat, ale aripii liberale din cadrul USL) dacă am putea răspunde la întrebarea ”cui prodest.” Dar, în ciuda (sau poate tocmai din cauza) celor 70%, sunt prea mulți cei care doresc să destructureze această alianță sau, cel puțin, să îi micșoreze eficiența.

Cât despre ”informația de presă”, pentru a o clarifica nu îmi rămâne decât să reproduc precizările venite din partea Ministerului Sănătății:

Nu există o listă a bolilor pentru care pacienții nu se mai pot interna în spitale. Pentru orice boală, dacă ea pune în pericol sănătatea pacientului, există opțiunea internării.

Pachetul de bază nu schimbă tipurile de servicii medicale care se acordă, ci spune clar unde și cum se acordă ele, direcționând pacientul.

În momentul de față, potrivit datelor existente, o parte semnificativă dintre cazurile internate în unitățile sanitare cu paturi ar putea fi rezolvate în afara spitalizării continue, iar numărul internărilor nejustificate, care înseamnă consum de resurse, este unul ridicat.

Pachetul evidențiază un set de afecțiuni care pot fi tratate în afara spitalizării continue, în cazul în care ele nu prezintă complicații și co-morbidități. Pentru aceste afecțiuni, se urmărește reducerea graduală a internărilor în spitalizare continuă și tratarea lor în ambulatoriu.

Etichete:, , , , , ,

2 comentarii pe “Teorie a manipulării (XV): Lista bolilor neinternabile”

  1. Avatarul lui Necunoscut
    alexc 3 octombrie 2013 la 1:43 PM #

    parca bat toate clopotele sa fie impus plagiatorul incompetent ca presedinte… sau fosila corupta oprescu… vadim spune in ziarul sau ca duminica sarbu si basescu se inteleg sa rupa usl si sa il arunce pe crin la gunoi… la un loc cu dezertari masive dinspre pnl catre psd…

    Apreciază

    • Avatarul lui Necunoscut
      Radu Zlati 3 octombrie 2013 la 2:40 PM #

      și tu îl crezi pe Vadim? Cât despre dezertări… rizibil. Au mai fost plecări, de-a lungul timpului, de la PNL la alte partide. Dar acum, la repezeală, nu îmi aduc aminte de vreun parlamentar care să fi trecut de la PNL la PSD.

      Apreciază