… e vremea pentru chestiuni serioase.
- Se bucură unii că scandalul frivol din social media despre unt vs merdenele arată capacitate de mobilizare a societății românești (mă rog, mai degrabă a micii burghezii urbane educate). Stați liniștiți, e vorba în primul rând de sensibilitate la ragebait (trolleală ieftină care pare că atinge niște elemente identitare simple prin dispreț, de exemplu) și de semnalizarea virtuții, toate cu un cost minim (niște postări pe social media). Totul într-un context care favorizează scandalul, mânia fără țintă, cum sunt tiktok sau celelalte rețele de socializare și de unde nu pot să lipsească influencerii. Încercați să faceți la fel cu temele politice și o să vă treziți singuri.
- Legea salarizării unice și admiterea la liceu sunt două exemple care dezvăluie cum funcționează actuala putere interimară din România: prin negocieri/trocuri cu stakeholderii considerați importanți (și adeseori invizibili).
Pentru Legea salarizării Dragoș Pîslaru a reunoscut că a primit coeficienții demnitarilor în plic de la partidele politice. Pentru restul categoriilor ocupaționale, aparent, guvernul a primit mână liberă (și, de altfel, este evident că partidele participă la dezbatere doar cu jumătate de gură, atât AUR cât și PSD sperând să capitalizeze scandalul salariilor la alegerile din 2028).
La fel, pentru admiterea la liceu, deși era evident că un concurs în plus nu e în beneficiul elevilor și nici al părinților și putea încuraja o propunere parlamentară care să elimine examenul, ministerul a elaborat o metodologie care a venit în întâmpinarea năzuințelor Colegiilor Centenare. Doar reacția publică neașteptat de viguroasă a generat un pas în spate la nivel guvernamental.
Și apropos de admiterea la liceu, această soluție la o non-problemă (în afară de ambiția unor școli de a-și selecta discreționar clientela ca și cum serviciul public al educației ar fi un meniu de restaurant) și priorități. Pe baza datelor OECD, singurele politici cu efecte pozitive sigure asupra rezultatelor educaționale (măsurate prin teste) sunt două: 1) creșterea participării la educație timpurie; 2) amânarea opțiunii pentru specializări pentru cât mai târziu.
Azi vorbim despre prima chestiune.
Știați că România este printre rarele țări din UE în care rata de participare în învățământul preșcolar (creșe+grădinițe) a scăzut în ultimii 10 ani? Asta deși în aceeași perioadă finanțarea reală pentru un copil înscris învățământul preșcolar a crescut cu vreo 40%. Bun, tot cea mai mică din Europa rămâne, să nu ne impacientăm că de acolo vine deficitul bugetar.
Iar acest lucru se întâmplă în primul rând pentru că, efectiv, nu există creșe și grădinițe destule în mediul rural. În 2023 existau doar 37 de creșe în mediul rural, deși aproape jumătate din populație locuiește în rural; numai 10% din creșe erau în rural, iar doar 6% dintre copiii înscriși în creșe proveneau din rural. Iar în 2023/24, trei din zece copii rurali de 5 ani nu frecventau grădinița, iar diferențele urban–rural la vârstele 3–5 ani erau de circa 17–19 puncte procentuale.
Problema este structurală și ca să o înțelegem, ne ajută experimentul natural al PNRR. PNRR a planificat inițial 412 servicii complementare tocmai pentru comunități izolate și dezavantajate. După prelungirea repetată a apelului și întâlniri cu potențialii beneficiari, au fost depuse doar 99 de proiecte, astfel încât ținta a trebuit redusă la minimum 90. Comunitățile rurale mici, sărace, nu au, majoritatea, capacitatea de a elabora proiecte și, adeseori, nu au nici curajul de a se implica în investiții a căror sustenabilitate nu e certă (de multe ori descentralizarea mult clamată vine și cu reducerea sprijinului guvernamental).
Știați că în Polonia dacă un părinte cere un loc în creșă pentru copilul lui/ei autoritatea locală este obligată să se facă luntre/punte și să îi găsească/inventeze loc în creșă?
Deci da, o parte a problemelor noastre educaționale derivă tot din fragmentarea administrativă și se vor rezolva fie prin soluționarea acestei fragmentări fie prin renunțarea la așa-zisa „descentralizare” (autoritate fără resurse) și asumarea serioasă, de către autoritatea centrală, a unor politici strategice.
PS Am mai căutat prin registrele PNDL1 și PNDL2 să văd câte creșe rural s-au făcut din banii ăștia. Exact 12, reprezentând 0,1% din totalul sumelor decontate pe PNDL și 0,9% din totalul sumelor pentru educație. Ca pondere în totalul PNDL: drumuri: 52,30%; toate creșele: 0,44%; creșele rurale: 0,10%.
sursa: FB
NOTĂ: titlul îmi aparține, RZ
Radu Zlati 
Lasă un comentariu