Iată cum arată radiografia perfectă a modului în care funcționează statul paralel românesc: un secretar general adjunct al Guvernului, numit cu surle și trâmbițe să „reformeze” sistemul, se trezește cu mascații și procurorii DNA pe urme.
Scenariul are de toate: oameni de afaceri abonați la milioane de euro din despăgubiri, controverse la ANSVSA, tovarășii de partid și, bineînțeles, perioada aleasă pentru rotirea cadrelor.
În centrul scandalului o avem pe Cristina Trăilă – fost deputat, apropiată a premierului și unsă în aprilie 2025 drept secretar general adjunct al Guvernului României. O funcție cheie, din categoria celor unde se semnează ordine, se mută banii și se controlează butoanele administrative.
Conform procurorilor DNA Iași, în noiembrie 2025, doamna secretar general adjunct ar fi avut treburi mult mai importante decât buna funcționare a Guvernului: să-l ajute pe Mihai Barbu să pună presiune pe șeful ANSVSA.
Care era miza? Să-l zboare din funcție pe directorul DSVSA Vaslui. Să-l pună în loc pe omul agreat de magnatul agricol Fănel Bogos (deja arestat preventiv pentru cumpărare de influență). Premiul cel mare: aprobarea unui dosar de despăgubiri de aproximativ 3 milioane de euro pentru fermele lui Bogos și „curățarea” controrelor sanitar-veterinare de pe capul afacerilor sale. Pe românește: se schimbă directorul de instituție ca pe o piesă de Lego, doar ca să treacă o șpagă mascată sub formă de despăgubiri din bani publici.
Când un demnitar de rang înalt din Palatul Victoria este prins în corzi pentru complicitate la trafic de influență, nu vorbim despre o „scăpare”. Vorbim despre un mod de viață instituțional.
Omul de afaceri are nevoie de bani și protecție. Sistemul politic îi livrează oameni puși în funcții cheie (cum e Cristina Trăilă) care să deblocheze ușile miniștrilor și ale șefilor de agenții. Legea de 1-5 ani (Art. 13 din Legea 78/2000): Că folosești influența politică pentru a favoriza un baronet local pe spatele bugetului de stat e sport național. Doar că de data asta, DNA-ul a oprit mașinăria în plină turație.
Intr-un stat capturat, bugetul public nu este perceput ca fiind al cetățenilor, ci ca o pradă de împărțit între „ai noștri”. Dosarul de 3 milioane de euro pentru Fănel Bogos nu e o excepție, ci materializarea pe bani a loialităților de grup. Când pui oameni de casă în funcții precum secretar general adjunct al Guvernului, nu-i pui pentru competență tehnică, ci ca să funcționeze ca notari ai intereselor private. Ei sunt avocații mafiei în interiorul statului.
Să fim sinceri: când vine vorba de 3 milioane de euro din despăgubiri, fermieri plimbați prin schema puterii și secretari generali de la Guvern audiați la DNA, banii sunt clar ochiul dracului, dar și motorul care pune în mișcare tot sistemul politic românesc.
Din perspectivă antropologică, sociologică și politică, ne aflăm în fața unui mecanism homeostatic complex, o structură adaptativă prin care o societate modernă este deturnată spre un regim de tip clientelar-feudal. Într-o societate democratică ideală, statul funcționează pe baza unor reguli impersonale, a meritocrației și a neutralității birocratice (modelul Weberian). Însă, atunci când instituțiile sunt slăbite cronic prin numiri politice discreționare, are loc un fenomen de atavism instituțional.
Actorii economici locali (latifundiari, oameni de afaceri conectați la clientela politică) nu își construiesc succesul pe inovație sau competiție liberă pe piață, ci pe extracția de rentă economică de la stat (contracte cu atribuire directă, subvenții, despăgubiri artificial umflate, cum este cazul sumelor de milioane de euro vehiculate în dosare agricole/sanitar-veterinare). Pentru ca un actor privat să obțină o astfel de rentă ilegală sau imorală, el are nevoie de o fisură în zidul legalității. O piață liberă reală l-ar falimenta. Prin urmare, capitalul privat clientelar investește în cumpărarea sau controlul canalurilor de decizie politică. Resursele publice nu sunt administrate ca bunuri comune, ci ca o proprietate privată a grupului aflat la putere, folosită pentru a-și recompensa susținătorii și a-și alimenta propriul ecosistem financiar. Pentru a facilita fluxul banilor de la buget către clientela privată, rețeaua politică plasează oameni de unică folosință sau loiali orbește în poziții strategice din aparatului de stat (secretari generali, directori de agenții de control precum ANSVSA, prefecți).
Funcționarii aceștia nu sunt aleși pe criterii de competență tehnică, ci pe baza fiabilității în lanțul de comandă.
Ei acționează ca niște gatekeeperi (portari) birocratici:
Blochează controalele incomode (de exemplu, controalele sanitar-veterinare la fermele agreate).
Deblochează fluxurile financiare (avizează dosare de despăgubire).
Schimbă directorii din teritoriu (cum ar fi la DSVSA) cu marionete docile.
Sistemul birocratic este astfel deformat: încetează să mai protejeze cetățeanul și devine un prestator de servicii pentru mafia economico-politică. Chiar și atunci când un scandal explodează, iar un demnitar demisionează sau este pus sub acuzare, structura de bază nu colapsează. Sistemul se reconfigurează instantaneu prin înlocuirea piesei compromise cu o altă piesă identică.
Din punct de vedere legal, Cristina Trăilă este momentan doar suspectă. Nu e vinovată, nu e condamnată, iar instanța este singura care poate spune la final dacă a comis sau nu o ilegalitate. Principiul prezumției de nevinovăție trebuie respectat, iar justiția are datoria să demonstreze probele. Pe de altă parte, trăim într-o țară în care cetățenii nu mai au răbdare să aștepte decizii definitive pentru că au văzut prea multe „filme” cu final predictibil.
Există un sentiment generalizat și profund în societate că instituțiile de parchet și justiția în sine nu sunt niște arbitri imparțiali, ci sunt percepute ca fiind controlate politic – când de una, când de cealaltă facțiune, în funcție de cine împarte puterea la Palatul Victoria sau în CSM. Oamenii văd cum dosarele mari se tărăgănează, cum politicienii scapă prin prescripție sau cum „sistemul” își protejează mereu cadrele, indiferent de culoarea politică. Astfel, ciclul se reia: banii publici finanțează privilegiile tribului politicos-economic, instituțiile protejează furtul prin proceduri birocratice, iar democrația rămânâne doar o fațadă electorală pentru un sistem profund feudalizat.
sursa: FB
Radu Zlati 
Lasă un comentariu