De ce îl vrem pe Crin candidat (10): Post scriptum la un vis

ZlatiDa, am împărtășit cu mulți liberali, membrii PNL sau nu, visul de a avea șansa să luptăm din nou sub drapelul partidului, din nou împotriva unei mașini de luptă redutabile, pentru și în numele lui Crin Antonescu. Am împărtășit visul ”Crin Antonescu președinte”. De data aceasta putea fi altfel decât în 2009. De data aceasta intrarea în turul doi al alegerilor era aproape garantată, iar propria noastră mașină de luptă, după fuziunea cu PDL, aproape o egala ca putere pe cea a inamicilor politici. Nu a fost să fie.

Recunoscând dreptul Delegației Permanenete de a decide cine va fi reprezentantul Partidului Național Liberal în lupta pentru Cotroceni, azi voi scrie ultimul articol din seria celor prin care îmi propusesem să promovez cauza lui Antonescu. Pentru a-l scrie, voi încălca explicit (pentru prima și sper că pentru ultima oară) recomandările partidului referitoare la comunicarea pe tema hotărârii Delegației permanente. Dar ce trebuie spus, voi spune, cu respectul cuvenit pentru învingătorul competiției interne și pentru cei care l-au sprijinit. Făcând astfel voi onora eforturile celor care l-au sprijinit public sau prin anonimul lor vot de ieri, și voi răspunde sincer unor întrebări care mi-au fost puse în ultimele zile.

Cum s-a ajuns aici?

În actul final, decizia Delegației Permanente de ieri, un rol extrem de important l-au jucat sondajele comandate de partid. Am explicat ieri de ce, după părerea mea, nu numai sondajele ci și o analiză atentă și obiectivă asupra unui complex de factori (gradul de sprijin în partid; calitățile intrinseci ale potențialilor candidați; măsura în care candidații ar putea obține voturi din partea votanților din același spectru politic; gradul în care candidații ar putea obține voturi din afara propriului spectru politic; cum sunt văzuți candidații de către electorat în momentul luării deciziei; nivelul de vulnerabilitate; proiectele candidaților; sprijinul extern și intern; felul în care candidații pot să răspundă la provocările unei campanii electorale dure) ar trebui să stea la baza unei decizii atât de importante. O astfel de analiză nu a avut loc.

Am solicitat în plenul delegației ca, după luările de cuvânt a celor doi competitori, membrii Delegației Permanente să ia cuvântul pentru a dezbate, pentru a prezenta argumente pro și contra; deși conducătorul de ședință a admis că solicitarea mea este întemeiată, în fapt această dezbatere nu a avut loc. Plecându-se, deci, doar de la constatările sociologilor, rezultatul era previzibil.

În acest context, numărul de 56 de membri ai DP care au sfidat sondajele și și-au afirmat încrederea în șansele candidatului Crin Antonescu, punând propria lor judecată înaintea și deasupra unor cifre ce se revendicau ca unic reprezentant al realității, este un număr neașteptat de mare.

A fost o victorie a aparatului de partid împotriva partidului, a realității de moment asupra realității de peste câteva luni? Vom vedea, viitorul ne va spune cu siguranță dacă ieri a avut dreptate majoritatea sau minoritatea.

Acestea fiind spuse, odată ce partidul a luat o decizie, trebuie să o urmăm. Chem pe toți cei care au crezut și cred în Crin Antonescu să respecte decizia partidului și să facă, fiecare după puterile sale, ceea ce este necesar pentru ca Iohannis să câștige alegerile prezidențiale. Partidul este mai important decât soarta politică individuală a unui singur om politic. Iar cauza partidului, de a avea un președinte liberal la Cotroceni, este și cauza lui Crin Antonescu.

Competiția internă fiind rezolvată prin decizia DP de ieri, să facem astfel încât obiectivele stabilite prin votul covârșitor de la Congres să fie atinse. Aceasta implicând, în acest moment, o luptă pe toate fronturile pentru ca Johannis să devină președintele României. O luptă cu toate forțele folosite din plin și asumându-ne toată responsabilitatea. În ce mă privește, dacă în colegiul meu nu voi reuși să obțin 50% din voturile exprimate pentru Klaus Iohannis în turul doi, demisia mea stă la dispoziția partidului. Dacă însă președintele PNL nu va intra în campania electorală sau va obține un scor mai mic de 45% în turul doi al alegerilor, aștept demisiile unora dintre cei care au determinat, prin pozițiile lor publice, decizia de ieri a Delegației Permanente. Cum în cazul unora dintrre aceștia termenul de ”demisie de onoare” nu există, nu voi ezita să fiu printre aceia care să le solicit această demisie, dacă va fi cazul. Și  nu voi fi singurul.

PS Cu umilință sugerez domnului Marian Petrache, secretarul general al PNL, să dea în judecată (în nume personal sau al PNL ca instituție) pe Dan Andronic care, într-un articol publicat ieri spunea cu subiect și predicat că sondajele făcute pentru PNL au prezentat rezultate la comandă:

un om implicat în cercetări sociologice cu care am stat de vorbă mi-a spus că a discutat și el cu Marian Petrache (PNL) despre un eventual sondaj, dar s-a retras din motive deontologice. Pentru că PNL voia să-i comande un sondaj din care să iasă (neapărat) câștigător Iohannis.

Dacă ar fi adevărat, atunci scandalul în PNL ar trebui să se ridice până la cer. Cum sunt sigur că nici Petrache nici Iohannis nu s-au putut coborâ atât de jos pentru a-l elimina din competiție pe Crin Antonescu, onoarea partidului merită un proces.

Reclame

Etichete:, , , , , , , , ,

10 comentarii pe “De ce îl vrem pe Crin candidat (10): Post scriptum la un vis”

  1. ionutiancu 22 iulie 2014 la 11:55 AM #

    din pacate, realitatea unui sondaj masluit nu poate fi exclusa. Iar eu, cu tot respectul si devotamentul pentru presedintele actual al PNL, nu as renunta de tot la ideea Crin Antonescu presedinte. Dintr-un motiv cat se poate de simplu: scheletii din dulap, ca sa parafrazez un primar de capitala.

    Apreciază

  2. Ivi 22 iulie 2014 la 3:17 PM #

    Zarurile au fost aruncate …decizia s-a luat in momentul in care acestea inca se mai rostogolesc …are PNL-ul temporar ”orbul găinilor” în proportie de masă?!? …sau pare să fie un ”comportament de turmă” (gloată care nu mai gândește decat de azi pe mâine…) ?!?

    …să sperăm ca o să fie (ce-o să fie) bine ! …dar oricum PNL-ul trebuie să-și schimbe generația de lideri, dar și comportamentele si motivația politică, precum și modul și stilul de a face politică…

    Apreciază

  3. ionachim 22 iulie 2014 la 3:34 PM #

    D-le deputat,dvs.,ca si multi alti membrii liberali ati aflat pana la urma ce institut sociologic s-a ocupat de sondaj ?Daca nu,atunci cine din conducerea PNL a comandat sondajul acesta -am inteles ca este prin metoda telefonica CATI ? Sper ca nu tot aceia care ,inainte de europarlamentare,dadeau telefoane si ofereau pomana electorala pentru a vota un anume candidat…

    Apreciază

    • Radu Zlati 22 iulie 2014 la 8:34 PM #

      Da, ni s-au prezentat firmele furnizoare. IRSOP de la București și un institut de la Cluj (nu IRES). Ambele au fost prin metoda CATI

      Apreciază

  4. ion 22 iulie 2014 la 8:05 PM #

    il cred in stare pe petrache de toate marsaviile posibile. Nu el l-a adus pe antonescu in situatia de-a demisiona nerealizandu-si targhetul de 20%? El a fost seful de campanie si mai mult a dezorganizat prin teritoriu decat a organizat campanie pentru europarlamentare. Eu cred ca acolo la ilfov s-a intamplat ceva urat cu el(parca s-a pus batista pe tambal pe niste interceptari cu niste numiri unde avea si el ceva dialoguri) si e blat cu psd-ul si poanta. Eu cred ca inainte cu o luna de termenul limita de depunere a listelor de sustinatori, in functie de situatia de atunci, trendul lui iohannis ( sau poate nici n-o sa apara pe niciunde si-atunci n-o sa aiba niciun trend), alte eventuale candidaturi de pe dreapta: macovei, mru, ghise, tericeanu si daca se pune in pericol ideea castigarii locului 2 pentru iohannis, devine imperativa candidatura lui antonescu de independent pentru care ma gandesc sa incep de pe acum strangerea de semnaturi pe lista de sustinatori. Nu putem lasa la mana unor aranjamente de culise viitorul nostru, Antonescu e in primul rand un luptator ,iar ca sa castigi razboiul trebuie sa duci toate bataliile. Iar noi, toti ce credem in schimbarea pentru care el a luptat si pana acum, trebuie sa-i asiguram posibilitatea intrarii in lupta

    Apreciază

  5. Anca Dragomirescu 23 iulie 2014 la 8:30 AM #

    Domnule Zlati. Ca si multi alti liberali si colegi prieteni rude ale mele regret profund faptul ca nu il vom putea vota pe domnul Crin Antonescu pentru presedintie. Acum nu s a pus in fata o alta figura pe care nici eu si nici prietenele mele nu o agreem. Eu – pentru ca doresc binele acestui partid la care tin foarte mult – am alta opinie. PNL are acum nevoie de un dus rece pentru a se trezi la realitate. Pentru a se trezi dintr un vis desart. Pentru a se trezi dintr o betie. Si asta cu atat mai mult cu cat sunt om liber. OM LIBER. Asa ne definea Crin Antonescu intr un interviu pe noi cei ce suntem in electotatul sau captiv. Om liber inseamna ca nu sunt sclav la vreun Baron local. Pentru ca eu – ca si multi multi altii avem cariera individuala. Fara sprijinul pnl. Asa ca eu voi incepe sa strang semnaturi pentru Domnul Ghise – singurul liberal autentic din lista actuala de candidati.
    Prof. Dr Anca Dragomirescu
    Timisoara

    Apreciază

    • Radu Zlati 23 iulie 2014 la 12:01 PM #

      Este dreptul Dvs. Doar că, fac eu o predicție, în turul doi domnul Ghișe își va îndruma voturile spre Ponta. Exact ceea ce nu ar dori Crin. 🙂

      Apreciază

  6. Ionut 23 iulie 2014 la 10:44 AM #

    Decizia cu demisia in cazul neatingerii pargului de 50% mi se pare pripita. Poate fi vorba, cel mult, de o demisie din PNL, intrucat o demisie din functia de deputat presupune organizarea de noi alegeri in colegiu. Alti bani, alta distractie. Si, probabil, un pesedist in plus in Parlament.
    Judecand astfel, teoretic, toti primarii PNL din colegiu ar trebui sa demisioneze din functie in caz de nereusita. E realist? E cred ca nu.
    Jobul unui parlamentar si al unui primar este, in primul rand, sa serveasca tara, respectiv comunitatea, inaintea partidului. Poate insoti candidatul in colegiul respectiv, in timpul campaniei, lucru care mi se pare suficient. Nu atat sprijinul activ e cel care influenteaza rezultatul votului, cat, mai ales, eventualul sabotaj (pe care unii il mai practica).

    Apreciază

  7. Horea 23 iulie 2014 la 1:58 PM #

    Nu sunt membru al PNL, insa cred, spre binele acestuia, Crin Antonescu ar trebui ” reinventat” , partidul nu isi poate permite sa iroseasca o personalitate politica atat de valoroasa, Antonescu mai poate „servi” partidului inca 15-20 de ani ( daca vrea si este sanatos), PNL a fost redefinit in ultimii 5 ani datorita lui, a devenit un partid mult mai activ , mai ” interesant” si aceste lucruri i se datoreaza in foarte mare masura ! L- as defini pe Antonescu ” un gentelmen politic” opus total populismului ( chiar daca asta ii face de cele mai multe ori rau, intr-o tara ca Romania)! Sunt convins ca veti face tot ce va sta in putere pentru ca omul politic Crin Antonescu sa nu ramana doar un „fost” ! Cu respect din Alba Iulia, Horea

    Apreciază

Trackback-uri/Pingback-uri

  1. (www.DCNews.ro): Radu Zlati: Scandalul în PNL ar trebui să se ridice până la cer | Radu Zlati - deputat de Gherla - 22 iulie 2014

    […] Dacă ar fi adevărat, atunci scandalul în PNL ar trebui să se ridice până la cer. Cum sunt sigur că nici Petrache nici Iohannis nu s-au putut coborâ atât de jos pentru a-l elimina din competiție pe Crin Antonescu, onoarea partidului merită un proces”, scrie Radu Zlati pe blogul personal. […]

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: