Despre scăderea CAS și rectificarea bugetară

ZlatiZvonuri cu parfum de credibilitate spun că rectificarea bugetară (oricum întârziată acest an) din vară va veni cu un minus de două miliarde și jumătate de euro. Cu alte cuvinte, nereușind să își atingă obiectivele propuse pe partea de încasări, Guvernul va proceda pentru ultimele luni ale anului la tăieri pe partea de cheltuieli. Unde anume? Tot zvonurile acreditează ideea că se va tăia de la Educație și Transporturi.

Vom vedea ce anume va valida realitatea din aceste zvonuri. Deocamdată, câteva observații pe repede înainte:

  • Sub noua conducere a Finanțelor, s-a reușit contraperformanța ca încasările la buget să meargă chiar mai prost decât pe vremea domnului Chițoiu. Doctoratul la Harvard nu te ajută să încasezi cele cuvenite de la răii platinici, chiar dacă ai studii aprofundate în taxări și impozitări.
  • Din nou, educația este Prâslea cel obidit al bugetului. După ce că în bugetul pe 2014 MECTS primea în cifre reale mai puțin decât în 2013, i se mai și taie din finanțări, ca și când ar mai fi de unde tăia! Am avertizat în mai multe rânduri că sistemul preuniversitar românesc stă să colapseze în condițiile unei subfinanțări cronice. Mă întreb ce ar fi necesar pentru ca diriguitorii învățământului românesc să se trezească, și să facă presiunile de rigoare la nivelul colegilor de Guvern pentru ca învățământul românesc să primească ceea ce merită? Nu este de așteptat ca sindicatele să își joace rolul în apărarea propriului domeniu de activitate, se pare că OUG dată pe 26 mai a cumpărat tăcerea sindicaliștilor. Iar în condițiile în care Opoziția este încă slabă, nu prevăd nimic bun în acest domeniu pe termen scurt și mediu.
  • Transporturile pierd bani de asemenea. Nimic surprinzător la un Guvern care a investit extrem de puțin pe domeniul transporturilor, limitându-se să taie panglici la obiective de investiții bugetate de fostele guverne. Surprinzător însă faptul că recentul numit ministru al Transporturilor, Ioan Rus, iese șifonat din luptele pentru bani purtate în interiorul alianței guvernamentale.

În ceea ce privește CAS-ul, repet afirmațiile din articole precedente:

  • Fie scăderea CAS nu va fi introdusă, din considerente financiare (determină o scădere la nivelul veniturilor, greu de compensat prin alte taxe sau impozite), dar pretextându-se mecanismele parlamentare: legea va fi rediscutată prea târziu pentru ca să mai poată fi aplicată în această toamnă.
  • Fie scăderea CAS va fi introdusă în octombrie, pentru a fi anulată prin bugetul pe 2015. În acest caz respectiva scădere își va fi făcut deja efectul electoral (atrăgând lui Ponta, la prezidențiale, niște voturi de pe partea de dreapta a eșichierului politic românesc) iar prelungirea măsurii din punct de vedere financiar ar fi nesustenabilă.

O politică făcută pe picior, cu ochii la sondaje și cu gândul la alegeri. Cam asta s-ar putea spune despre politica guvernului Ponta, după ieșirea PNL de la guvernare.

Să sperăm că electoratul românesc va taxa acest gen de fundamentare al politicilor publice. Să sperăm dar să nu ne bazăm doar pe această speranță. Alianța Creștin – Liberală și PNL trebuie să propună, cât mai curând, alternative credibile. Altfel zbaterile de pe dreapta politică românească nu vor face decât să prelungească agonia unei societăți românești aflată în căutarea sinelui.

Etichete:, , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: