Scandalul Brâncuși – cine răspunde?

Ponta BrancusiÎn sfârșit, a aflat și media națională (DIGI 24) ceea ce unii știau încă de la începutul anului: ansamblul monumental de la Târgu Jiu, capodoperă a maestrului Constantin Brâncuși, nu va fi introdus curând pe lista monumentelor UNESCO. Pentru modul în care a fost reflectat în presa online, ofer două exemple: unul părtinitor și vitriolant din presa locală gorjeană (aici) altul ceva mai moderat (aici).

Nu sunt un expert în artă, deși frumosul, în toate formele sale, nu îmi este străin. Dar ca om politic român (sau doar ca român, dacă doriţi) nu pot să nu mă simt deranjat de faptul că ICOMOS, for de expertiză științifică în domeniul patrimoniului ce oferă recomandări UNESCO, a dat în cazul capodoperei brâncușiene recomandarea de a-i fi respinsă categoric candidatura și de a propune neînscrierea acesteia în catalogul UNESCO (odată votată această recomandare, rezulta că ansamblul arhitectural de la Târgu Jiu nu ar mai fi putut propus niciodată pentru respectivul catalog al operelor de artă universală). În consecință, pentru a evita acest dezastru, Ministerul Culturii a retras dosarul înainte ca un vot final (politic) să fie dat pe recomandarea ICOMOS.

Istoria acestui eșec, care ar fi trebuit asumat politic de către miniștrii culturii care au girat traseul dosarului Brâncuși prin jungla birocrației culturale mondiale, este scurtă și dureroasă: dosarul a fost înaintat în toamna lui 2014; prima sa evaluare a evidențiat unele slăbiciuni, care nu au fost corectate convingător; vizita expertului UNESCO în România nu a îndreptat lucrurile și, în lipsa unei sponsorizări politice adecvate a dosarului, s-a preferat retragerea sa, decât obținerea unui vot negativ din partea celor 21 de state membre WHC (World Heritage Committee).

Am făcut apel la un specialist român, bine conexat cu problematica patrimoniul cultural – arhitectul Adrian Crăciunescu. În urma precizărilor acestuia, aș mai putea adăuga, la trista poveste a unui eșec ce ar trebui să zguduie politica culturală românească, următoarele elemente:

  • Într-adevăr, dintru început dosarul a fost prost făcut (sau nu la înălțimea sarcinii asumate). O vină ar aparține, din start, comisiei care a girat depunerea dosarului.

coloana_infinitului

  • Experții ICOMOS care au asigurat evaluarea au manifestat superficialitate și lipsă de înțelegere, dar nici dosarul prezentat lor nu i-a ajutat să iasă din această stare. Dosarul, bine/prost întocmit, s-a lovit astfel de lipsa de receptivitate a experților ICOMOS, care nu au perceput, din varii motive, caracterul unic al ansamblului monumental – nedispunând, în consecință, de o grilă adecvată de evaluare a demersului artistic brâncușian și, prin urmare, nici de evaluare corectă a propunerii românești.
  • În ciuda recomandării cu totul negative venite din partea ICOMOS, proiectul ar fi avut șanse de a fi votat de către WHC, dacă ar fi avut parte de un sprijin eficient exercitat înspre cei 21 de membri WHC (adevărat, succesul nu era garantat în nici un fel). Pe de altă parte, chiar dacă ar fi primit o recomandare mai bună din partea ICOMOS, rezultatul final pozitiv nu putea fi garantat, în cazul WHC acționând și criterii care țin (și) de corectitudinea politică, nu doar de calitatea intrinsecă a proiectului avizat.
  • Din  momentul trimiterii dosarului (şi apoi a completării acestuia), cauza Brâncuși nu a fost sponsorizată cultural și politic, din România, în nici într-un fel: acțiunile de sprijinire  a unei cauze culturale naționale, din partea Ministerului Culturii, a Ministerului de Externe, eventual a ICR, au lipsit cu desăvârșire. Ambasadorul român pe lângă UNESCO, în lipsa unor mesaje clare din partea centralei MAE,  a făcut și el prea puțin. Nici un stat și nici o organizație de profil (erau anumite așteptări din partea Franţei). Premierul VV Ponta, care și-a asumat politic cauza ansamblului Brâncuși, a uitat de promisiunile făcute imediat după ce campania electorală a fost un fapt trecut.
  • Instituțional, nu există la noi formele care să ajute la promovarea unor astfel de proiecte culturale de patrimoniu.

Acestea fiind zise, desigur că cei în drept ar putea trage niște concluzii pentru viitor. Prin retragerea dosarului de către partea românească, s-a prezervat ansamblului Brâncuși de la Târgu Jiu posibilitatea unui nou demers. În țara lui ”se poate și așa” nu mă aștept la un lanț de demisii din partea factorilor responsabili care au manageriat acest eșec, ascuns de altfel sub preș. Dar poate că un astfel de eșec merită o comisie de anchetă din partea Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților. Asta, ca punct de plecare.

Etichete:, , , , , , , , , ,

3 comentarii pe “Scandalul Brâncuși – cine răspunde?”

  1. Adrian 20 iulie 2015 la 7:26 PM #

    Problema este destul de complexa si poate parea mai alba si mai neagra in functie de nuantele cu care este expusa. De exemplu, intr-unul din articolele citate se spune ca UNESCO ar fi spus ca nu se intrunesc conditiile pentru inscrierea in lista patrimoniului mondial. In realitate, ICOMOS spune in raportul sau ce contine propunerea catre UNESCO (deci UNESCO n-a mai apucat sa spuna in fapt nimic) ca „nu s-a facut demonstratia” ca sunt intrunite conditiile de aprecia valoarea universala in raport cu criteriile invocate. De aici se deschide cutia cu vinovate ce poate sa o ia pe doua cai. Fie dosarul „e facut prost” si atunci stim pe cine trebuie pus biciul, fie dosarul a fost unul care a bifat lucrurile de bifat insa raportorii au fost rau-voitori. Ca de obicei, problema nu poate sa stea intr-o singura parte, in acest caz cred ca este mai curand vina acelor raportori, carora ar trebui sa le fie rusine pentru modul superficial in care au lecturat dosarul. As vrea sa spun ca dosarul poate fi considerat a fi fost „facut prost” in sensul in care povestea trebuia, intr-adevar, ambalata altfel si nu pentru can-ar fi continut elementele necesare clasarii. E mult de comentat dar, din pacate, cum spuneati, putini cunosc mecanismul si nu exista o viziune coerenta pentru un astfel de obiectiv. Scotienii care si-au inscris bine meritat anul acesta Forth Bridge, au facut brosuri, au facut actiuni de promovare. Ma gandesc ca au si avut un buget pentru asta. Unele tari au structuri speciale pentru aceste sarcini de POLITICA EXTERNA pe filiera culturala. Nu stiu daca ambasada noastra pe langa UNESCO ar trebui sa faca asta, daca secretariatul din tara, daca Ministerul Culturii sau doar Ministerul de Externe. Incercat de exemplu sa aflati cine coordoneaza relatia Romaniei cu Consiliul Europei in asa numitele „steering committees”. O sa vedeti ca nu se tine o evidenta, nu exista o permanenta de unde si o pozitie a noastra aleatorie si nebagata in seama.
    Ca sa nu lungesc expunerea, am sa precizez ca nu stiu daca dosarul este facut prost in sens tehnic dar stiu sigur ca a fost coordonat prost din punct de vedere politic.

    Apreciază

    • Radu Zlati 20 iulie 2015 la 7:42 PM #

      un dosar neconfingător este un dosar prost; unul care nu ține seama de grila de receptare a celui care va cioti dosarul, ci doar este un fel de wanabe, este de asemeni un dosar prost.

      Apreciat de 1 persoană

%d blogeri au apreciat asta: