În răspăr (XLI): Am înfrânt! (Din nou…)

Radu ZlatiPentru că nu îmi place să tratez temele politice la cald, pentru că evit să emit judecăți de valoare cât încă suntem cuprinși, atât eu, cât și cititorii mei, de focul luptei politice la care tocmai am luat parte, am ales să comentez doar demersul moțiunii de cenzură întreprins recent de către Partidul Național Liberal. Ceea ce voi scrie aici nu este cu totul nou, colegii deputați cunosc de acum două săptămâni opiniile mele, exprimate în cadrul Grupului Parlamentar.

Cred că PNL era obligat, era dator sieși, precum și electoratului propriu, era dator românilor și României cu această moțiune de cenzură. PNL nu putea rămâne în tranșee în momentul în care unul dintre factorii esențiali ai puterii executive, Primul Ministru al țării, este inculpat într-un proces penal. România nu își poate permite luxul de a fi condusă, de la Palatul Victoria, de un pușcăriabil: dincolo de prezumția de nevinovăție există o anumită corectitudine politică, ignorată cu superbie de către VV Ponta, care ar fi pretins o demisie de onoare din partea premierului imediat ce acesta a fost trimis în judecată – dacă nu cumva momentul ar fi trebuit ales chiar mai devreme.

Cred că, în lipsa unui efort concertat, venit dinspre conducerea PNL, dar și dinspre Cotroceni, moțiunea nu avea (și realitatea a dovedit asta, deja) nici o șansă de reușită. Cum nu mă pot pune în pantofii Președintelui Iohannis și ai consilierilor săi, voi încerca să cuantific alegerile asumate de către PNL.

Desigur, orice opțiune politică majoră implică riscuri și oportunități, șanse de reușită, dar și posibilitatea unui eșec. În contextul politic actual, era limpede că reușita moțiunii depindea  de voturile UNPR sau, altfel spus, dat fiind disciplina grupului parlamentar UNPR, de poziția liderului suprem al partidului, Gabriel Oprea.

Dacă liderii PNL au împărtășit cândva iluzia că ceea ce mână în luptă oștirea lui Oprea este interesul național și că parlamentarii UNPR se vor lăsa seduși de textul moțiunii de cenzură și vor vota împotriva guvernului din care fac parte, atunci au dat dovadă de naivitate politică. Deoarece pot să îi bănuiesc pe conducătorii mei de partid de orice, numai de naivitate nu, presupun că fie aceștia nu au găsit argumentele care să îl convingă pe general să schimbe armele, fie nici nu au încercat la modul serios acest lucru.

Cum prima opțiune, aceea de a il convinge pe Oprea să schimbe tabăra politică, nu putea fi realizată decât dacă acestuia îi erau promise avantaje politice măcar la nivelul celor deținute în prezent, și cum este greu de crezut că PNL poate promite UNPR-ului mai mult decât acesta are și decât poate primi din partea PSD, pot presupune că încercarea de smulgere a parlamentarilor UNPR de pe orbita PSD este sortită eșecului. Asta cel puțin până când Oprea și ai lui nu își vor face calculul că un 5% obținut printr-o candidatură proprie înseamnă, ca pondere parlamentară, mai mult decât 10% din scorul parlamentar pe care l-ar putea obține o alianță PSD-UNPR. Dar cum această socoteală nu poate fi făcută mai devreme de primăvara lui 2016, a încerca să îl convingi pe Oprea acum nu ar însemna decât vânare de vânt, dacă la efortul de persuasiune al negociatorilor PNL nu s-ar alătura un semn clar și fără echivoc (sau poate ceva mai mult decât un semn…) din partea Cotrocenilor.

În consecință, presupun că nici nu s-a încercat, la modul serios, ruperea poveștii de dragoste dintre Ponta și nașul său, Gabriel Oprea.

Cu alte cuvinte, PNL a făcut ceea ce era obligat să facă, în calitatea sa de partid de opoziție, fără speranța reală de a răsturna guvernul Ponta.

Dar, hai să recunoaștem – doborârea guvernului ar fi fost o soluție imorală la o necesitate absolut morală, din momentul în care ar fi fost posibilă doar prin voturile oștirii de strânsură a generalului Oprea. Şi poate că, așa cum arătam într-un articol anterior, soluția se putea dovedi mai dăunătoare decât problema astfel rezolvată, pe termen mediu și lung.

Deocamdată se pare că PNL a pierdut tactic. Dar poate că a câștigat în plan strategic. Și oricum am arătat că, nefăcând tranzacții dubioase cu Oprea, facem „o altfel de politică”. Până când?

PS: Că demersul PNL a fost acompaniat de o serie de stângăcii în ceea ce priveşte planificarea, fundamentarea, implementarea, este o altă problemă, care ar putea face obiectul unei discuții separate. Sper că o astfel de discuție va avea loc, la nivelul conducerii de partid. Nu de alta, dar dacă ne facem că uităm greșelile trecutului recent atunci riscăm, cu foarte mare probabilitate, să le repetăm.

Reclame

Etichete:, , , , , , , , ,

Un comentariu pe “În răspăr (XLI): Am înfrânt! (Din nou…)”

  1. stelian r. 1 Octombrie 2015 la 11:12 AM #

    Dece de ex, PNL, nu a reprosat PSD-ului&co ca nu respecta insemnele heraldice istorice, mai ales ca au promis(?) ca vor sprijini incoronarea acvilei cu Coroana de Otel, simbol al independentei tarii si integritatii !? Ar fi fost un semn ca s-au desprins , nu mult, de comunisti ! Daca PNL doreste sa nu sa li se reproseze ca „toti sunteti la fel” , atunci sa demonstreze ca este altfel ! „Prostimea” nu citeste programme ! Ea , „prostimea” este interesata doar daca mai primeste ceva dela cineva !

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: