Ludovic Orban la ”Adevărul Live”

Adevarul – Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ludovic Orban, a discutat, la Adevărul Live, despre competiţia electorală pentru cea mai râvnită funcţie de la alegerile locale.

Principalele declaraţii ale lui Ludovic Orban:

 

Orban

A fost o surpriză mimată sau reală?

În ziua respectivă am aflat că sunt candidat. Nu a fost o surpriză mimată. Mi-am depus candidatura. A apărut schimbarea la nivelul PNL Bucureşti, care a anunţat efectuarea unui sodnaj în februarie. În urma sondajului, cei care m-au propus au fost domnul Buşoi şi domnul Predoiu.

Sunteţi aproape la egalitate cu domnul Buşoi?

Da. Niciodată nu am încercat să folosesc manipularea prin sondaje. Adevăratul sondaj este votul oamenilor şi adevărul iese ca uleiul la suprafaţă. Desemnarea mea s-a făcut din două motive. Sunt mai apropiat ca şi profil de candidat. Bucureştenii îşi doresc un om corect, cu experienţă admnistrativă, care să fi condus la viaţa lui, să aibă soluţii. În mare măsură corespund acestui profil. Am o capacitate mai mare de a mobiliza electoratuld reptei, anti-PSD. Am o lungă viaţă cu PSD.

Aţi avut printre adversari şi traian Băsescu şi PDL. Unii dintre ei sunt în partid, iar alţii trebuie să vă sprijine. Cum simţiţi partidul? Este posibil să apară mici fricţiuni?

Am fost validat în unanimitate. Am simţit un sprijin extrem de puternic. Am fost la trei sectoare, unde am simţit o dorinţă de a câştiga. Am garanţia că PNL mă va sprijini cu toată forţa.

Este un dezavantaj că sunteţi vechi în politică?

Un vin cu cât este mai vehi este mai valoros. Este nevoie de oameni noi în politică, să vină cu altă mentalitate. Un om nou poate reprezenta o speranţă. În ceea ce mă priveşte pe mine sunt o certitudine. Am fost un om care a fost cercetat în toată activitatea mea. Despre mine se cunoaşte aproape totul. Sunt un om care respect legea, care mi-am făcut datoria, care pe unde a trecut nu prea a lăsat semne de întrebare legate de fapte de corupţie.

Victor Ponta spune altceva.

Victor Ponta ar trebui să se ocupe de propriile lui probleme penale. Victor Ponta mă urăşte din momentul în care nu am susţinut proiectul PNL. Pentru că l-am susţinut pe Klaus Iohannis şi pentru că a pierdut alegerile prezidenţiale. Victor Ponta nu mai e procuror, nu mai poate să fie el un om care să hotărască dacă cineva a făcut ceva sau nu. În privinţa sesizării Corpului de Control s-a făcut în două faze. În campania prezidenţială am vorbit de începuturile obscure ale lui Victor Ponta, modul în care a ajuns şef al Corpului de Control, legătura cu Microsoft, EADS. În momentulr espectiv, Corpul de Contriol a mai adăugat os esizare. Este o corespondenţă în care un director adjunct spune că a vorbit cu mine. Nu există niciun fel de aprobare.

S-a deschis dosar în urma sesizării?

Nu ştiu. Nu am fost chemat.

Să lămurim şi povestea cu accidentul.

Am fost supus unui linşaj mediatic. Din fericire, au fost persoane care au filmat. A apărut la Realitatea TV. Se vede clar că nu eram băut, că nu am fugit de la locul faptei, că nu erau victime. Nişte cetăţeni de bine au atacat rezoluţia de neîncepere a urmării penale. ÎCCJ a validat rezoluţia procurorului.

La ce fel de campanie vă aşteptaţi din partea PSD?

Văd că domnul Dragnea caută candidat prin alte partide. Dacă vrea un candidat de la PNL, poate să vină să ceară. Îmi este aproape indiferent cine va fi candidat PSD. După opt ani cu Oprescu, bucureştenii s-au convins de PSD. Oamenii votează partidul, omul şi proiectul. Ponderile vor diferi faţă de alegerile trecute. Există un interes mai mare pentru program, pentru credibilitatea acestor măsuri.

Principala problemă este cea a traficului. Trebuie făcută o evaluare la ceea ce s-a întâmplat. Nu a existat un management al proiectelor. Pasajul de la Piaţa Sudului bate pasul pe loc. Studiul de fezabilitate s-a făcut cum s-a făcut. S-a ocupat o firmă de care eu am auzit.

Cel mai mare trafic este în zona centrală. Sunt nişte inele circulare care permite oamenilor să evite. Există inelul circular Podul Basarab. Sunt axele care trebuie dezvoltate. De exemplul, Spaliul Independenţei. Am avut o disucţie cu Oprescu când vorbea de o autostradă suspendată. I-am spus că poţi să o faci peste Dâmboviţa. Nu este necesar un astfel de proiect, dar ministrul Transporturilor trebuie să demareze proiecutl autostrăzii de centură. Suntem singura capitală fără.

Problema Radet, fuziunea cu ELCEN. Ce soluţii aveţi

Trebuie un răspuns foarte clar, dacă Guvernul acceptă fuziunea RADET-ELCEN. Eu cred că aceasta este soluţia. Nu am consultat toţi specialiştii care este soluţia cea mai bună. Sunt mai multe în ceea ce priveşte producerea de enegie termică. Este necesară reformă foarte importantă în această zonă.

Altă problemă: parcările.

Când am fost viceprimar am avut un proiect, să se facă prin parteneriat public-privat. Va trebui o hotărâre de Consiliul General. Că niciun investitor nu va vni dacă tu vei permite parcările ilegale. Sunt identificate 28 de locaţii, mai există 50-60. Totul este să te apuci de treabă. Trebuie introduse parcometre. Oriunde te duci este sistemul de parcometre, unde omul îşi plăteşte parcarea. Să nu mai spun de inventarierea locurilor de parcare la sol. Aici a fost o vacă de muls.

Diseară joacă Steaua-Dianmo. Aţi deschide Arena Naţională?

Da, l-aş deschide. Îl înţeleg şi pe primarul General. Se poate face o expertizare. Este o investiţie de 240 de milioane. Aici ar trebui să se petreacă evenimente, nu numai meciuri de fotbal: concerte. Încă de când am plecat din Primărie am proiectat sala Polivalentă, care este veche. Nu are dotăriile necesare. Este nevoie de o Sală Polivalentă a Bucureştiului. Bani au existat. Cu patinoarul, la fel. Stadionul, Sala Polivalentă, patinoarul, trebuie să dea viaţă Bucureştiului.

Cu ce sunteţi mai bun dvs. decât Gabriela Firea şi Nicuşor Dan?

Nu puneţi aşa întrebarea. Sunt bun pentru Bucureşti pentru că cunosc problemele văzute şi nevăzute ale Bucureştiului. Una dintre marile probleme este sistemul de reţele subterane. Sunt pasionatd e Bucureşti şi problemele lui. Deja am în parte soluţii. Am mare experienţă în materie de management public. În privinţa conducerii Bucureştiului, cunosc oameni de valoare.

Sunt mulţi candidaţi pe dreapta. În condiţiile votului într-un singur tur, există un risc. Aveţi un plan de a discuta cu ceilalţi candidaţi?

Misiunea pe care am primit-o este de a mă lupta să câştig Primăria Capitalei. Nu mă ocup de negocieri. Negocierile politice le face partidul. Nu m-ar deranja să fiu sprijinit de alt partid politic, dar nu sunt eu acela chemat să mă ocup de aceste lucruri. Bucureştenii sunt informaţi, care au discernământ, care ştiu cum trebuie să voteze şi care cunosc teoria votului util. Dacă nu votezi candidatul care are 35% de pe partea dreapta, ci cu cel de 5%, e ca şi cum ai vota PSD. Singurul candidat care poate să învingă candidatul PSD este canddiatul PNL.

A apărut un zvon legat de faptul că PNL i-a propus lui Nicuşor Dan să fei candidatul PNL la unul dintre Sectoare, dar să susţină candidatura dvs. Este adevărat?

Nu pot să vă confirm această informaţie. Dacă Nicuşor Dan m-ar susţine, nu aş avea nicio problemă.

Dar să-l susţină PNL pe Nicuşor Dan la Primăria Capitalei?

Nu există această variantă. El poate să aibă dorinţe. Asta nu înseamnă că corespunde cu realitatea. Nu se mai pune problema despre candidatul care poate să bată PSD.

Ultima dată spuneaţi că staţi la bloc. V-aţi mutat?

Mi-am schimbat situaţia. Stau în comuna Dobroieşti. Fac mai puţin până în centru decât făceam din Alea Barajului Rovinari. De când am venit în Bucureşti am locuit la bloc.

Etichete:, , , ,

4 comentarii pe “Ludovic Orban la ”Adevărul Live””

  1. pozeDECAT 4 martie 2016 la 9:09 PM #

    In urma cu fix 5 ani (fara doua saptamani) dupa o discutie cu unul dintre consilierii generali ai PNL, mi-am batut capul sa scriu ceva care sa poata ajuta la conturarea unei viziuni pentru alegerile din 2012. N-am primit apoi nicio reactie dar oricum, intre timp, mi-am dat seama ca lucrurile astea minore nu conteaza la noi caci oricum lumea se asteapta sa fim mai influentati de o galeata electorala …
    http://a-craciunescu.blogspot.ro/2011/03/despre-liberalism-si-dezvoltare-urbana.html

    Apreciază

    • Radu Zlati 5 martie 2016 la 12:05 PM #

      poate mai incercați o dată. Poate că Orban va fi mai deschis. Zic și eu…

      Apreciază

      • pozeDECAT 6 martie 2016 la 10:22 PM #

        Ma tem ca, imbatranind eu, mi se pare acum a fi o pierdere de vreme sa mai bat la usi pe care n-am eu niciun interes sa le deschid. Cu toate ca ma bucur ca dl. Orban are in cele din urma sprijin in fata altora care n-aveau a cauta acel post. Pentu ca mi-e si simpatic la nivel personal, nu pentru ca a mai pierdut o data. Cred insa ca a venit timpul pentru o schimbare radicala asa ca ma astept sa castige Nicusor Dan, in ciuda prognozelor care nu-l iau in calcul deocamdata. Am indoielile mele si fata de Nicusor dar e timpul lui caci trebuie facute niste schimbari radicale pe care oferta politica actuala nu poate sau nu vrea sa le faca si, oricum, nu are credibilitatea necesara ca le va face. Suntem pe un drum infundat, ca sa fiu la subiectul cu primaria.

        Apreciază

        • Radu Zlati 7 martie 2016 la 12:02 AM #

          cum credeți. PĂrerea mea este (pot pune prinsoare) că ND ar putea fi satisfăcut dacă va finaliza pe locul 3 sau 4, cu un glorios 10%.

          Apreciază

%d blogeri au apreciat: