Citind-o pe Anca Radu (”Fuziunea în genunchi şi cu gura plină”)

Un articol extrem de dur, dar nu este realitatea dinlăuntrul Partidului Național Liberal extrem de dură și ea? Nu sunt rezultatele de la parlamentarele din 2016 dure pentru Partidul Național Liberal, și nu tot dură ar trebui să fie trezirea liderilor PNL?

Un articol cu al cărui conținut (nu și cu expresia lui formală) mă pot identifica în mare măsură. Mai ales acolo unde autoarea zice, cu dreptate și amărăciune:

Lucrurile au mers în linia asta: PDL-iştii au renunţat la nume pentru că în realitate ei nu mai ştiau cum să scape de identitatea ruşinoasă – exista deja precedentul ARD, când, ca să-l citez pe Vasile Blaga într-un moment de sinceritate involuntară şi ebrietate voluntară, “ARD-ul a dus cea mai cumplită campanie de mistificare a adevărului din ţară”, schimbând culorile şi numele PDL sub pretextul incluziunii de cantităţi neglijabile gen Forţa Civică şi una dintre aripile de 0.0002% ale PNŢCD. PNL-ul în schimb pare că şi-a păstrat numele numai ca să-şi bată joc de el. Rezumând până aici: PDL-iştii urmăreau prin fuziune să-şi acopere ruşinea, PNL-iştii urmăreau să-şi ascundă neajutorarea. Doar că, prin puterea supranaturală a imbecilităţii conducerii-pereche, rezultatul a fost că PNL-ul vechi s-a umplut de ruşinea PDL-istă, iar PDL-ul s-a contaminat cu neajutorarea PNL-istă.

Și din nou, nu pot fi decât de acord cu Anca Radu atunci când spune:

Dincolo de glumă, ca imagine publică dinspre “PNL” nu mai răzbate decât vocea PDL. Ceea ce face rău ambelor partide prinse-n schemă: PDL-ul îşi urlă trecutul ruşinos mai abitir decât oricând, iar PNL-ul vechi, de unde era el mic şi şleampăt, pare că s-a dizolvat cu totu’.

La începutul ”noului și marelui” PNL am sugerat, în cadrul grupului parlamentar PNL de la cameră, ca vectorii de imagine ai fostului PDL, mai ales cei care au (re)prezentat și apărat măsurile dure luate de către guvernul Boc, să facă în mod voluntar un pas înapoi, să nu mai fie prezenți în media pentru o vreme, pentru a nu dăuna imaginii noului Partid Național Liberal (cu un codicil: să nu facă parte din Guvernul fantomă a domnului Predoiu). Aveam dreptate, în sensul în care apariția acestor colegi ca lideri ai PNL, pe ecrane, ar fi adus aminte românilor care au rejectat în 2012 atât pe Băsescu cât și partidul pe care acesta la folosit ca vehicul politic, de măsurile nepopulare luate de către regimul Băsescu în 2010. Și de celelalte nenorociri, mai mari sau mai mici, provocate de dorința de control a Bătrânului de la Cotroceni, între 2006-20014. Greșeam cumplit însă, când limitam problema mesajelor la vectorii umani, uitând conținutul mesajelor. La urma urmei unii dintre acești vectori erau, ca persoane și gândire, perfect compatibile cu liberalismul (nu dau nume ca să nu le provoc daune printre vechii/noii colegi). Ce facem însă cu mesajele?

Căci, treptat, PNL a preluat ad-literam majoritatea mesajelor PDL din trista vreme a regimului Băsescu: teme precum Justiția și imoralitatea clasei politice, de pildă, au fost luate de-a gata din panoplia băsistă. Și astfel se face că, mai ales din decembrie 2014 încoace, PNL a devenit, prin mesajele sale publice, băsist. În timp ce Traian Băsescu a devenit, prin mesajele și pozițiile sale publice, cel mai anti-băsist om politic român. Nu sunt interesat, aici și acum, de evoluția unui cadavru politic precum Băsescu, pe care doar lipsa noastră de virilitate politică i-a permis o resuscitare. Dar nu pot fi decât mirat cum a putut ajunge PNL, partidul care din 2007 a fost principalul oponent politic al felului în care Băsescu înțelegea să privească și să instrumentalizeze lumea politică românească, continuatorul perfect al mesajelor acestuia?

Să nu ne înșelăm, acest tip de mesaje băsiste sunt cele la care făcea referire Crin Antonescu, atunci când invoca ”stilistica” campaniilor electorale PNL din 2016 și cele care au determinat refuzul acestuia să se implice în campanii electorale bazate pe mesaje în care el nu se regăsea, așa cum cu greu se regăseau cei mai mulți dintre vechii liberali.

Cum s-a ajuns aici? Nu am informații din lăuntrul grupului restrâns care a decis, în 2015-2016, strategia comunicațională a Partidului Național Liberal. Știu că, la nivelul parlamentarilor PNL, aceasta a suportat numeroase critici punctuale, dar că mai niciuna dintre aceste critici nu a convins conducerea centrală a partidului să opereze modificări în ce privește poziționarea partidului pe diverse teme ale societății și politicii românești, sau să modifice greutatea accentelor puse pe unele sau altele dintre teme.

În final: nu pot decât să mulțumesc trimiterii din finalul articolului lui Anca Radu către propriul meu articol, cel despre portretul robot al viitorului președinte al PNL. Poate așa, mă citesc și colegii mei din PNL, cu sau fără putere de decizie. Dar să nu nu uităm, la Convenția Națională avem cu toții doar un vot!

PS Cred că Anca Radu greșește atunci când numește (în citatul de mai sus) ”imbecilitatea conducerii-pereche” ca fiind vinovată pentru preluarea arsenalului băsist. Dar este clar că, în nefasta derulare a faptelor dinlăuntrul PNL, un rol esențial l-au jucat membrii biroului de coordonare al fuziunii. Că acolo s-au jucat jocurile, iar acestea au fost apanajul unor interese de grup cu totul speciale, îl spune și faptul că, după schimbarea la vârf în interiorul PNL ”vechi”, Crin Antonescu a fost scos din respectiva comisie, fără ca locul său să fie luat de către noul președinte Klaus Iohannis. Deci a fost înlăturat din grupul care a elaborat (și ulterior a coordonat) pașii fuziunii, chiar cel care a fost inițiatorul acesteia! Cei care îl acuză pe Antonescu de rezultatul fuziunii, să înceteze! Căci nu se știe cum ar fi arătat ”noul și marele” PNL, cu Antonescu colaborator al Statutului partidului și al măsurilor concrete de fuzionare.

PPS (update) Un comentariu din social media, pentru articol, comentariu cu care rezonez întru totul:

Radu Florin Pavlov Cea mai mizerabila tema politica pedelista adusa in „noul” PNL, care chiar daca n-a fost asumata EXPLICIT de partidul rezultat din fuziune, dar nici n-a fost combatuta in media cu toata forta necesara, prin niste clarificari programatice indispensabile, care cel putin pe mine m-au determinat sa nu mai votez cu PNL (de fapt n-am votat deloc, cu nimeni), si care cred ca i-a determinat pe multi alegatori liberali sa nu mai voteze cu „PNL” in noua formula, a fost celebrul deja adagiu basist ca, la referendumul de demitere a lui Basescu din 30 iulie 2012 A FOST VORBA DESPRE O LOVITURA DE STAT… De atunci pentru mine cel putin, bye bye PNL… AU RESERVOIR…