Anticipatele: soluția serioasă, optimă, morală. Și imposibilă.

În decembrie 2016, dacă poporul român ar fi dorit ca Partidul Național Liberal să ajungă la guvernare (sau fie și măcar să poată nădăjdui să aspire la guvernare), ne-ar fi dat  nouă, liberalilor, mai mult decât 20% din voturi. Dar marea majoritate a românilor, acei români care au ales să se manifeste activ politic și care au dorit ca vocea lor să fie auzită, ca ei ca cetățeni să aibă un cuvânt de spus, nu ne-au dorit să ajungem la guvernare. De ce noi, liberalii, deși aveam dreptate în cele mai multe dintre punctele privitoare la analiza socității românești și la căile de urmat pentru a asigura dezvoltarea durabilă a României, nu am reușit să fim convingători, de ce ne-am trădat electoratul și de ce slabele rezultate de la parlamentare nu sunt un accident ci erau înscrise în codul genetic al felului în care PNL este construit și în care a ales să funcționeaze ca organizație (în ultimii ani mai ales) am scris în altă parte.

În ce privește calea accederii al guvernare – ea nici nu se punea în decembrie 2016. După aproape un an, situația s-a schimbat: bâlbâielile PSD, recenta criză care s-a dorit a fi rezolvată printr-o moțiune de cenzură unică prin ridicolul ei, au adus în discuție posibilitatea ca viața politică să se reseteze, iar PNL să ajungă, pe o cale sau alta, la guvernare. Dar a discuta nu este sinonim cu a putea. Numai voința nu este suficientă, când aritmetica parlamentară îți este profund potrivnică.

Nu voi explica pe larg acum și aici de cred eu că crearea unei oștiri de strânsură (care eventual să grupeze USR, PMP, UDMR, minorități naționale, părți din ALDE sau/și din PSD) este 0 ”soluție imorală”(termen impus de Băsescu), neserioasă și profund toxică. Dacă Partidul Național Liberal a dobândit mai nou (de fapt, de vreo doi ani) instincte suicidare (cum au zis unii) atunci ar putea încerca să creeze o astfel de majoritate parlamentară (numerele ar desemna PNL ca lider al acesteia, fie că va da premierul fie că se va merge din nou pe mâna unui tehnocrat), care să încerce să guverneze pe baza unui program guvernamental încropit.

Dar o astfel de majoritate fragilă nu este, prin natura și felul în care ar fi constituită, și o soluție stabilă. Și, poate, nici benefică.

Pe de altă parte a lăsa în continuare conducerea țării pe mâna unui PSD care și-a demascat deja adevăratele obiective (care țin de situația juridică a unor lideri ai săi) dar și incapacitatea de a gândi și aplica soluții de guvernare care să asigure o bună guvernare și o dezvoltare stabilă și durabilă,  pare a suna destul de trist pentru un partid care a afirmat, decenii de-a rândul, că are vocația guvernării. Dar, să fim înțeleși: situația de azi este mult mai proastă pentru PNL decât în decembrie 2014 (când a ales să nu încerce să coaguleze o majoritate guvernamentală, lăsându-l pe Ponta să guverneze) sau în noiembrie 2015, când nici măcar nu a venit cu o propunere de premier, sprijinind în schimb o candidatură tehnocrată. Mai proastă pentru că am scăzut ca pondere parlamentară față de legislatura 2012-2016; și pentru că eventualii aliați sunt mai mulți și cu interese divergente. În aceste condiții, ce șanse reale ar fi ca o astfel de soluție imorală (căci orice soluție care ar cuprinde în mod concomitent pe Băsescu, UDMR și diverși trădători din PSD/ALDE are fi una imorală) să fie una benefică – pentru țară sau pentru PNL?

Acestea fiind zise, nu rămâne decât soluția alegerilor anticipate, la care un PNL mult mai bine condus la centru, cu un nou fel de abordare atât a vieții interne de partid dar și a felului în care se face politică în general, să primească din partea românilor încrederea pe care, în decembrie 2016, nu a meritat-o.

Desigur, alegerile anticipate sunt un obiectiv extrem de greu de atins. Constituțional, prevederile referitoare la condițiile necesare care, cumulate, pot duce la alegeri anticipate, aproape exclud posibilitatea unor astfel de alegeri. Mai ales în condițiile în care PSD și ALDE se vor crampona de continuitatea acestui Parlament, unele partide ar avea pe bună dreptate a se teme că noi alegeri ar duce la dispariția lor ca partide parlamentare și, în general vorbind, foarte mulți parlamentari în exercițiu își doresc continuarea mandatului (mandat pe care poate l-ar pierde în cazul unor noi alegeri: fie că nu ar mai primi nominalizarea partidului, fie că nu ar mai avea același succes din 2016) și, odată cu el, asigurarea pensiei speciale (care ar fie pierdută în caz de întrerupere a mandatului). Fără să mai vorbim că președintele Iohannis pare a fi interesat, pe moment, mai degrabă de stabilitatea politică internă a țării decât de accederea PNL la guvernare (tocmai din cauză că această tentativă de a ajunge la guvernare, în sine, nu este nici sigură ca realizare și nici cu efecte benefice evidente, pentru țară sau pentru partid). Sunt deci convins că nu vor fi alegeri parlamentare anticipate. Și, deși ar fi soluția dezirabilă, optimă și morală, anticipatele rămân un obiectiv (aproape) imposibil de atins.

Nu rămâne PNL-ului decât să se întărească organizatoric, doctrinar și ca resurse umane – Ludovic Orban trebuie să preia partidul și să înceapă a pune în aplicarea platforma politică recent votată de către Congres. O opoziție serioasă din partea PNL, cu o comunicare eficientă spre propriul electorat și spre românii nemulțumiți de practicile pesediste, precum și un PSD care va persista în erorile sale, vor transforma Partidul Național Liberal într-un concurent serios la viitoarele alegeri parlamentare. Fie și ele anticipate – dar nu în acest an. Până atunci, jocul se joacă, teoretic orice este posibil iar PNL și noul său leadership trebuie să dovedească faptul că merită ca românii să învestească speranțe în el.