Există o confuzie de fond care subminează aproape toate analizele superficiale ale momentului politic actual confuzia între responsabilitatea instituțională și „făcutul jocurilor”.
Cei care îl acuză pe Nicușor Dan că joacă jocul PSD-ului pierd din vedere un fapt elementar al mecanicii statului — că, în clipa în care colapsul instituțional condus de galerie devine o opțiune reală, alegerea nu mai este între „bine” și „rău”, ci între stat și haos. Iar atunci când trebuie să alegi între un compromis politic dureros cu partide tradiționale, oricât de corupte sau de detestabile ar fi ele, și prăbușirea arhitecturii constituționale, alegi statul. Asta nu este lașitate. Este statalitate.
Nicușor Dan s-a poziționat, prin deciziile sale din aceste săptămâni, ca un garant al acestui cordon sanitar. El reprezintă, indiferent cât de incomod sună pentru cei care preferă narativele simple, o ancoră de legitimitate construită pe șase milioane de voturi — o resursă de care sistemul are nevoie pentru a nu se prăbuși în vid. A interpreta acest rol ca pe o trădare a propriilor electori înseamnă a confunda funcția de arbitru constituțional cu cea de jucător de partid.
Președintele nu este liderul unei galerii, este ultimul punct de echilibru într-o arhitectură care, altfel, ar cădea complet în mâinile celor care urlă cel mai tare. Contrafactualul este instructiv. Dacă logica „trădării” ar fi corectă, soluția imediată și „curată” ar fi fost desemnarea lui Sorin Grindeanu drept premier — gestul „de prima dată”, fără ezitări, fără negocieri. Numai că acest gest, într-un context de o asemenea fragilitate socială și politică, ar fi fost un act de sinucidere instituțională curată.
Grindeanu vine cu bagajul istoric al OUG 13, cu memoria încă vie a străzii din 2017 și cu o imagine care polarizează instantaneu orice discuție publică. Să nu ne lăsăm amăgiți: PSD-ul nu este un partid politic în sensul democratic al termenului, ci o structură de tip clientelar care a supraviețuit prin parazitarea instituțiilor. Ei nu au „soluții” pentru țară, ci doar strategii de supraviețuire pentru propria oligarhie. Când îi vezi pe unii că „se poziționează” acum, uită că ei au provocat însăși mocirla în care ne zbatem.
Tot ce vedem astăzi — de la ineficiența aparatului de stat până la ascensiunea huliganismului politic — este produsul direct al modului în care PSD a gestionat resursele și justiția în ultimele decenii. Ei au creat mediul fertil pentru «babuinismul» politic de azi. A privi spre ei ca spre o soluție este echivalentul încredințării siguranței stânei lupilor flămânzi. Într-un moment în care extremismul are deja un cap de afiș feroce la ușă, ultima mișcare rațională posibilă este să arunci în joc exact profilul care alimentează discursul anti-sistem al acestuia.
Nu pui gaz pe foc când încerci să stingi un incendiu de proporții naționale. Faptul că această variantă nu a fost activată nu este dovada unei înțelegeri oculte, ci dovada că mai există, undeva în sistem, un minim instinct de conservare a statului.
Pe de altă parte, criticile aduse lui Ilie Bolojan și PNL-ului nu vin dintr-o simpatie selectivă, ci dintr-o constatare strict funcțională: în loc să înțeleagă urgența unui moment istoric, ei s-au comportat ca niște contabili de procente electorale. Când o țară este la marginea prăpastiei, nu te apuci să joci tactici mărunte de negociere, să pozezi în fecioara neprihănită a politicii și să eviți asumarea doar pentru a nu te murdări pe mâini. Bolojan a ratat, în acest episod, ocazia de a fi om de stat, preferând să rămână administratorul local glorificat care fuge de povara unei coaliții de criză. Indecizia și calculele meschine ale acestei tabere nu sunt un detaliu colateral — ele sunt una dintre sursele directe ale vulnerabilității politice pe care o vedem astăzi expusă în plină lumină. Această distincție — între administrator și om de stat, între contabil electoral și garant constituțional — este cheia întregii dezbateri.
Politica, mai ales în momentele de criză profundă, nu se joacă la nivelul peluzei, ci la nivelul tablei de șah. A crede că mișcările de putere într-un asemenea context sunt la fel de rudimentare și de previzibile precum le citește galeria înseamnă a nu înțelege nimic din mecanica reală a statului. Realpolitik-ul nu cere gesturi spectaculoase și „curate”; cere calcule reci, asumarea unor compromisuri inconfortabile și capacitatea de a privi dincolo de următorul ciclu de știri. De aceea, analizele de tipul „cine cu cine s-a vândut” ratează complet miza. Viața politică, mai ales în episoadele de criză instituțională, nu este o telenovelă consumată cu sufletul la gură pe surse de știri, ci un exercițiu cinic, dur și extrem de complex de gestionare a riscului sistemic.
Nicușor Dan nu apare în acest tablou drept un jucător care servește interesele PSD-ului, ci drept singurul actor dispus să plătească prețul politic al impopularității pentru a evita un scenariu și mai costisitor: un guvern format din exact ingredientele care au erodat România în ultimii treizeci și cinci de ani. Decizia de a nu activa varianta Grindeanu, de a menține presiunea constituțională asupra negocierilor și de a refuza validarea narativului anti-sistem nu este o capitulare — este, în termenii cei mai exacți pe care îi poate folosi o analiză serioasă, statalitate aplicată.
Aceiași șase milioane de români care l-au votat sunt, în mare parte, aceiași care, de Ziua Națională, l-au huiduit, iar astăzi îi disecă fiecare stângăcie cu o cruzime ieftină, ca și cum o criză de proporții istorice ar fi un spectacol de bâlci bun de consumat între două știri de divertisment. E o reflexie tristă a unei culturi politice care confundă instinctul de turmă cu judecata, care cere salvare de la stat în aceeași respirație în care își bate joc de cel pus să-l asigure. Mărturisesc că această inconsecvență colectivă, această memorie de o zi și nevoia constantă de a găsi un țap ispășitor în loc de o reflecție onestă, îmi provoacă un real dezgust. El a devenit oglinda fidelă a unei Românii populate de babuini sinistri, o țară care își devorează singurele repere de normalitate.
sursa: FB
Radu Zlati 
Lasă un comentariu