
Cum funcționează dubla măsură și de ce afirm mereu că suntem înconjurați de cohorte de idioți utili – fanatici complet rupți de realitate – de care orice regim cu veleități de stat polițienesc are mereu nevoie.
Pe 14 iulie 2023, Gabriela Firea, prim-vicepreședinte PSD și ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a demisionat din Guvernul României în urma unor acuzații că ar fi fost implicată în scandalul „azilelor groazei”. Nu a fost niciodată pusă sub urmărire penală și nu s-a formulat niciodată, de către vreun parchet, vreo acuzație oficială la adresa domniei sale. Cu toate acestea, a demisionat „pentru ca premierul să poată lucra în liniște la proiectele economice și sociale bune pentru români, iar miniștrii PSD și PNL să-și poată prezenta munca. În această atmosferă de război total față de mine, ca membru al Guvernului, nu se poate continua o activitate normală”.
Gabriela Firea și-a dat demisia.
După un an, s-a dovedit că acuzațiile la adresa Gabrielei Firea erau simple alegații, iar domnia sa era nevinovată.
Ieri, Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL și primar general al Capitalei, a fost inculpat și pus sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat de luare de mită pe vremea când ocupa funcția de primar al Sectorului 6, în vederea finanțării ilegale a campaniei sale electorale pentru alegerea în funcția de primar general al Capitalei.
Ciprian Ciucu refuză să-și dea demisia.
Tot ieri, Dominic Fritz, președinte USR și primar al Timișoarei, a pierdut la Înalta Curte de Casație și Justiție apelul pe care acesta l-a formulat împotriva deciziei Agenției Naționale de Integritate, care stabilise că s-a aflat în conflict de interese. Decizia instanței supreme – definitivă – menține hotărârea inițială a Curții de Apel Timișoara din 10 februarie, care stipulează că „pentru aleșii locali (primar, președinte al consiliului județean, consilier local sau județean) în privința cărora, printr-un raport de evaluare definitiv, s-a constatat starea de incompatibilitate sau conflict de interese, legiuitorul a prevăzut că mandatul lor încetează de drept, conform art. 160, 193 și 204 din Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, norme preluate din Legea nr. 215/2001, situație juridică ce este constatată prin ordin al prefectului”.
Dominic Fritz refuză să-și dea demisia.
În mod evident, Gabriela Firea este și trebuie să rămână „ciuma roșie”, iar cei doi primari, onești și reformatori, sunt și trebuie să rămână, nu-i așa, „victimele sistemului”.
Desigur, nu putem crede în coincidențe și este foarte probabil ca multe dintre evenimentele concomitente de care avem parte în ultima vreme să fie orchestrate de diverse centre de putere, mai mult sau mai puțin oculte.
La cum ni se arată lucrurile, aproape că ar fi și păcat să nu fie.
Dar dacă, într-adevăr, succesiunea evenimentelor politice din ultima vreme nu prea ne permite să credem în coincidențe, tot așa nici acțiunile din ultimul an ale guvernului proaspăt demis nu prea ne permit să credem în coincidențe: închiderea termocentralei de la Rovinari, în paralel cu golirea barajelor hidrocentralelor de la Vidraru și Paltinu, cu blocarea finalizării construirii a nu mai puțin de șapte hidrocentrale noi („dirty dams!”), cu oprirea investițiilor în reactoarele modulare mici (SMR) de la Doicești, cu obligarea, nu a producătorilor de energie electrică eoliană sau solară, ci a Hidroelectrica SA (producător de energie electrică în bandă) să instaleze capacități de stocare de 6.000 MWh în baterii, precum și cu încercarea de vânzare, ca la talcioc, a aceleiași Hidroelectrica SA și a Romgaz SA – aceasta chiar înainte de începerea exploatării gazelor din Marea Neagră.
Toate acestea, împreună, au reușit să transforme țara noastră din exportator de energie în importator, cu peste 2.000 MW importați zi de zi de zi. Iar fără energie suficientă, ieftină și permanentă, dezvoltarea nu prea poate exista.
Iar fără dezvoltare: inflație cu două cifre, cădere economică, șomaj.
Așa că ar fi de dorit ca cei care vor demonstra în această seară – pentru sau împotriva justiției? (cumva este neclar) – să demonstreze și pentru încetarea sabotării sistemului energetic național și, dacă mai rămâne timp, pentru susținerea revendicărilor salariaților din sănătate și învățământ.
Că n-or fi toți corupți!
sursa: FB








Lasă un comentariu