Arhive autor | Radu Zlati

A. Nicolae: Cum va arăta alianţa moşită de Băsescu (RL)


Şeful statului a admis că el este iniţiatorul proiectului de înfiinţare a unei mişcări de centru-dreapta şi că el i-a cerut Ioanei Băsescu să înregistreze denumirea de „Mişcarea Populară”. Chiar dacă preşedintele a refuzat să dea detalii despre viitoarea alianţă, ipotezele nu sunt deloc puţine.  „Eu cred că trebuie pregătită ideea de mişcare populară pentru […]

Continuă citirea →

Agerpres – Alba: Deputatul liberal Teodor Atanasiu susţine că Baconschi ar trebui demis pentru situaţia cu Schengen


Deputatul liberal Teodor Atanasiu consideră amânarea luării unei decizii în privinţa aderării României la Schengen drept un eşec al diplomaţiei române. ‘Deşi, aparent, în faţa românilor ar trebui să dea socoteală ministrul de Interne, nu acolo au fost problemele noastre de aderare la spaţiul Schengen, fiindcă ceea ce însemna condiţii tehnice au fost perfect îndeplinite. Eşecul […]

Continuă citirea →

Mediafax – ICCJ in dosarul Pacuraru: Împărţirea politică a funcţiilor publice, meteahnă, fără a avea şi o conotaţie penală


Împărţirea funcţiilor publice pe criterii politice, potrivit unui algoritm stabilit între partidele aflate la putere, este o meteahnă a societăţii româneşti, fără ca aceasta să aibă în toate cazurile şi o conotaţie penală, ca act de corupţie, potrivit motivării ICCJ din dosarul Păcuraru-Morega. Fostul ministru liberal al Muncii Paul Păcuraru şi Dan Ilie Morega au […]

Continuă citirea →

Comunicat de presa presedintele OFL, Lucia Varga, privind scrisoarea adresata ministrului Sanatatii


Preşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale, deputatul PNL Lucia Varga, i-a transmis astăzi o scrisoare Ministrului Sănătăţii, Ladislau Ritli, prin care îi atrage atenția acestuia asupra importanței deosebite a finanțării programelor de prevenţie, pentru depistarea din timp a unor afecţiuni, precum cancerul de col uterin și cancerul de sân. Populaţia României traversează în aceşti ani una dintre […]

Continuă citirea →

NewsIn – Liberalul Relu Fenechiu cere ieşirea PC din USL


Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a declarat, vineri, la Iaşi, că va propune conducerilor PNL şi PSD, în cursul săptămânii viitoare, ieşirea PC din USL, transmite corespondentul NewsIn. „Propunerea mea este să iasă din USL, să candideze separat, iar după alegerile generale să intre din nou în uniune, dar să respecte regulile jocului. În USL, noi nu […]

Continuă citirea →

C. Campeanu: Ce vrea Băsescu de la Mişcarea Populară? ( Romania Libera)


Faptul că Traian Băsescu i-a cerut fiicei sale încă de acum câteva luni să înregistreze la OSIM „Mişcarea Populară”dovadeşte că Băsescu are un plan politic pentru alegerile viitoare. Faptul că a vorbit foarte vag despre „o alianţă” care „poate” sau „ar trebui” creată indică fie că este vorba mai curând de o dorinţă la fel […]

Continuă citirea →

John Lennon – „Woman”


„Woman” is a song written and performed by John Lennon from his 1980 album Double Fantasy. Written by Lennon, it is an ode to „his wife Yoko Ono and to all women”. The track begins with Lennon whispering, „For the other half of the sky …”, a paraphrase of a Chinese proverb, once used by […]

Continuă citirea →

Rod Stewart – Tonight i´m yours (Don´t hurt me)


Rod Stewart – Tonight I’m yours (Rod Stewart/Kevin Savigar, Jimmy Cregan) Yeah I can tell by the look in your eyes you’ve been bored for a long, long time. You need love and so do I let’s turn it all around. I don’t want an everlasting thing, I don’t care if I see you again […]

Continuă citirea →

Vezi ce se aude pe holurile Palatului Victoria despre Tariceanu (National)


Pe langa referirile la “greaua mostenire” cu care ne asasineaza de la preluarea mandatului, Emil Boc se pare ca a dezvoltat o obsesie pentru Calin Popescu Tariceanu. Orice problema ar avea, Emil Boc se calmeaza dupa ce-l injura zdravan pe Calin Popescu Tariceanu  Cat e ziua de lunga, premierul Emil Boc tot cu Tariceanu-n gand […]

Continuă citirea →

Strategia Mişcării Populare e copy/paste după cea a USL (pesurse.ro)


Multă vreme i-am suspectat pe cei de la PDL că lucrează pe bază de strategii profesioniste. În ultimul timp observ că doar răspund după posibilităţi (şi cam au) strategiilor elaborate în Kiseleff şi Aviatorilor. Care credeţi că e ultima găselniţă a PDL – căutarea de candidaţi independenţi care să fie sprijiniţi de Mişcarea Populară în […]

Continuă citirea →

Meleşcanu: La Prahova, am pornit, aşa cum se porneşte în marş, cu stângul (Agerpres)


Senatorul PNL Teodor Meleşcanu a afirmat, joi, la Ploieşti, că USL a pornit, în Prahova, cu stângul, ‘aşa cum se porneşte în marş’, şi că nu au existat ambiţii personale, ci doar legate de dorinţa de a veni cu cei mai buni candidaţi care să poată câştiga. ‘La Prahova, am pornit, aşa cum se porneşte […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Comunicat de presa PNL Sector 2


Secretarul general al UNPR, Neculai Onțanu, este deranjat de faptul că Partidul Național Liberal monitorizează atent cheltuielile efectuate de către Primăria Sectorului 2. Din acest motiv, prin interpuşii săi, Onțanu a lansat zvonul că în cadrul Primăriei Sector 2 nu se mai desfăşoară cursuri de perfecţionare şi niciun angajat nu a mai fost propus pentru […]

Continuă citirea →

George Scutaru (PNL): Decizia privind nominalizarea unui candidat liberal pentru preşedinţia CJ Buzău nu poate fi schimbară(Agerpres)


Deputatul George Scutaru, liderul PNL Buzău, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că ‘decizia privind nominalizarea unui candidat liberal la alegerile de anul viitor pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Buzău nu poate fi schimbată’. ‘În ciuda tuturor presiunilor sau promisiunilor pe care diverşi lideri ai PSD Buzău le fac primarilor, reprezentanţilor PSD în teritoriu, vrem ca […]

Continuă citirea →

Victor Ponta: Campania electorală de anul viitor nu va semăna cu nicio altă campanie de până acum (Agerpres)


Liderul PSD, Victor Ponta, a spus, joi, la Ploieşti, unde a participat la Consiliul Judeţean al filialei Prahova a partidului, că nu va semăna campania electorală de anul viitor cu nicio altă campanie de până acum şi i-a avertizat pe delegaţi că se vor bate cu un sistem ‘îngrozitor’. ‘Nu va semăna campania electorală de anul […]

Continuă citirea →

PNL: Comunicat de presa privind vizita presedintelui PNL, Crin Antonescu, la Londra


Președintele Partidului Național Liberal, Crin Antonescu, s-a întâlnit astăzi, la Londra, cu vicepremierul Marii Britanii, Nick Clegg, președinte al Partidului  Liberal Democrat.  Discuțiile dintre cei doi s-au axat pe necesitatea implementării politicilor liberale, cu atât mai mult acum când Europa trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, dar și pe problemele interne ale […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

PNL: Comunicat de presa referitor la declaratiile lui Traian Basescu


Partidul Național Liberal constată că Traian Băsescu nici măcar nu mai mimează respectarea atribuțiilor constituționale și recunoaște fățiș că se află în spatele unei noi mișcări politice. Înregistrarea unui partid politic este o afacere de familie. Aceasta este lecția pe care ne-a servit-o, miercuri seară, președintele României Traian Băsescu. Într-un moment de maximă sinceritate, șeful […]

Continuă citirea →

PNL: Comunicat de presa referitor la amanarea votului privind aderarea Romaniei la Schengen


Partidul Național Liberal constată, din nou, că România nu dispune de sprijin la nivelul Uniunii Europene, amânarea unei decizii privind aderarea țării noastre la Spațiul Schengen fiind, în primul rând, un vot de blam pentru Președinte și diplomația românească. Decizia Uniunii Europene de amânare a admiterii României și Bulgariei la Spațiul Schengen nu este o […]

Continuă citirea →

Tulcea: PC va avea candidaţi proprii la primăriile comunelor (Agerpres)


Organizaţia judeţeană PC Tulcea va avea candidaţi proprii la alegerile locale din 2012. ‘Vom avea candidaţi pe liste separate la comune, dar nu şi la municipiul reşedinţă de judeţ. Acest lucru însă nu este bătut în cuie. Părerea mea personală este că trebuie să lăsăm orice orgoliu deoparte, pentru că nu avem decât un singur ţel […]

Continuă citirea →

Vâlcea: Memoriu pentru sprijinirea Uzinelor Sodice Govora, depus la Guvern de senatorul PNL Emilian Frâncu (Agerpres)


Un memoriu în sprijinul funcţionării Uzinelor Sodice Govora (USG), singura companie producătoare de sodă calcinată din ţară, a fost depus joi la Guvern, după cum a declarat, pentru AGERPRES, senatorul liberal Emilian Frâncu. ‘Uzinele Sodice Govora (USG) – Ciech Chemical Group SA, reprezintă singura companie producătoare de sodă calcinată din ţară. În ultimii ani, de la […]

Continuă citirea →

George Scutaru (PNL): Reorganizarea Poliţiei de frontieră creşte riscul de a rămâne în afara spaţiului Schengen(Agerpres)


Deputatul liberal George Scutaru consideră că ‘reorganizarea Poliţiei de frontieră şi concedierea a 1.057 de oameni va conduce la creşterea riscului de a rămâne în afara spaţiului Schengen’. Secretarul Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor atrage atenţia că, ‘la inspecţia tehnică, parametrii au fost îndepliniţi, însă această evaluare a fost făcută pe structura iniţială a […]

Continuă citirea →

Pesurse – Senator PDL: Varianta USL de reorganizare administrativ-teritorială este varianta corectă


Este vorba de senatorul Petru Filip. este cunoscut ca un partizan al fostului secretar general al PDL, Vasile Blaga. În cadrul unui interviu pentru ziare.com, senatorul PDL susţine că în procesul de reorganizare administrativ-teritorială a României trebuie ca judeţele să fie păstrate, iar regiunile să fie un etaj intermediar între guvernul central şi judeţe. Filip […]

Continuă citirea →

Newsin – Negocierile privind includerea României în Schengen au fost suspendate


Negocierile privind includerea României şi Bulgariei în Schengen au fost suspendate, după ce 19 state au intervenit în favoarea extinderii spaţiului de liberă circulaţie, au declarat pentru NewsIn surse apropiate întâlnirii. Discuţiile au fost suspendate pentru identificarea unei soluţii, iar eventuala aderare a Bucureştiului şi Sofiei la Schengen nu a fost supusă la vot până […]

Continuă citirea →

Mediafax – Liderul PNL Arad spune că are informaţii că PDL se răzgândeşte privind comasarea alegerilor


Preşedintele filialei judeţene a PNL Arad, Ioan Cristina, afirmă că are informaţii că PDL se răzgândeşte privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, pentru că democrat-liberalii ar fi constatat că ar fi dezavantajaţi de o prezenţă masivă la vot, transmite corespondentul MEDIAFAX. Preşedintele PNL Arad, Ioan Cristina, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că […]

Continuă citirea →

EVZ: Jocul de-a candidatul în USL Ialomița. PNL către PSD: Unde vă e omul pentru primăria Slobozia? Îl anunțăm noi. Pe al nostru!


Liberalii ialomiţeni forțează nota în USL pentru a vedea până unde pot întinde plapuma și răbdarea social-democraților conduși de Silvian Ciupercă. Chiar dacă omul lor, actualul vicepreședinte de consiliu județean, Ioan Martin, s-a plasat pe locul doi în sondajele USL după primarul pesedist în exercițiu, Gabi Ionașcu, șefii filialei municipale nu se pot împăca cu […]

Continuă citirea →

Stefan Szobotka: Romania, insula de „liniste economica” a Europei: Autostrada Transilvania, gata in 2022?


In loc sa fie o tara de tranzit din care sa castige foarte mult, Romania ar putea deveni o insula de liniste econonica totala. „Daca intarziem 3-4 ani cu inceperea constructiei autostrazii Transilvania, putem vorbi de o autostrada Transilvania abia in jurul anului 2022. Pierdem toate trenurile, nu numai autostrazile”, a declarat Stefan Szobotka, presedintele […]

Continuă citirea →

C. Domnisoru: Reforma medicala a doctorului Băsescu?


Consilierii lui Băsescu lucrează la un proiect de lege de privatizare a spitalelor şi introducere a unor case private de asigurări. Ȋntrebat despre şansele de succes în Parlament ale unei legi care ar schimba radical sistemul, Băsescu a sugerat că Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea pentru acest proiect de lege aşa cum şi-a asumat-o deja […]

Continuă citirea →

I. Leca: Un presedinte de rasul lumii


Inainte de interviul lui Traian Basescu la TVR, ii spuneam unui prieten ca imi este imposibil sa cred ca presedintele ar mai putea sa spuna ceva care sa ma surprinda, sa ma socheze, in sensul in care sa nu mai stii ce sa spui dupa. Reticent, am zis ca doar cu fapta m-ar mai putea […]

Continuă citirea →

D.P. Aligica: Dincolo de scandalul Schengen: o privire la rece cu ajutorul unui profesor englez


Dupa ani buni de complicitate intr-un complex joc de autosubtilizat caciula la doua maini, relatia dintre elitele romane si cele europene pare sa fi intrat intr-o noua etapa. Se pare ca cererile de aderare ale Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen vor fi respinse. Olanda si Finlanda au anuntat oficial ca se opun oricarei aderari, […]

Continuă citirea →

V. Grecu: Răzbunarea lui Vanghelie


În legătură cu Vanghelie, întrebarea nu este <dacă>, ci <când>. În niciun moment de la debarcarea sa din fruntea PSD București nu a bătut pasul retragerii. Din contră. Și-a continuat rebranduirea și a transmis mereu semnale că viitorul său politic n-a fost încă jucat . Acum ,după ce Ponta a îndepărat liderii de sectoare, fideli […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

„Wonderful Tonight” – Eric Clapton


„Wonderful Tonight” is a song written by Eric Clapton. It was included on Clapton’s 1977 album Slowhand and released as a single the following year. Clapton wrote the song about Pattie Boyd, and it is mentioned in her autobiographical book Wonderful Tonight: George Harrison, Eric Clapton, and Me. The song was a modest hit upon […]

Continuă citirea →

Three Days Grace – „I Hate Everything About You”


„I Hate Everything About You” is the debut single of the alternative metal Canadian rock band Three Days Grace, from their debut self-titled album. Music Video The music video starts zoomed in towards an ash tray, and then transitions towards the mic where the lead singer, Adam Gontier, starts singing the song’s lyrics. Soon, the […]

Continuă citirea →

Agerpres – Camera Deputaţilor: Raport favorabil la legea privind prelungirea termenelor de plată a sumelor datorate bugetarilor


Deputaţii din Comisia de buget-finanţe au adoptat, miercuri, un raport preliminar favorabil cu amendamente la proiectul de lege privind aprobarea OUG 71/2009 pentru plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, principalul amendament admis fiind cel referitor la prelungirea termenelor de plată până în 2016. […]

Continuă citirea →

Mediafax – Guvernul a aprobat, prin hotărâre, programul denumit „Coşul de solidaritate” pentru pensionari-surse


Guvernul a aprobat, miercuri, prin hotărâre, programul denumit „Coşul de solidaritate”, prin care se urmăreşte vânzarea de produse alimentare la un preţ redus pentru pensionari, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale. Proiectul de act normativ, prezentat de MEDIAFAX la începutul lunii august, prevede că produsele alimentare pe care Guvernul vrea să le vândă pensionarilor la […]

Continuă citirea →

PCM cere dezbaterea proiectului de organizare a referendumului pentru înfiinţarea Ţinutului Secuiesc (MEDIAFAX)


PCM Covasna cere includerea pe ordinea de zi a Consiliului Judeţean Covasna a proiectului privind organizarea unui referendum în vederea înfiinţării Ţinutului Secuiesc, depus de partid în luna iulie şi neinclus încă în discuţii, transmite corespondentul MEDIAFAX. Preşedintele organizaţiei judeţene a PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că va […]

Continuă citirea →

Tulcea: Schimbarea viceprimarilor PDL din CL cu majoritate USL, finalizată la sfârşitul lunii octombrie (Agerpres)


USL doreşte să schimbe într-o lună toţi viceprimarii PDL din unităţile administrativ-teritoriale în care reprezentanţii celor trei partide din Uniune deţin majoritatea. Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, deputatul Horia Teodorescu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că printr-un protocol semnat recent s-a stabilit ca termenul limită pentru realizarea acestei acţiuni să fie sfârşitul lunii […]

Continuă citirea →