Acum câteva zile a a vut loc o întâlnire între parlamentarii de Cluj și conducerea CJ. În acest context Horea Uioreanu, președintele CJ Cluj, a solicitat sprijinul parlamentarilor clujeni în vederea finanțării de la Bugetul centralizat de stat a unor obiective care se află și pe agenda CJ Cluj. Personal am luat cuvântul precizându-mi un […]
Câte ceva despre Aeroportul Cluj-Napoca
prin Radu Zlati pe 15 ianuarie 2013 în Polemici, Politici locale
Ziua de Cluj: Paraşutat la Cluj, Radu Zlati are un singur proiect pentru colegiul său: un abator
prin Radu Zlati pe 11 decembrie 2012 în Presa despre mine
Paraşutat la Cluj de la Bucureşti, unul dintre puţinii deputaţi care îşi câştigă sigur fotoliul în Parlament are un singur obiectiv concret pentru colegiul său: un abator în Iclod. Desigur, aceasta dacă „noi”, adică USL, va avea bani. Întrebat ce face o dată ajuns parlamentar de Cluj, bucureşteanul Radu Zlati spune că „deocamdată mă întorc […]
Alătură-te celorlalți 139 de abonați.
Ataseaza articolul pe Twitter
Urmărește-mă pe Twitter
Twiturile meleCATEGORII
Arhive
Portofoliu imagini
Această prezentare necesită JavaScript.
Articole recente
Cele mai bune articole și pagini
Aprilie
Flickr - Fotografile mele
VoxPublica
- Mister la New York: trei persoane au fost filmate ieșind dintr-o gură de canal. Poliția a deschis o anchetă
- Trenurile, oprite în zona Turdaș după ce un obiect suspect a fost găsit într-un tunel
- Întâlnire tehnică la Cotroceni pe Legea salarizării, la ora 14.00: la discuții a rămas aceeași fomă a legii - SURSE
- Accident rutier pe DN 57, după ce mai multe vaci au ajuns pe șosea. Proprietarul animalelor a fost amendat
- Eugen Rădulescu (BNR): „Încet, dar tot mai sigur, ne îndreptăm spre dezastru!”
- Bărbat arestat după ce ar fi amenințat un polițist chemat să intervină la o petrecere
- Ce este un marketplace engros și de ce ai nevoie de unul pentru sezonul școlar?
- Piața Unirii: se redeschide circulația rutieră către Bulevardul Corneliu Coposu
- Pacient cu arsuri, transportat de urgență în Belgia cu o aeronavă Spartan a Forțelor Aeriene
- Dragoș Pîslaru: „Dacă nu adoptăm legea salarizării vom ajunge la JUNK!”
Curs de guvernare
- Bulgărele datoriei ne ajunge din urmă: România are de refinanțat peste 20 mld. euro anual între 2027 și 2030 – Povara externă crește alert, lovind în deficitul de cont curent
- Indicele PMI: Activitatea economică din zona euro avansează cu cea mai mare viteză de după noiembrie 2025
- Sesiune extraordinară la Parlament / Pe ordinea de zi – Legea hidrogenului, amânarea examenului de admitere la liceu și modificarea legii ANI, în urma deciziei CCR
- Merită să cumperi o imprimantă multifuncțională în locul uneia obișnuite?
- Noua lege a Integrității, cu tot cu ”amendamentul Fritz”, întrunește condițiile Comisiei – cele 800 mil. euro din PNRR nu se pierd
- Kievul speră să obțină rachete interceptoare din Japonia
- Cosmin Marinescu, BNR: Ponderea companiilor de stat în economia României s-a înjumătățit în 20 de ani, de la 13% la 6% – Îndatorarea a crescut cu 14 puncte procentuale
- Declinul industriei auto europene – Volkswagen pregătește eliminarea a 50.000 de locuri de muncă în Germania
- Goldman Sachs: Afacerile din spațiul extraterestru vor ajunge să valoreze 1,8 trilioane $ până în 2035 – Elon Musk: Estimarea este mult subevaluată
- BNR vede o inflație mai ridicată și o revenire economică mai lentă – Mesajele către economie, din minuta ultimei ședinte a conducerii băncii centrale
New Europe
- Europa Tabellenbuch Metall: Ihr Wissensspeicher
- Schöne Länder in Europa: Ihre Reiseziele
- CBS Europa Program: Serien und Filme
- Garage organisieren: System & Ordnung im Stellplatz
- Nicole Junkermann investiert nicht in Sektoren — sie investiert in strukturellen Wandel
- Rod Stewart Europa Tour 2024: Musik und Emotionen
- Steuersätze Europa: Ein Vergleich
- Wartezeiten im Europa Park: Tipps und Tricks
- Europa Park Hotel buchen: So geht’s
- Patientenerklärung Europäische Krankenversicherung: Ihr Ratgeber
Cogitus
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Puterea
- Dizolvarea Parlamentului: prima condiție s-a îndeplinit, dar anticipatele rămân blocate
- Alegerile din 2028, „alterate” încă din 2026. CNA vede războiul informațional, dar cere și arme mai puternice
- Nicuşor Dan, mesaj de Ziua Independenței Ucrainei: „România va continua să fie alături de Ucraina”
- Iarna vine cu nota de plată: gazele au ajuns la prețuri record, iar facturile populației nu sunt chiar „beton” protejate
- De unde poți cumpăra cele mai performante utilaje agricole?
- De ce crede Gh. Piperea că proiectul AEP privind legea partidelor este: „O metodă de exterminare a partidelor care se opun sistemului”
- Traian Băsescu îl acuză pe Bolojan de o „greșeală fundamentală”, care împinge România spre faliment. Datoria României ar putea sări la 266 de miliarde de euro până la finalul anului
- UPDATE: Drona care a intrat în spațiul aerian al României s-a prăbușit lângă o stână, în județul Galați (SURSE)/Două F-16 și un elicopter, ridicate de la sol după detectarea unor semnale suspecte
- Ultima săptămână din august poate schimba România. Șapte zile între guvernare și avarie
- Horoscop 24 august 2026, toate zodiile. Ce aduce Luna în Vărsător pentru fiecare nativ
Machiavelli
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Realitatea
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mediafax
- Nicușor Dan on Ukraine’s Independence Day: Romania will continue to stand with Kyiv
- Un antrenament popular în anii ’90 te-ar putea ajuta să arzi grăsimile
- Volkswagen intră în „săptămâna decisivă”: 500.000 de mașini mai puțin și costuri care trebuie reduse drastic
- Alert in Galați: Radar signal detected in the Târgu Bujor Area / Moldova: Drone arrived from the direction of Ukraine / Romanian Defence Ministry Provides details
- Peste 60% dintre români nu își permit o săptămână de vacanță. ANAT: Turismul riscă să devină un lux
- Fabinho i se alătură lui Mohamed Salah la Trabzonspor. Foști câștigători ai Ligii Campionilor cu Liverpool
- Buncărul sovietic care trebuia să supraviețuiască unui atac nuclear se deschide publicului după zeci de ani
- SAGA Festival 2026 s-a încheiat cu un show spectaculos al lui Dimitri Vegas. Diego Miranda promite să revină pe Main Stage
- Încă o țară vrea în UE. Premierul a făcut anunțul
- 35°C, apoi 22°C: vremea se schimbă brusc în România. Când vin ploile și unde va fi cel mai cald
ImpactNews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mondonews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Info Portal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Ziarul Financiar
- PwC: Piaţa sportului din Europa Centrală şi de Est creşte mai lent decât media globală, dar de peste trei ori mai repede decât economia regiunii. Zona recuperează teren la veniturile din drepturi media şi pariuri, dar rămâne mult în urmă la investiţiile în infrastructură şi în ceea ce priveşte valoarea cluburilor
- EuPlătesc implementează prima etapă a conectării directe la infrastructura RoPay, dezvoltată de TRANSFOND, care permite integrarea plăţilor instant pentru comercianţi
- EXCLUSIV ZF Lion Capital, condus de fostul ministru de finanţe Bogdan Drăgoi, este principalul candidat la cumpărare de acţiuni Banca Transilvania de 400 mil. lei în tranzacţia-mamut de vânzare derulată de BERD pe 8 iulie la Bursa de Valori
- ING Bank lansează ING Depo Invest, un produs care combină un depozit la termen cu dobândă de 7% pe an şi o investiţie într-un fond mutual ales de client
- Safetech Innovations a raportat în primul semestru o cifră de afaceri consolidată de 25,7 milioane de lei, în creştere cu 34%, şi un profit net de 8,5 milioane de lei, o majorare cu 53%
- Cosmin Marinescu, viceguvernator BNR: Radiografia companiilor de stat, sectorul cu două viteze. Ce arată analizele
Capital
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Money.ro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Bloombiz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Wall Street Journal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Finacial Times
- Warsh seeks to soothe investors’ nerves as signs of economic strain mount
- Can AI glasses replace the smartphone?
- An economic D-Day is coming for Iran
- A ‘democratised’ financial crisis is still a crisis
- Iran threatens 46 ships in Strait of Hormuz transit crackdown
- Thames Water creditors plan board shake-up if utility avoids nationalisation
- Top UK university graduates owe the most in student loans
- Treasury asks ‘guru’ to review pubs and hotels’ claims of unfair taxes
NY Times – Economics
- Trump’s Top Trade Representative Details Offer That Canada Rejected
- Trump Announces Move to Lift Ground Beef Tariffs in Bid to Lower Prices
- Which Countries Could Be Hurt Most by Trump’s Plan to Hit Iran’s Economy?
- U.S. Debt Hits $40 Trillion as America’s Borrowing Binge Continues
- Europe Hurries to Fund More Cutting-Edge Businesses to Compete With China and U.S.
- Sugar Importer With Trump Ties Said to Maintain Abusive Labor Practices
- As Europe Faces Heat Waves and Wildfires, Travelers Are Forced to Adapt
- Benign Inflation Data Offers Reprieve to Fed as It Weighs Rate Increase
- The labor market slowed as employers grew wary of hiring.
- July CPI Report Is Expected to Show Falling Energy Prices
BBC News
- Social media firms should remove dangerous driving videos, minister says
- Divorce, smartphones and control - BBC sees how Taliban run Afghanistan
- Graduate job vacancies drop by almost 50% in a year
- 'It's not Alton Towers' - rows break out over queuing at Wales' highest mountain
- Nearly 90,000 told to evacuate as wildfire approaches Reno, Nevada
- Iran faces 'economic D-Day', US Treasury Secretary warns
- Russia's second-biggest online retailer targeted in Ukrainian strikes
- Race Across the World star Jo Gardiner dies aged 61 one year after son's death
- Tesla recalls nearly three million cars in China over hidden door handles
- Australian shark attack victim grateful for 'second chance at life'
Le Figaro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Associated Press
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
ARTE / CULTURĂ
BLOGROLL
DREAPTA
ECONOMIE
PNL
- Alina Cocian
- Alina Gorghiu
- Antonel Tanase
- Atitudini
- Blogul lui… @cepeca
- Catalin Ene
- Catalin Resceanu
- CEL Craiova
- Cetateanul Popescu
- Club Liberal Reutlingen
- Crin Antonescu
- Cristina-Ancuta Pocora
- Dan Mihalache
- Daniel Malaelea
- Denisa Patrascu
- Dispecer
- Dragos Dinca
- Florin Cîțu
- Florin Moldovan
- Gabriel Savulescu
VARIOUS
- Alianta Pentru o Romanie Curata
- Casa Regala a Romaniei
- Civitas '99
- EurActiv
- Idolii forului
- Inpolitics
- Istoria Regalitatii
- Mafiile PDL
- Mondonews
- Palatul Şuţu
- Penalmente
- Politica Partidelor Romanesti
- Realitatea Mea
- RomaniaLeaks
- Sfera Politicii
- Sociollogica
- Spune si tu!
- Stiri Politice
- WikiLeaks Romania








Comentarii recente