Omul care construiește inteligența infinită tocmai ți-a spus singurul lucru pe care nu îl poate produce. Caracterul este ultimul avantaj care nu poate fi automatizat.
AP Shanaka — Ce ne rămâne după ce AI ne-a depășit intelectual
prin Radu Zlati pe 25 aprilie 2026 în Invatamant, Opinii, Societate
Declarație politică deputat Radu Zlati: ”Domnule Ministru, demisia!”
prin Radu Zlati pe 24 februarie 2015 în Eu și politica
Domnule preşedinte de şedinţă, doamnelor şi domnilor deputaţi, stimaţi colegi, Îmi voi permite să mă adresez, în scurta mea alocuțiune, domnului Ministru al Educației Naționale, Sorin Mihai Câmpeanu. Apelez la acest procedeu deoarece domnia sa, în ciuda promisiunii făcute cu ocazia învestirii sale, nu a binevoit să vină în fața Comisiei parlamentare pentru Educație, Cercetare, […]
Interimarul de la Muncă, milionar şi absolvent de Bioterra la 34 de ani
prin Radu Zlati pe 20 aprilie 2011 în Zvonuri
Secretarul de stat, Nicolae Ivăşchescu, cel care a preluat temporar postul lui Ioan Nelu Botiş, are un CV demn de invidiat: a urmat cursurile unei Universităţi particulare foarte slab cotate, iar la competenţe a notat „hotărâre”, „claritate” şi „deschidere”. Asta nu l-a împiedicat să strângă o avere frumuşică. Nicoale Ivăşchescu, interimar la Ministerul Muncii, a […]
Ataseaza articolul pe Twitter
Urmărește-mă pe Twitter
Twiturile meleCATEGORII
Arhive
Portofoliu imagini
Această prezentare necesită JavaScript.
Articole recente
Cele mai bune articole și pagini
Aprilie
Flickr - Fotografile mele
VoxPublica
- Lovitură pentru industria pariurilor: Brazilia închide platformele online
- Maia Sandu, despre unirea cu România: ”Republica Moldova ar fi în mai mare siguranță”
- Șantierul Damen Mangalia a fost vândut. Cumpărător este Rheinmetall Real Estate România
- PSD pune presiune pe Dominic Fritz: îi cere să plece de la conducerea USR
- Cele cinci zodii care au noroc cu carul în octombrie 2026. Cine este nativul favorit al astrelor
- Dosarul Fănel Bogos: Cristina Trăilă a devenit inculpată. Ce a declarat la ieșirea de la DNA Iași
- Șoferii pot ieși mai devreme la pensie? Ce condiții trebuie îndeplinite și cum contează grupa de muncă
- Facturi uriașe la întreținere în această iarnă! Românii ar putea plăti peste 1.000 de lei. Avertismentul unui administrator
- Putin îi cere lui Trump relaxarea sancțiunilor în schimbul armistițiului energetic propus de Washington în Ucraina
- Accident grav în județul Brașov. Patru persoane au fost rănite după ce două autoturisme și un microbuz s-au ciocnit violent
Curs de guvernare
- Inspire Asset Management, fondul de investiții fondat de Iulian Stanciu (ex-eMAG), intră în acționariatul NIBIRU – Plan de dezvoltare a litoralului
- Premiul Nobel pentru Pace 2026, atribuit juristei sud-africane Navanethem „Navi” Pillay
- Comisarul UE pentru comerț, prima zi la Beijing: „Deficitul comercial de 1 mld. € pe zi este nesustenabil, avem obiectivul să reechilibrăm relația”
- Poeta canadiană Anne Carson – laureata din 2026 a Premiului Nobel pentru literatură
- PSD nu vrea să guverneze singur. Un guvern minoritar PSD ar duce partidul ”într-o zonă vulnerabilă”. Sorin Grindeanu: „Fac eu o ofertă inversă – PSD votează un guvern minoritar PNL-UDMR”
- Dobânzile la datoria publică depășesc cheltuielile pentru sănătate sau educație în 51 de țări în curs de dezvoltare
- Prima turbină pe gaz de la Mintia a fost aprinsă: centrala de 1.700 MW – mai mare decât Cernavodă – se apropie de momentul livrării primilor megawați în sistem
- Disperarea energetică europeană – Ce măsuri au adoptat guvernele UE: Reduceri de taxe, ajutoare financiare și multe iluzii – Prea puține instrumente pentru a ține prețurile sub control
- China respinge cererea UE de a-și limita voluntar exporturile de mașini hibride, care au ajuns la un sfert din piața europeană – Bruxelles pregătește un plafon pentru importuri
- România, singura economie în contracție din regiune – UniCredit avertizează și asupra riscului unui guvern anti-UE în România și Polonia
New Europe
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Cogitus
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Puterea
- Centura Capitalei ajunge la A2. Șeful CNAIR anunță când se circulă pe A0 Nord între Glina și Afumați
- PSD pune pe masă oferta de guvernare. Grindeanu cere refacerea majorității cu PNL și UDMR
- Cea mai grea iarnă pentru Europa: depozitele de gaze nu au fost niciodată așa de goale. Scenariile luate în calcul de experți
- Leguma toamnei care se vinde cu mii de dolari a fost găsită și lângă România. De ce este căutată cu câini dresați și cum își pierde valoarea în doar câteva zile
- Partidul Piedone, oficial: PNRR are nume nou și promite „surpriza” alegerilor de peste doi ani
- Imagini neobișnuite pe DN1: un avion a rămas blocat sub un pod feroviar la Balotești
- Diana Șoșoacă se folosește de mandatul de europarlamentar ca să-l viziteze în arest pe Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale, dus pentru a patra zi consecutiv la sediul DIICOT
- Incompetență administrativă de top la Romsilva. Servicii de consultanță pentru „buna desfășurare a activității în Consiliul de Administrație”
- Bogdan Mîndrescu „Vuitton” vrea hotel de patru stele la Eforie Sud pentru …Aeroportul Otopeni
- Prețul energiei a crescut cu 30% în Europa. Specialiștii avertizează că facturile românilor ar putea exploda la iarnă
Machiavelli
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Realitatea
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mediafax
- Enzo Maresca, scut în fața scandalului financiar de la Manchester City: Trofeele nu sunt pătate
- Papa Leon pune bazele viitorului conclav și a numit un cardinal filipinez decan al Colegiului
- Rheinmetall a cumpărat șantierul naval Damen Mangalia cu 138 de milioane de euro
- Merz, „profund indignat” după ce fostul cancelar Gerhard Schröder a sărbătorit ziua lui Putin la reședința liderului rus
- PSD îi cere lui Dominic Fritz să demisioneze de la conducerea USR: „Să renunțe la sinecura de la partid, plătită cu mii de euro din banii de subvenție ai USR”
- Pregătește cămara și congelatorul pentru iarnă cu aparatele de vidat Gorenje
- Mourinho îl apără pe Mbappé și îi pune la punct pe critici: „Este ridicol”
- Sportivii din Rusia și Belarus vor putea participa la FOTE Brașov 2027. Ce condiții a impus EOC
- Prima reacție a lui Navanethem “Navi” Pillay după ce a câștigat Premiul Nobel pentru Pace: Am crezut că trebuie să fie o glumă
- Gică Popescu împlinește 59 de ani. A purtat banderola Barcelonei și a scris istorie cu Galatasaray
ImpactNews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mondonews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Info Portal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Ziarul Financiar
- Reprezentanţii Franklin Templeton, Fidelity şi Amundi văd România pe drumul parcurs de Polonia şi Cehia: banii merg masiv în fondurile de acţiuni, iar piaţa, încă mică, are potenţial mare dacă se întăreşte clasa de mijloc
- Şantierul naval Damen Mangalia, vândut către gigantul Rheinmetall pentru 138 milioane de euro
- Carmen Dan, Senior Manager PwC şi Paul Chichernea, Avocat Senior D&B David şi Baias: Care sunt obligaţiile şi riscurile pentru companiile implicate în importul de organisme modificate genetic în România
- Iulian Stanciu, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori români, care a pus bazele companiei eMag, a intrat în acţionariatul NIBIRU Real Estate, compania care dezvoltă proiectul de entertainment şi leisure lansat în această vară la Costineşti
- Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer&Contractor a contractat o facilitate de credit de 26,2 mil.lei de la VIsta Bank, pentru finanţarea activităţii curente a companiei
- OMV Petrom: indicatorul marjei de rafinare a ajuns în trimestrul al treilea la 42 dolari pe baril, de trei ori peste anul trecut, în timp ce petrolul s-a scumpit cu 40%
Capital
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Money.ro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Bloombiz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Wall Street Journal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Finacial Times
- Labour holds off Greens’ Polanski to win London by-election
- The Green vote didn’t really triple
- Computer scientist David Silver: ‘Where are we going without AI?’
- Manchester City: too big to fail?
- Five ways to tell if market trouble lies ahead
- Nobel Peace Prize awarded to human rights pioneer Navi Pillay
- Pentagon to livestream execution of former soldier by firing squad
- Number of people caught in UK’s £100,000 tax trap doubles in four years
- High earners are right to wail about childcare costs
- Former Deutsche Bank star trader has rate-rigging conviction quashed
NY Times – Economics
- Highest Mortgage Rates in 3 Years Chills the Housing Market
- A.I. Fueled More Resilient Global Growth, W.T.O. Says
- Whistle-Blower Says I.R.S. Leaked His Tax Records in Retaliation
- U.S. Trade Deficit Hits 17-Month High Despite Trump’s Tariffs
- War With Iran Is Forcing the World to Reckon With Geography’s Power
- Here’s the latest.
- Black Unemployment Rose Sharply in September, Jobs Report Shows
- Soft Jobs Report Boosts Market Bets Fed Will Skip October Rate Increase
- Hiring Slows as U.S. Jobs Report Shows Labor Market Shifting Into Lower Gear
- Tariffs Are Making Instruments So Expensive, School Music Programs Are at Risk
BBC News
- Polanski vows to stay on as Green leader as criticism mounts after by-election defeat
- 'Deeply personal moment': Watch Sagal Abdi-Wali's by-election victory speech
- King pays Andrew's £1.5m repair bill on Royal Lodge
- Firing squad execution of man who killed 13 soldiers to be livestreamed, Pentagon says
- Survivor of US Army shooting supports gunman's execution but questions livestream
- France promises 3,000 extra teachers in first step to calm student protests
- Alison Hammond: 'I thought I was having heart attack on air'
- £15m spent cleaning illegal waste supersite in ancient woodland
- Anthropic bans users from being 'cruel' to its AI systems
- Thieves steal 30,000 wine bottles worth €5m in Italy, reports say
Le Figaro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Associated Press
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
ARTE / CULTURĂ
BLOGROLL
DREAPTA
ECONOMIE
PNL
- Alina Cocian
- Alina Gorghiu
- Antonel Tanase
- Atitudini
- Blogul lui… @cepeca
- Catalin Ene
- Catalin Resceanu
- CEL Craiova
- Cetateanul Popescu
- Club Liberal Reutlingen
- Crin Antonescu
- Cristina-Ancuta Pocora
- Dan Mihalache
- Daniel Malaelea
- Denisa Patrascu
- Dispecer
- Dragos Dinca
- Florin Cîțu
- Florin Moldovan
- Gabriel Savulescu
VARIOUS
- Alianta Pentru o Romanie Curata
- Casa Regala a Romaniei
- Civitas '99
- EurActiv
- Idolii forului
- Inpolitics
- Istoria Regalitatii
- Mafiile PDL
- Mondonews
- Palatul Şuţu
- Penalmente
- Politica Partidelor Romanesti
- Realitatea Mea
- RomaniaLeaks
- Sfera Politicii
- Sociollogica
- Spune si tu!
- Stiri Politice
- WikiLeaks Romania








Comentarii recente