Evenimentul Zilei: Aripa veche a PNL îşi face CLUB. Cine face parte din conducere Potrivit unui comunicat de presă, conducerea Clubului va fi asigurată de George Şerban – preşedinte, vicepreşedinţi Alexandru Vîlvoi, Radu Zlati, deputat, Vasile Băescu, membru PNL , Daniel Gheorghe, deputat, informează BN24. Agerpres: Declarație politică – deputat Radu Zlati (PNL): Curaj, domnule Ministru, Educația […]
Crin Antonescu – sinteză declarații – Evenimentul Zilei TV
Cele mai importante declaraţii ale presedintelui Crin Antonescu: USL-ul a fost o politică de anvergură. În cursul anului 2013 au început să dea semne care pentru noi s-au transformat în certitudini, că nu vor respecta lucrurile cu care noi ne-am înţeles şi am considerat că e mai puţin periculos de a continua o formulă în […]
RMGC și o poveste colonială…
Mi se pare că, dapă am dori să fim constant cu noi înșine, ar trebui să nu facem, fiind la putere, ceea ce am condamnat atunci când eram în opoziție. Noi, USL, am provocat căderea guvernului MRU (și de acolo a pornit întreg procesul de preluare a puterii de către USL, process nefinalizat încă pe […]
(Revista presei) Critici privind procesul de privatizare. Declarațiile oficialilor guvernului
ZIARUL FINANCIAR: In loc de soluţii pentru cel mai mare combinat chimic cu 3.300 de angajaţi, privatizarea Oltchim a adus teatru absurd şi circ politic Aşteptată cu sufletul la gură de 3.300 de salariaţi şi de un oraş întreg, privatizarea Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a transformat într-un circ politic în care toată lumea acuză pe toată […]
Suspendarea președintelui Băsescu, testul impus de Antonescu lui Ponta (sinteza de presa)
Evenimentul Zilei – Suspendarea lui Băsescu, testul impus de Antonescu lui Ponta Accelerarea procedurilor de suspendare a lui Traian Băsescu este ‘proba loialităţii’ pe care PNL i-o cere premierului Victor Ponta. Suspiciunile liberalilor au fost alimentate în ultima perioadă de apropierea lui Ponta de UNPR. Conform unor surse din USL, după locale, Parlamentul ar putea […]
Alin Fumurescu (VoxPublica): … de ce tac ziarele, Mitica?
… spun ziarele, pentru ca despre televiziunile romanesti nu stiu decat ce citesc in ziare. Am renuntat de cativa ani sa le mai urmaresc, cand am constatat, cu surprindere, ca are si stomacul meu limitele lui. Cat traieste, omu-nvata. Asa ca, dupa ce-am aflat de la Ciprian Siulea, pe Voxpublica, despre dezvaluirea Grupului de Investigatii […]
PNL: Precizare privind articol Evenimentul Zilei
În legătură cu materialul publicat ieri, 28 februarie a.c., și updatat astăzi de Evenimentul zilei, în ediția sa online, cu titlul Crin, să-ţi fie ruşine! Casa liderului liberal: Un living, o bucătărie, două dormitoare şi un birou = 180 mp, Departamentul de Analiză Politică și Comunicare al Partidului Național Liberal face următoarele precizări: 1. Potrivit […]
Evenimentul Zilei – IMM-urile produc 70% din PIB-ul României cu 60% dintre angajaţi
IMM-urile sunt mai eficiente decât marile companii din România deoarece reuşesc să producă circa 70% din PIB cu doar 60% din numărul total de angajaţi, potrivit datelor furnizate de către Consiliul Investitorilor Străini (CIS). Mai mult de atât, peste 99% din numărul companiilor din România intră în această categorie, având un număr de sub 250 […]
B. Mateescu (Sociollogica): Primul sondaj despre proteste. Analiză.
A apărut un sondaj Avangarde cu privire la proteste. Este distractiv să vezi ce informaţii nu sunt prezentate în presă. Evenimentul Zilei reuşeşte să rateze informaţia cea mai importantă, conform căreia două treimi dintre respondenţi sunt de acord cu protestele. Pe de altă parte, face un lucru corect, re-amintind că Avangarde a lucrat cu USL […]
Precizare PNL
În legătură cu materialul publicat astăzi, 11 octombrie a.c., de Evenimentul zilei, în ediția sa online, cu titlul Crin Antonescu a fost în vizită la Clanul „Butoane”?, Departamentul de Analiză Politică și Comunicare al Partidului Național Liberal face următoarele precizări: 1. Nu a existat nicio relație și niciun fel de întâlnire a domnului Crin Antonescu […]
O Teorie a Manipularii (V): Calomniati, calomniati… pana la urma ceva mai ramane!
Sfarsiturile de saptamana sunt foarte potrivite pentru a lansa manipulari prin media, deoarece se poate astepta ca reactia celor pe seama carora se „lucreaza” vor veni mai tarziu – timp indestulator pentru ca manipularea sa ia amploare si, cu putin ajutor, sa capete parfum de adevar. Oficinele portocalii cunsoc prea bine acest fapt. Dar cum […]
O Teorie a Manipularii (IV): In lupta dreapta sa ne luptam sau in minciuni sa ne minciunim?
Caracatita cu nuante portocalii a mai facut o miscare, intr-un interesant pas de deux. UNU Ieri Mediafax a lansat o analiza „pe surse” conform careia USL nu reuseste sa se impuna in primariile si Consiliile judetene acum de PDL. Nu a contat ca liderii PSD au contestat cifrele din respectiva analiza, cifre pretins venite din […]
Proces: Voiculescu vrea un milion de euro despagubiri de la Evenimentul Zilei
Senatorul Dan Voiculescu intenţionează să acţioneze în judecată ziarul Evenimentul Zilei, ca urmare a publicării articolului “Ghid de utilizare a ziaristului în trustul lui Voiculescu”, anunță site-ul http://www.partidulconservator.ro ”In acest context, Dan Voiculescu a declarat: “Există o limită în toate. Evenimentul Zilei îmi foloseşte tendenţios numele şi imaginea în articolul “Ghid de utilizare a ziaristului […]
M. Gotiu: Gruparea lui Vântu. Gruparea Chiorului. Și Gruparea lui C. Cine pe cine protejează
”Că-ţi rupem gâtul ori gruparea mea, ori gruparea Chiorului îţi rupem gâtul dacă ne-ncurci, dacă vom considera că ne-aduce un avantaj strategic în războiul nostru, ca la…. Prietenul meu, puştiule, ţi-am spus că vreau să te cresc. Nu mai am această intenţie după întâmplările din ultima vreme, dar măcar un sfat dezinteresat îţi dau. Nu […]
EvZ: Se ascut săbiile în războiul Patriciu – Antonescu
Ceea ce liberalii discută pe la colţurile partidului de anul trecut devine din ce în ce mai evident în ultimele săptămâni: relaţia dintre liderul PNL Crin Antonescu şi afaceristul Dinu Patriciu este extrem de tensionată. Cum s-a ajuns la ostilitate între Patriciu, unul dintre cei mai importanţi finanţatori ai PNL, şi Crin Antonescu, aflaţi mai […]
V. Ciutacu: Cum l-a executat Kovesi pe Vântu în Evz
Cătălin Tolontan a încercat, cândva, să argumenteze, într-un text logic, că stenogramele convorbirilor dintre Vântu şi ziariştii Realitatea nu aveau cum apărea în presă fără să fie date cu dedicaţie de către una din părţile implicate. Evident că buldogii democraţiei cătuşelor, clasicii beneficiari ai scurgerilor din dosare, au băgat-o pe aia cu dosarele publice şi […]








Comentarii recente