Suspendarea președintelui Băsescu, testul impus de Antonescu lui Ponta (sinteza de presa)

Evenimentul Zilei – Suspendarea lui Băsescu, testul impus de Antonescu lui Ponta
Accelerarea procedurilor de suspendare a lui Traian Băsescu este ‘proba loialităţii’ pe care PNL i-o cere premierului Victor Ponta. Suspiciunile liberalilor au fost alimentate în ultima perioadă de apropierea lui Ponta de UNPR. Conform unor surse din USL, după locale, Parlamentul ar putea fi depopulat de vreo 20 de aleşi, care au şanse să devină primari sau şefi de consilii judeţene. Pentru liderul PSD, abordarea subiectului suspendării preşedintelui Băsescu înainte de locale este delicată, în condiţiile în care voturile UNPR, care a anunţat că nu votează împotriva preşedintelui, sunt vitale pentru susţinerea viitoarelor proiecte propuse de guvern, susţin sursele citate. Liberalii şi conservatorii ar vrea însă să treacă la fapte după locale. Precaut, Ponta încearcă să amâne problema dup ă parlamentare, pentru a avea o guvernare fără emoţii şi legi trecute prin Parlament.

Curentul – USL pregăteşte paşii legali pentru lovitura finală asupra Cotrocenilor
După ce USL a provocat un conflict artificial între Băsescu şi Ponta pe dreptul de reprezentare a României la Consiliul European, acum parlamentarii USL lucrează la parte tehnică a scenariului debarcării lui Băsescu. Aşadar, senatorul PSD Georgică Severin şi deputatul PNL Cornel Pieptea au depus la Senat un proiect de lege potrivit căruia preşedintele ţării poate fi demis cu votul majorităţii cetăţenilor participanţi la referendumul organizat în urma suspendării de către Parlament. Legea actuală prevede că demiterea preşedintelui este aprobată numai dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale.

România Liberă – USL vrea să deschidă calea suspendării lui Băsescu

Doi reprezentanţi ai USL, socialistul Georgică Severin şi penelistul Cornel Pieptea au depus două propuneri legislative privind modificarea legii referendumului şi legii de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale care să faciliteze demiterea preşedintelui în cazul suspendării acestuia din funcţie. Acum, USL încearcă să reediteze situaţia din aprlie 2007 şi să reinstuie majoritatea simplă. Motivul invocat de cei doi este că ‘această formă diferită de stabilire a rezultatului referendumului în cazul demiterii ‘preşedintelui nu îşi găseşte justificarea în prevederilie Constituţiei, în legea fundamentală nefăcându-se o ierarhizare a problemelor deosebite ce pot face obiectul referendumului naţional.’. Al doilea demers în vederea facilizării demiterii priveşte atribuţiile Curţii Constituţionale. Cei doi ar vrea să modifice legea de organizare şi funcţionare a CCR astfel încât să-i retragă dreptul de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului.

România Liberă – ,,Trebuie operate corecţii în privinţa funţionării DNA şi ANI’

Dan Mihalache, 41 de ani, numărul doi în Secretariatul General al Guvernului, recunoaşte că la alegerile generale nu va fi vorba despre o paritate între PSD şi PNL, sugerând că partidul lui Victor Ponta are toate şansele să câştige mai multe mandate,fiindcă este vorba despre o ‘paritate a candidaturilor, nu a locurilor eligibile’. Liberalii nu mai sunt siguri dacă Traian Băsescu trebuie sau nu suspendat, iar Dan Mihalache, secretar general adjunct al PNL şi unul dintre strategii partidului, spune că deciziile importante se vor lua după alegerile generale din noiembrie. ‘Este un calcul de ordin strategic şi tactic’,spune Mihalache,lăsând să se înţeleagă că urgenţa demiterii preşedintelui, anunţată de Dan Voiculescu, se amână, astfel, cel puţin până după alegerile parlamentare, aşa cum și-a dorit PSD.

Adevărul – Demiterea preşedintelui ar putea fi simplificată ••

Senatorul PSD Georgică Severin şi deputatul PNL Cornel Pieptea au depus la Senat un proiect de lege potrivit căruia preşedintele ţării poate fi demis cu votul majorităţii cetăţenilor participanţi la referendumul organizat în urma suspendării de către Parlament.

Jurnalul Național – USL clatină scaunul lui Traian Băsescu

Legea prin care PDL i-a securizat lui Traian Băsescu funcţia de preşedinte până la expirarea celui de-al doilea mandat are toate şansele să devină o amintire în condiţiile noii majorităţi parlamentare.

Jurnalul Național – Reduta Traian Băsescu

Fanii preşedintelui Traian Băsescu ţipă ca din gură de şarpe. Sub pretextul că USL îi vrea acestuia capul. Că zilele sale ar fi numărate.

Că se încearcă, pe toate căile, îndepărtarea sa de la Cotroceni. Că ţinta adversarilor săi ar fi iniţierea unor alegeri prezidenţiale anticipate. Iar reprezentanţii USL transpiră, la rândul lor, pentru a netezi drumul în vederea fie a unei capitulări a lui Traian Băsescu, fie a suspendării ori demiterii acestuia. între frustrările unora şi aşteptările celorlalţi, unde se află adevărul? în ce direcţie şi cu ce viteză se îndreaptă viitoarele acţiuni politice ale USL? Faptul că rezultatul tuturor cercetărilor de piaţă indică o prăbuşire a credibilităţii regimului Traian Băsescu nu mai este un secret pentru nimeni. Şi cu atât mai puţin pentru PDL. O dovadă că aşa stau lucrurile a reprezentat-o şi semnificativa hemoragie a activului acestui partid, care s-a deplasat spectaculos şi scandalos în direcţia USL. Urmându-şi, practic, electoratul.

Puterea – Suspendat mai ușor

Doi parlamentari USL propun ca preşedintele să fie demis in urma unui referendum, cu votul majorităţii celor care participă la referendum, după ce preşedintele a fost în prealabil suspendat de Parlament.

Propunerea vrea să modifice legea actuală, care prevede ca preşedintele ţării să fie demis de majoritatea celor înscrişi pe listele electorale, care au drept de vot.
Cei doi parlamentari mai au şi o propunere prin care solicită ca CCR să nu se mai pronunţe asupra hotărârilor emise de Legislativ.

PDL: USL vrea putere absolută – Referitor la cele două propuneri ale USL, privind simplificarea procedurii de demitere a preşedintelui şi posibilitatea ca CCR să nu se mai pronunţe asupra hotărârilor Parlamentului, Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt PDL, spune că sunt mijloace prin care USL vrea puterea absolută: ‘Oamenii îşi pregătesc un eşafodaj instituţional pentru a-şi exercita complet, în afara oricărui control, puterea absolută în România. Spre asta ne îndreptăm, asta vor să facă, n-o să le meargă.
Pentru că, în general, când te joci cu lucrurile de genul acesta se întorc împotriva ta”, a susţinut Voinescu.

Național – USL pregăteşte suspendarea preşedintelui Traian Băsescu

Deşi nu a trecut nici măcar o lună de la învestirea noului Guvern, mult clamata „coabitare” dintre USL şi preşedintele Traian Băsescu a devenit deja poveste. Pe lângă disputa legată de reprezentarea României la Consiliul European şi alte controverse de gen, socialdemocraţii şi liberali, care nu au învăţat nimic din eşecul trecut, vor să-1 înlăture pe Băsescu. Evident, după alegerile parlamentare din toamnă.

Modifică legile pe şest Aşa se face că doi parlamentari USL, mai puţin cunoscuţi, Georgică Severin (PSD) şi Cornel Pieptea (PNL), au depus deja un proiect de modificare a legii referendumului, care prevede că preşedintele poate fi demis cu voturile a jumătate plus unu din numărul alegătorilor veniţi la urne şi nu jumătate plus unu din cei înscrişi pe listele electorale, cum este în prezent.

Ca să se asigure că demersul lor va avea succes, useliştii intenţionează să modifice şi Legea de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale astfel încât să-i retragă dreptul de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului.

Etichete:, , , , , , ,

Un comentariu pe “Suspendarea președintelui Băsescu, testul impus de Antonescu lui Ponta (sinteza de presa)”

  1. Barbu Mateescu 24 mai 2012 la 1:59 PM #

    Pe subiect: http://sociollogica.blogspot.com/2012/05/posibilele-efecte-politice-ale.html

    Apreciază

%d blogeri au apreciat: