România a înregistrat în luna aprilie 2011 cea mai scăzută natalitate din ultimii 81 de ani, a declarat, sâmbătă, la Deva, deputatul PNL Mariana Câmpeanu, ea apreciind că scăderea numărului de nou-născuţi este consecinţa lipsei măsurilor de protecţie socială ale Guvernului în ceea ce priveşte mama şi copilul. Deputatul liberal a punctat faptul că rata […]
Agerpres – Mariana Câmpeanu (PNL): În aprilie am avut cea mai scăzută natalitate din 1930, încoace
prin Radu Zlati pe 5 noiembrie 2011 în Declarații de presă, Societate
Problemele demografice se acutizeaza: in 2011, numarul nou-nascutilor a scazut cu 10% fata de 2010
prin Radu Zlati pe 24 septembrie 2011 în Analize, Societate
Potrivit datelor Institutului National de Statistica, in primele sapte luni din acest an, numarul casatoriilor a fost de circa 51.000, in scadere cu 11% fata de cele 57.500 inregistrate in aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce numarul nou-nascutilor a fost de aproape 110.000, in scadere cu 10% fata de 2011, cel mai mare […]
M. Giurgea: Grecia Kaputt! Dar Germania se mai poate salva.
prin Radu Zlati pe 2 iulie 2011 în Economie europeana
In clipa asta, mii de greci urla si se bat cu politia pe străzi. Cei pe care ii vedeți cu la televizor cu Molotovul in mana nu sunt patronii de firme, evident. Sunt cerșetorii: asistații sociali, bugetarii si copiii lor. Care sunt cu toții disperați ca vor muri de foame. Ei bine, au dreptate: chiar […]
Răspuns unui analist oranj: cine face modernizarea României… (II)
prin Radu Zlati pe 13 iunie 2011 în Analize, Polemici, Uniunea Social Liberala
Am răspuns ieri la articolul d-ului Ştefan Vlaston, „Ce înseamnă modernizarea României şi cine o realizează” (articolul meu poate fi citit aici). Evident, d-ul Vlaston nu s-a obosit să îmi răspundă (firesc, devreme ce nu a încercat macar să îl citească!). Importanţa pe care am dat-o articolului domniei sale a fost oricum disproporţionată faţă de […]
Liviu Voinea”Adevărul despre cheltuielile de protecţie socială
prin Radu Zlati pe 21 aprilie 2011 în Economie
România are unul dintre cele mai scăzute niveluri ale cheltuielilor de protecţie socială din Europa. Ne găsim la jumătate din media zonei euro în ce priveşte ponderea în PIB a cheltuielilor de protecţie socială (14% faţă de 27%) şi la 60% din media zonei euro în ce priveşte ponderea cheltuielilor cu pensiile în PIB (7,4% […]
D.P. Aligica: Prostie, iresponsabilitate, stangism. Teoria lui Cuculetz
prin Radu Zlati pe 7 aprilie 2011 în Arta / Cultura / Societate
Motto: „Fiecare fiinta umana are dreptul la trei mese pe zi, un loc calduros de dormit pe timp de noapte, o pereche de incaltari si inbracaminte iar asistenta medicala gratuita, restul e vrajeala…” Cuculetz Acum cateva zile, Hotnews prelua o stire Mediafax potrivit careia un secretar de stat din Ministerul Muncii ar fi declarat la […]
M. Giurgiu: Criza se termină când o să simțiți biciul
prin Radu Zlati pe 28 februarie 2011 în Economie, Legislatia RO
În fine, se schimbă Codul Muncii! Mulțumesc, FMI! De ce mulțumesc FMI? Pentru că de un an de zile tot cer schimbarea Codului Muncii, cu unul mai flexibil (vezi articolul: Murim de foame dacă respectăm legile românești!). Și nu cred că meritul e al guvernului. În 2010, Spania, Marea Britanie, Germania, n-au stat pe gânduri: […]
Ataseaza articolul pe Twitter
Urmărește-mă pe Twitter
Twiturile meleCATEGORII
Arhive
Portofoliu imagini
Această prezentare necesită JavaScript.
Articole recente
- Vlad Ștefan — PNL și instinctele democratice
- Vasile Ernu — Idolul și gunoiul sau iconoclasmul politicii românești
- Maxim Krongauz — IA ne strică obiceiul de a gîndi, de a scrie și de a ne vorbi unii altora
- Răzvan Bibire — Fals tratat de geopolitică. Cine plătește lăutarii comandă și adevărul
- Gabriel Șerban —Am ales răul cel mai mic
Cele mai bune articole și pagini
- Valer Simion Cosma — Despre cazul elevului din Bistrița care a înjunghiat o profesoară
- Vlad Ștefan — PNL și instinctele democratice
- Vasile Ernu — Idolul și gunoiul sau iconoclasmul politicii românești
- Pe motiv de ”dragă Ani”, la toamnă USL nu va mai exista!
- M. Pană (CdG): NESUSTENABIL. Creşterea puterii de cumpărare, triplă faţă de creşterea PIB!
Aprilie
Flickr - Fotografile mele
VoxPublica
- Explozii puternice în Bahrain, după un atac cu drone revendicat de Iran asupra unei baze americane. Oamenii au fost îndemnați să se refugieze
- Pensiile nu mai ajung la timp ca de obicei! Ce se schimbă în decembrie pentru milioane de români
- Alertă la Washington: Iranul ar putea pregăti atentate împotriva lui Trump și a echipei sale
- Rezidențiatul, în pragul unei schimbări importante. Ce propune Alexandru Rogobete
- Postul Crăciunului, mai scump ca niciodată! Românii resimt din plin efectele guvernării Bolojan VIDEO
- NATO discută securitatea Mării Negre la reuniunea miniștrilor apărării
- Incidente la meciul România – Polonia: 105 suporteri au fost duși la secțiile de poliție. 74 sunt cercetați penal
- Israelul anunță eliminarea unui comandant Hamas în sudul Fâșiei Gaza. Cine era Samir Abu Younis
- Schimbări importante la Casa Albă: discuțiile cu lobbyiștii, permise doar cu acordul conducerii
- Horoscopul banilor: trei zodii care atrag succesul financiar și oportunități în carieră
Curs de guvernare
- Poșta Română raportează un profit record în primele zece luni din 2026
- Economia zonei euro a încetinit în T3 – Îngrijorări mari privind datoria Franței și menținerea prețurilor ridicate la energie
- Raport OECD: Cele mai greu și cele mai ușor de ocupat locuri de muncă din Europa
- VIDEO/ Reușită istorică pentru SpaceX: Nava Starship a fost prinsă în aer la întoarcerea pe Pământ
- Bloomberg: SUA iau în calcul o reducere mai mică, de doar 5.000 de militari, a efectivelor din Europa
- Dosarul contrabandei cu motorină / DIICOT pune sechestru pe imobile și conturi până la concurența a 115 mil. lei
- Donald Trump, Xi Jinping și Vladimir Putin se vor întâlni în China
- SUA au avansat ideea ca Ucraina să cedeze regiunea Donbas în schimbul aderării la NATO
- Guvernul schimbă componența comisiei care analizează investițiile strategice din România
- Reactorul 1 de la Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Național. Unitatea ajunge la puterea nominală duminică dimineață
New Europe
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Cogitus
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Puterea
- Aproape 15 ore de întuneric în București: ce se întâmplă la solstițiul de iarnă 2026
- Așa-zisul lider al masonilor, preotul fără parohie Cătălin Tohăneanu, este asistat de „Ambasadorul Păcii Mondiale” ca să promoveze …„STABORO ROMANO”
- Ce a transmis Cristela Georgescu după ce sute de oameni au scandat numele soțului ei în București
- SpaceX a scris istorie: Nava lui Elon Musk, Starship, a fost recuperată în aer după ce a înconjurat Pământul de 14 ori(VIDEO)
- Noapte de alertă la Sulina: două nave lovite de drone, incendii la bord. MApN a anunțat că nu sunt victime
- Votăm, dar cine ne pune ideile în cap? Democrația are nevoie de o revoluție a libertății de a alege
- Armata Română își pregătește viitorii rezerviști. Patru luni de instrucție militară, peste 17.000 de lei și cheltuieli acoperite de stat
- Proiectul Roșia Montană la final: cine a câștigat și cine a pierdut
- Horoscop 15 noiembrie 2026: Venus își reia drumul în Balanță. Zodiile care lămuresc o relație
- Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului 2026. De când nu se mai mănâncă de dulce și când e dezlegare la pește
Machiavelli
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Realitatea
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mediafax
- Nicușor Dan s-a întâlnit cu directorul general UNESCO, la Phnom Penh. România marchează 70 de ani de la aderarea la organizație
- Tomasz Obszański, lider sindical din Polonia, la Forum Europa: Fermierii europeni trebuie să construiască punți de solidaritate
- Imagini inedite cu Papa Leon la bordul unui elicopter. Ce s-a întâmplat în timpul vizitei din Peru
- Deputatul Mihail Neamțu, la Forum Europa: “Cei care iau decizii la Bruxelles nu sunt legați de lumea satelor noastre”
- Luca Niculescu, după ce trei nave au fost lovite de drone în apropiere de Sulina: Securitatea maritimă în Marea Neagră a fost pusă în pericol
- Un ofițer al aviației indiene a oferit planuri secrete de război în schimbul unor fotografii nud
- Informații secrete. Iranienii ar putea încerca în curând să-i asasineze pe Trump și apropiații săi
- Europarlamentar AUR, la Forum Europa: Agricultura nu mai este o prioritate
- Forțele UE au urcat la bordul unei nave-cisternă rusești suspectate că face parte din „flota din umbră”, în Marea Mediterană
- ELCEN a repus în funcțiune CET București Vest. Centrala livrează agent termic pentru Capitală
ImpactNews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mondonews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Info Portal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Ziarul Financiar
- Sfaturile unor minţi luminate despre cum să-ţi fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ţi convingi şeful să-ţi acorde o mărire de salariu? Cum poţi profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un şef? Ce să faci dacă eşti un lider interimar? Cum trebuie să fie ţinuta ta de şef? Eşti în lift şi ucră CEO-ul. Ce îi spui?
- Nici bine nu ne obişnuim cu inteligenţa artificială că deja se discută de superinteligenţa artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcţii cognitive şi capacităţi de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei fiinţe umane. Ce este şi cât de departe suntem de ASI?
- Miliardarul ucrainean Petro Poroşenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zero” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregăteşte de Crăciun
- Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, faţă de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piaţă
Capital
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Money.ro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Bloombiz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Wall Street Journal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Finacial Times
- Congress moves to pass tighter AI chip export rules following Nvidia scandal
- Anthropic’s IPO is the next big test for AI
- What will Nvidia’s post-Huang era look like?
- How Infantino flew his way out of a Fifa rebellion
- Britain’s self-inflicted housebuilding crunch
- Data centre construction stocks lose $4.2tn as boom in AI trade unravels
- When human judgment is not all it’s cracked up to be
- From culture war to class war: US Democrats ditch woke politics
- Republicans blame everyone but Trump for midterm drubbing
- France’s once best hope of stopping Marine Le Pen is losing ground
NY Times – Economics
- Lutnick Pushed to Weaken Chip Rules That Overlap With His Family Business
- Bessent Faults Commerce Dept. for Failing to Blacklist Megaspeed
- Fed Will Not Hold Policy Vote at October 2027 Meeting
- Jensen Huang, Nvidia’s Ousted CEO, Was the Face of the A.I. Boom Powering the U.S. Economy
- Trump Officials Clashed Over Megaspeed, Firm at Heart of Nvidia Affair
- Heating Costs Will Rise 7% on Average This Winter
- Lebanon Faces Economic ‘Catastrophe’ After War and Years of Mismanagement
- Data Show Households Still Managing to Meet Their Monthly Debts
- Here’s the latest.
- Here’s why last year’s government shutdown will haunt October’s inflation data.
BBC News
- Staggered age of consent to be 'discussed' after Brand allegations, minister says
- Ex-Met Police inspector lied about wife's death in Barbados hotel room, BBC learns
- Minister backs legal right to job support for young people
- Man and woman die and four arrested after police pursuit crash in Leeds
- Hannah Fry feels 'unbelievably lucky' after cervical cancer treatment
- Watch: SpaceX catches part of its Starship rocket on return to Earth
- Man dies after being hit by ambulance near Sunderland
- Judo champion shakes up French presidential race with surprise candidacy
- Beauty advent calendars can cost hundreds but are they value for money?
- Holly Humberstone: People can't connect to a pop star who's 'too polished'
Le Figaro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Associated Press
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
ARTE / CULTURĂ
BLOGROLL
DREAPTA
ECONOMIE
PNL
- Alina Cocian
- Alina Gorghiu
- Antonel Tanase
- Atitudini
- Blogul lui… @cepeca
- Catalin Ene
- Catalin Resceanu
- CEL Craiova
- Cetateanul Popescu
- Club Liberal Reutlingen
- Crin Antonescu
- Cristina-Ancuta Pocora
- Dan Mihalache
- Daniel Malaelea
- Denisa Patrascu
- Dispecer
- Dragos Dinca
- Florin Cîțu
- Florin Moldovan
- Gabriel Savulescu
VARIOUS
- Alianta Pentru o Romanie Curata
- Casa Regala a Romaniei
- Civitas '99
- EurActiv
- Idolii forului
- Inpolitics
- Istoria Regalitatii
- Mafiile PDL
- Mondonews
- Palatul Şuţu
- Penalmente
- Politica Partidelor Romanesti
- Realitatea Mea
- RomaniaLeaks
- Sfera Politicii
- Sociollogica
- Spune si tu!
- Stiri Politice
- WikiLeaks Romania








Comentarii recente