Te afli aici: Acasă » USL
prin Radu Zlati
pe 22 iunie 2011 în Uniunea Social Liberala
Copreşedinţii Uniunii Social Liberale au trimis, miercuri, câte o scrisoare conducerii UDMR şi grupului minorităţilor din Camera Deputaţilor, invitând la dialog pe reorganizarea administrativ-teritorială şi modificarea legislaţiei electorale. Scrisoarea, semnată de Victor Ponta şi Crin Antonescu, nu precizează o dată la care ar urma să aibă loc aceste discuţii, menţionându-se doar că, în funcţie de […]
prin Radu Zlati
pe 21 iunie 2011 în Documente oficiale USL
Uniunea Social Liberala propune un calendar de 6 acţiuni, de rezolvare a crizei politice actuale (instabilitate guvernamentala), prin care putem orienta eforturile clasei politice spre priorităţile autentice ale României in contextul acestei crize relansând temeinic, serios si responsabil dialogul politic in Romania. 1. înfiinţarea, pana la 15 iulie, a unui Comitet economic anti-criza, cu un […]
prin Radu Zlati
pe 21 iunie 2011 în Uniunea Social Liberala
Consilierii judeţeni ai PSD şi PNL Suceava au iniţiat un proiect de hotărâre privind organizarea unui referendum prin care sucevenii să fie consultaţi în legătură cu oportunitatea reorganizării administrativ teritoriale. Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Ovidiu Milici, a declarat presei, luni, că în şedinţa ordinară a deliberativului din această săptămână vor încerca să introducă […]
prin Radu Zlati
pe 19 iunie 2011 în Uniunea Social Liberala
USL Cluj începe procesul de organizare a referendumului judeţean pentru consultarea cetăţenilor cu privire la intenţia de desfiinţare a judeţelor, urmând să fie adresată locuitorilor din judeţul Cluj o singură întrebare, transmite corespondentul MEDIAFAX. Reprezentanţii USL Cluj susţin, într-un comunicat de presă transmis duminică, faptul că o consultare a populaţiei pe tema reorganizării administrativ-teritoriale este […]
prin Radu Zlati
pe 18 iunie 2011 în Interviuri / Declaratii de presa
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor şi-a exprimat speranţa ca proiectul Legii minorităţilor să nu fie blocat şi să fie dezbătut marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, potrivit Mediafax. Kelemen a precizat că Legea minorităţilor ar putea fi votată chiar până la sfârşitul lunii iunie, cum a fost stabilit în înţelegerea cu PDL. „Eu sper că nu se blochează […]
prin Radu Zlati
pe 17 iunie 2011 în Declaratii de presa
USL Bistriţa-Năsăud, prin reprezentanţii săi în Consiliul Judeţean, va cere acestui for să organizeze un referendum în data de 17 iulie pentru ca bistriţenii să spună dacă sunt de acord cu desfiinţarea judeţului, transmite corespondentul MEDIAFAX. Consilierul judeţean PSD Daniel Suciu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că pentru organizarea unui referendum este nevoie […]
prin Radu Zlati
pe 17 iunie 2011 în Declarații de presă, Declaratii de presa
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că, dacă se va face regionalizarea ţării, va candida şi va câştiga. ‘Nu am nici cea mai mică apăsare. Dacă se va face regionalizare, voi candida şi voi câştiga. Problema cu regionalizarea pleacă de la PDL care mai are în prezent patru […]
prin Radu Zlati
pe 16 iunie 2011 în Crin Antonescu, Uniunea Social Liberala
Președintele Partidului Național Liberal, Crin Antonescu, a avut, joi, 16 iunie a.c., o întrevedere cu preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene în Parlamentul Germaniei, Gunther Krichbaum. Subiectele abordate în cadrul întâlnirii au vizat programul de guvernare al Uniunii Social Liberale și viziunile lansate de USL, combaterea fenomenului corupției și funcționarea instituțiilor statului de drept, precum și […]
prin Radu Zlati
pe 16 iunie 2011 în Declaratii de presa
Participanţii la reuniunea filialei Mureş a Uniunii Social Liberale (USL), de vineri, vor lua decizia iniţierii unui proiect de hotărâre, care să fie supus votului Consiliului Judeţean Mureş, pentru organizarea unui referendum în cazul în care Guvernul doreşte reorganizarea administrativ-teritorială a ţării. ‘Mâine (vineri – n.r.) vom avea o şedinţă USL Mureş în care pe […]
prin Radu Zlati
pe 16 iunie 2011 în Politicale, Uniunea Social Liberala
Locuitorii din Vrancea ar putea fi chemaţi la referendum în 17 iulie pe tema reorganizării administrative propuse de PDL, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, marian Oprişan, urmând să facă această propunere în următoarea şedinţă a CJ, transmite corespondentul MEDIAFAX. Întrebarea la care vor trebui să răspundă locuitorii judeţului este: „Sunteţi de acord cu desfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale, […]
prin Radu Zlati
pe 16 iunie 2011 în Uniunea Social Liberala
Liderii USL au trimis adrese preşedinţilor PSD şi PNL de CJ pentru organizarea de referendumuri privind reorganizarea administrativă, întrebarea propusă de Ponta şi Antonescu fiind: „Sunteţi de acord cu intenţia preşedintelui României, Traian Băsescu, de a desfiinţa judeţul dumneavoastră?”. Cei doi co-preşedinţi ai Uniunii Social-Liberale au semnat adrese către preşedinţii PSD şi PNL de consilii […]
prin Radu Zlati
pe 15 iunie 2011 în Declaratii de presa
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că USL se gândeşte la orice formă non-violentă de protest faţă de intenţia PDL de reorganizare administrativă a ţării.Ponta a afirmat că USL a folosit mai întâi armele democratice pe care le are la dispoziţie pentru a împiedica reorganizarea administrativă propusă de PDL. „USL a solicitat reprezentanţilor săi […]
prin Radu Zlati
pe 15 iunie 2011 în Opinii
Deputatul PSD Cristian Rizea, care nu mi-e simpatic în mod deosebit, a avut și el o idee. Anume, să organizeze astăzi la Palatul Parlamentului o dezbatere pe tema sportului românesc. La dezbatere au luat parte nume grele ale sportului, reprezentanți ai federațiilor, dar și liderii USL, Crin Antonescu și Victor Ponta, precum și fostul șef […]
prin Radu Zlati
pe 15 iunie 2011 în Analize, Analize politice
Am abordat recent (poţi citi articolul aici) rezultatul alegerilor locale pentru preşedinţii de megajudeţe (în eventualitatea în care alegerile locale din 2012 se vor face pe cadrul oferit de regionalizarea propusă de către PD). Rezultatul? 6 dintre preşedinţii regiunilor ar fi urmat să aparţină USL, pentru celelalte două funcţii câştigătorul urmând să fie cunoscut în […]
prin Radu Zlati
pe 14 iunie 2011 în Declaratii de presa, Interviuri / Conferințe de presă
Bună ziua! În legătura cu invitația de consultări pentru Uniunea Social Liberală venită de la Palatul Cotroceni, pentru săptămâna viitoare, am discutat astăzi acest lucru și decizia noastră este de a ne prezenta la această întâlnire nu pentru a discuta agenda pe care o propune președintele cu subiecte care, de fapt, conform Constituției, nu se […]
prin Radu Zlati
pe 14 iunie 2011 în Declaratii de presa
Co-preşedintele USL Victor Ponta a declarat, marţi, că PNL şi PSD nu vor negocia cu coaliţia guvernamentală pentru adoptarea iniţiativelor de modificare a legislaţiei electorale, precizând că USL este dispusă să fie convocată o sesiune extraordinară pentru adoptarea acestora. Opoziţia va depune, marţi, la Parlament proiectele de modificare a legislaţiei electorale, prin care se urmăreşte […]
prin Radu Zlati
pe 14 iunie 2011 în Declaratii de presa
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că USL a decis să participe, „în mod excepţional”, la consultările de la Palatul Cotroceni cu preşedintele Băsescu pe tema reorganizării teritoriale, însă nu pentru a discuta agenda propusă de şeful statului, ci pentru „a-l opri, dacă se poate, de la acţiuni foarte grave”. „Am discutat despre invitaţia […]
prin Radu Zlati
pe 13 iunie 2011 în Analize, Polemici, Uniunea Social Liberala
Am răspuns ieri la articolul d-ului Ştefan Vlaston, „Ce înseamnă modernizarea României şi cine o realizează” (articolul meu poate fi citit aici). Evident, d-ul Vlaston nu s-a obosit să îmi răspundă (firesc, devreme ce nu a încercat macar să îl citească!). Importanţa pe care am dat-o articolului domniei sale a fost oricum disproporţionată faţă de […]
prin Radu Zlati
pe 13 iunie 2011 în Analize
Reorganizarea Romaniei are o miza extrem de mare: alegerile ‚locale’ din 2012. A devenit deja un cliseu ideea ca alegerile locale asigura un cec in alb pentru alegerile parlamentare. Cu alte cuvinte, cine castiga alegerile locale are cele mai mari sanse sa castige si alegerile parlamentare. De aceea, Econtext va prezinta o analiza asupra ponderii […]
prin Radu Zlati
pe 12 iunie 2011 în Opinii
Iata ca proiectului lui Traian Basescu, al celor opt voievodate, i se opune proiectul opozitiei, al Uniunii Social Liberale. Cu opt regiuni. Primul centralizeaza de cinci ori mai mult puterea. Al doilea proiect o descentralizeaza. Primul ignora vointa cetatenilor si colectivitatilor. Cel de-al doilea aseaza interesele omului in epicentrul reformei. In fine, proiectul Presedintelui Traian […]
prin Radu Zlati
pe 12 iunie 2011 în Analize, Polemici, Uniunea Social Liberala
Citesc în Contributors (cunoscuta platformă de discuţii deschisă afinilor PDL) un articolul a d-lui Ştefan Vlaston (articolul integral aici). Articolul ar fi putut fi interesant, dacă nu ar fi suferit de cecitatea specifică intelectualilor care fac parte din secta lui Băsescu. Iniţial am refuzat să îl iau în considerare, dar am „reconsiderat” cazul (vorba unui […]
prin Radu Zlati
pe 11 iunie 2011 în Analize, Analize politice, Uniunea Social Liberala
Mi+am propus să fac în cele ce urmează nişte calcule preliminare in ceea ce priveşte aşteptările electorale pe care marii competitori ai anului 2012 le pot avea în privinţa alegerilor pentru Presedinţiilor de Regiuni. Am considerat important acest demers pentru că a devenit un truism spusa că alegerile locale determină în mare măsură rezultatele alegerilor […]
prin Radu Zlati
pe 11 iunie 2011 în Birou de Presă PNL
Partidul Național Liberal constată că domnul Emil Boc, prim-ministrul de formă al României, a dezvăluit astăzi procedura șmecherească prin care PDL, în interes politic, încearcă să eludeze atât Constituția, cât și relația cu Uniunea Europeană. Transformarea actualelor regiuni de dezvoltare în județe este cheia acestei proceduri. Ce vrea de fapt Emil Boc: să numească regiunile […]
prin Radu Zlati
pe 11 iunie 2011 în Documente oficiale USL
Modelul USL de dezvoltare regionala Un nou model trebuie adoptat de o larga majoritate Un nou proiect trebuie sa intruneasca sustinerea majoritatii clasei politice, a societatii civile si a aparatului de stat. Doar in acest fel dezvoltarea regionala va ajuta Romania. Scopul dezvoltarii regionale: • intarirea capacitatii administrative a actualelor regiuni de dezvoltare • si reducerea […]
prin Radu Zlati
pe 11 iunie 2011 în Uniunea Social Liberala
În programul său privind dezvoltarea regională pe care Uniunea Socială Liberală îl va lansa astăzi, PSD şi PNL propun transformarea celor opt regiuni de dezvoltare în centre ale administraţiei locale, transformarea Senatului într-o cameră a puterilor locale şi înfiinţarea unor consilii regionale, conduse de un preşedinte ales. VEZI HARTA! USL vine cu varianta sa proprie la […]
prin Radu Zlati
pe 10 iunie 2011 în Interviuri / Conferințe de presă
“Bună ziua, vă salut şi eu. Mă bucur şi eu că facem această conferinţă de presă în această formulă. Îi mulţumesc domnului preşedinte Oprişan pentru prezenţa colegială alături de mine şi alături de noi. Sigur, îi mulţumesc şi preşedintelui PNL Vrancea, Nini Săpunaru, pentru ospitalitatea sa politică şi eu aş vrea doar două lucruri foarte […]
prin Radu Zlati
pe 10 iunie 2011 în Declaratii de presa
PNL, PSD şi PC vor adopta o poziţie comună în cadrul USL privind invitaţia preşedintelui Traian Băsescu de a participa la consultări pe tema revizuirii Constituţiei şi a reorganizării administrative, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, vicepreşedintele PNL Mihai Voicu. „Vom adopta o poziţie la nivelul USL. Întrucât termenii politici nu mai sunt aceiaşi, cele trei […]
prin Radu Zlati
pe 10 iunie 2011 în Interviuri / Conferințe de presă
Două cuvinte, dacă îmi permiteți, până începem. În primul rând, mă bucur să vă revăd. Trebuie spus că și data trecută, când condițiile atmosferice au împiedicat desfășurarea acțiunilor noastre, eu am vrut să vin și chiar, râzând, i-am spus domnului Ciugulea că n-are importanță că o să fie ploaie, furtună, un miting în aceste condiții […]
prin Radu Zlati
pe 9 iunie 2011 în interviuri
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, spune că ideea „năstruşnică” a PDL privind reorganizarea poate „răvăşi” România, deoarece va duce la centralizarea deciziei, nu la descentralizare,şi a acuzat PDL că în afară de judeţe vrea să desfiinţeze şi 300 de localităţi unde primari ai fi ai opoziţiei. „Această idee năstruşnică, dacă va fi pusă în practică, […]
prin Radu Zlati
pe 9 iunie 2011 în Legislatia RO, Uniunea Social Liberala
PRINCIPII: Incompatibilităţi cu caracter ideologic (1) Calitatea de deputat sau de senator – ca reprezentanţi ai poporului – este incompatibilă cu demersul de abandonare a ideologiei pe baza căreia a fost votat respectivul deputat / senator. (2) Garanţia păstrării de către deputaţi şi/sau senatori a ideologiei menţionate la alineatul precedent este dată de menţinerea calităţii […]
prin Radu Zlati
pe 8 iunie 2011 în Declaratii de presa, Interviuri / Conferințe de presă
Bună ziua! Aşa cum v-am anunţat deja, o să prezentăm astăzi elementele esenţiale ale unui proiect de modificare a Legii electorale. Aceste elemente vizează numărul parlamentarilor, modalitatea de alegere a parlamentarilor, încercarea de a reglementa, de a stopa traseismul politic și, din capul locului, trebuie spus că aceste propuneri pe care noi le înaintăm nu […]
prin Radu Zlati
pe 8 iunie 2011 în Interviuri / Conferințe de presă, Uniunea Social Liberala
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că în USL se discută ipoteza introducerii votului obligatoiu ca soluţie de combatere indirectă a fraudelor electorale, el precizând că Uniunea nu are, deocamdată, şi o decizie pe această temă. „(Introducerea votului obligatoriu – n.r.) este o ipoteză pe care mulţi dintre noi, în […]
prin Radu Zlati
pe 8 iunie 2011 în Legislatia RO, Uniunea Social Liberala
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă că USL va elabora un singur act normativ în care va include patru propuneri de modificare a Legii electorale, pentru a nu se ajunge la situaţia ca, depunând cele patru iniţiative separat, actuala putere să le împartă la comisii şi să le „omoare” pe […]
Comentarii recente