”Hristos a înviat! La Senat, mai ales în condiţiile în care sperăm să avem majoritate, avem două demersuri politice şi parlamentare în intenţie. Am decis astăzi în conducerea Uniunii Social Liberale asupra lor şi începând de astăzi vom încerca să le punem în practică, în speranţa, repet, că avem majoritate. Pe de o parte este […]
Intervenţiile preşedintelui PNL, Crin Antonescu, în cadrul conferinţei de presă a USL 17 aprilie 2012
prin Radu Zlati pe 17 aprilie 2012 în Declarații de presă, Declaratii de presa, Interviuri / Conferințe de presă
Realitatea: Valeriu Turcan: Dacă nu dădea banii ceruţi de partid, Ungureanu era dat jos de PDL
prin Radu Zlati pe 17 aprilie 2012 în Politicale
Fostul purtător de cuvânt al preşedintelui, Valeriu Turcan, crede că actuala cotă de încredere a premierului este „insuficientă pentru un om care vrea să câştige alegerile” şi că viitorul său depinde destul de mult de PDL: dacă îl devorează sau nu. Valeriu Turcan spune că, înainte să aprobe banii pentru comunităţile locale din fondul de […]
C. Siulea: Doctrina Băsescu, un secret bine păzit pînă acum
prin Radu Zlati pe 4 septembrie 2011 în Analize, Opinii
Citesc declaraţiile lui Valeriu Turcan şi mă îngrozesc nu doar de conţinutul lor efectiv, ci şi de halul în care a ajuns societatea noastră dacă purtătorul de cuvînt al preşedintelui poate să spună liniştit astfel de aberaţii. Trec peste modul dizgraţios în care îl omagiază pe Traian Băsescu, care, chipurile, nici nu poate fi comparat cu preşedinţii […]
Ataseaza articolul pe Twitter
Urmărește-mă pe Twitter
Twiturile meleCATEGORII
Arhive
Portofoliu imagini
Această prezentare necesită JavaScript.
Articole recente
Cele mai bune articole și pagini
Aprilie
Flickr - Fotografile mele
VoxPublica
- PSD a fost și rămâne consecvent: companiile de stat profitabile și din domeniile strategice nu trebuie vândute
- Macron cere aliaților sprijin militar pentru Ucraina: „Franţa va continua să-şi asume responsabilităţile”
- Un aeroport din România își suspendă zborurile începând cu 2 noiembrie 2026. Unde se vor muta cursele
- Atac cibernetic la Depozitarul Central al Bursei de Valori București. Aplicația folosită de investitori, indisponibilă
- Ministrul Educației propune protecție penală specială pentru profesori, după agresiunea de la o școală din Timișoara
- Revolte violente în Albania: premierul Edi Rama, presat să demisioneze
- Siegfried Mureșan, criticat după eșecul din Parlament: „Trebuie să se uite în propria tabără”
- Deputată USR, comentariu șocant redistribuit pe un grup de WhatsApp al Parlamentului. Reacția PSD: „Un mesaj grobian, o jignire la adresa oricui”
- Au fost reluate căutările marinarilor dispăruți de pe nava FIFI
- Ninsoare pe Transfăgărășan. Drumarii intervin cu utilaje de deszăpezire iar vizibilitatea e redusă: sfaturi pentru șoferi VIDEO
Curs de guvernare
- Șefa Comisiei propune înființarea de „rezerve strategice” de gaze la nivelul UE – Temeri privind aprovizionarea pe timpul iernii
- Transelectrica inaugurează două instalații pentru stabilizarea rețelei electrice – proiecte de 260 mil. lei
- Raiffeisen Bank listează la BVB obligațiuni de 750 mil. lei, cu dobândă fixă de 7,538% până în 2032
- DOCUMENT / Programul de guvernare al cabinetului Niculescu
- Vânzările masive de acțiuni din sectorul tehnologic global se intensifică – Serie lungă de temeri privind dezvoltarea AI
- ACAROM: Scădere cu 11% a producției de autoturisme în România, în primele 9 luni
- Componența Cabinetului Luca Niculescu
- Compania antreprenorială românească BMF GRUP a preluat ENGIE Building Solutions și estimează afaceri de peste 120 mil. € în 2026
- Ușoară revenire a industriei în august, tractată de industria extractivă – Scădere lunară puternică a industriei chimice – Declin treptat al industriei în zona euro
- România a acoperit doar 70% din necesarul de finanțare, după mai bine de 9 luni din 2026 -Trezoreria ar putea ieși pe piețele externe după instalarea noului guvern
New Europe
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Cogitus
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Puterea
- Lapoviță și ninsoare pe crestele munților, rafale de peste 50 km/h în Dobrogea. Cum se schimbă vremea până pe 16 noiembrie
- Atac cibernetic la Bursa de Valori București. Ce trebuie să facă investitorii
- INCREDIBIL. Un tablou pictat de Nicolae Grigorescu valorează …3,5 lei la Ploiești
- BOMBĂ. Curtea de Conturi a României a dezvăluit cine este adevăratul șef al SRI și câte entități are în subordonare acest serviciu secret
- Ce se schimbă pentru români în programul de guvernare Niculescu: ghișee, primării și ANAF
- Cine îi judecă pe judecători? Cum poate România să pună capăt dictaturii privilegiilor din magistratură fără să distrugă independența justiției
- România pare legată de mâini vizavi de situația de război din Marea Neagră. Ce crede un analist militar că avem de urgență de făcut pentru a-i potoli pe ruși
- Horoscop 16 octombrie 2026. Relațiile neterminate și banii nelămuriți revin în prim-plan pentru aceste zodii
- Țara din UE care a bătut Singapore și Portugalia în topul relocării. Românii se pot muta fără viză
- Cine plătește bursele sociale? Ministrul Educației vrea ca banii să revină la primării, ca înainte de 2022
Machiavelli
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Realitatea
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mediafax
- Doar românii și marocanii vor mai munci în domeniile astea! Meseria pe care spaniolii nu o mai vor
- PSD respinge vânzarea companiilor de stat profitabile și din domeniile strategice : „Nu vindem active strategice”
- Țigările ar putea ajunge la aproape 12 euro pachetul în Germania. Guvernul pregătește scumpiri anuale și țintește încasări de 12 miliarde de euro
- Italia prelunge suspendarea acordului Schengen cu Spania. Măsura vine pe fondul creșterii numărului de migranți
- Serviciul Român de Informații vizat de un fake news
- Al Pacino va primi premiul pentru întreaga carieră din partea Sindicatului Actorilor
- Politico: Liderii europeni se tem că Trump îi face jocul lui Putin / UE caută bani pentru Ucraina și readuce în discuție activele rusești înghețate
- G7 va simula atacuri cibernetice cu AI pentru a testa securitatea sistemului financiar
- Mesajul lui Călin Georgescu despre „situația juridică actuală”. Cât ar mai putea sta în arest
- Ciprian Ciucu anunță selecții pentru conducerea companiilor municipale: „Vreau ca Bucureștiul să fie un model pentru toată țara”
ImpactNews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mondonews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Info Portal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Ziarul Financiar
- Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Preţuri de transfer, şi Georgiana Bizdrigheanu, Senior Manager, Preţuri de transfer, EY România: Raportul ANAF pentru semestrul 1 2026 relevă progrese în zona preţurilor de transfer, dar şi aspecte care necesită clarificări
- ONE United Properties l-a recrutat pe Cătălin Jalobă, fost Head of Real Estate Finance la BCR, pentru funcţia de Director Financiar al grupului imobiliar. Cosmin Samoilă se retrage după 5 ani la One United Properties
- BREAKING Bugetul rectificat al Nuclearelectrica porneşte de la ipoteza repornirii reactoarelor de la Cernavodă din 1 noiembrie. Profitul brut estimat pentru 2026 scade cu 41%, iar semestrul II ar fi pe pierdere
Capital
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Money.ro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Bloombiz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Wall Street Journal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Finacial Times
- UK tried to persuade UBS to move to London
- Healey signals tax raid on banks in Budget
- Fight night for Trump’s America
- US business leaders are waking up to the perils of plutopopulism
- The secret fight around financial flows
- G7 economies plan simulated AI attacks on banks as cyber fears rise
- Trump weighs easing restrictions on Russian and Iranian ‘shadow fleet’
- Young people to receive less cash under proposed welfare reforms
- ‘Father of Canary Wharf’ plans City’s second-tallest tower
NY Times – Economics
- Mortgage Rates Hover at 7.4%, Highest Since 2023
- California’s Proposition 45 Brings the Sprawl Debate Back
- Homeownership Drifts Further Out of Reach as Mortgage Rates Rise
- Democrats Blame Trump After CPI Report Shows Energy Prices Drove Up Inflation
- Here’s the latest.
- Surging Inflation Complicates Trump’s Final Push to Sell Voters on Strong Economy
- Rising Costs Push Necessities Out of Reach for Nearly Half of Americans
- Gas Prices Are Up 34% From a Year Ago, Adding to Inflation Pressures
- Higher Energy Prices Pushed U.S. Inflation Up to 3.7% Ahead of Midterm Elections
- I.M.F. Warns Mideast War Will Widen Gap Between Rich and Poor Countries
BBC News
- Children aged 5, 8 and 11 killed in US school shooting before suspect shot by bystander
- Banks expect to be hit with higher taxes in Budget
- Ten-year-old Willow among children to benefit from pioneering same-day test to spot infections
- Porn showing choking or incest to be banned from early November, government says
- Doctor regrets not going to police earlier about Lucy Letby
- Zelensky rallies EU support as Trump says Ukraine leader 'more difficult to deal with than Putin'
- Sparks fly at the Celebrity Traitors round table and a 'terrifying' death parade
- Watch: Will disenchanted Iowa Republicans reject Trump in the midterms?
- Mother of Henry Nowak killer could be deported
- Ship attack reports near Hormuz reach record high as oil exports slow
Le Figaro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Associated Press
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
ARTE / CULTURĂ
BLOGROLL
DREAPTA
ECONOMIE
PNL
- Alina Cocian
- Alina Gorghiu
- Antonel Tanase
- Atitudini
- Blogul lui… @cepeca
- Catalin Ene
- Catalin Resceanu
- CEL Craiova
- Cetateanul Popescu
- Club Liberal Reutlingen
- Crin Antonescu
- Cristina-Ancuta Pocora
- Dan Mihalache
- Daniel Malaelea
- Denisa Patrascu
- Dispecer
- Dragos Dinca
- Florin Cîțu
- Florin Moldovan
- Gabriel Savulescu
VARIOUS
- Alianta Pentru o Romanie Curata
- Casa Regala a Romaniei
- Civitas '99
- EurActiv
- Idolii forului
- Inpolitics
- Istoria Regalitatii
- Mafiile PDL
- Mondonews
- Palatul Şuţu
- Penalmente
- Politica Partidelor Romanesti
- Realitatea Mea
- RomaniaLeaks
- Sfera Politicii
- Sociollogica
- Spune si tu!
- Stiri Politice
- WikiLeaks Romania








Comentarii recente