Elena Vijulie: De ce a pierdut tripleta Macovei-Preda-Voinescu

PDL nu a respins, ci a zdrobit iniţiativa celor trei de „curăţire” a partidului. Singurele voturi în favoarea lor au fost…ale lor.

Am întrebat-o pe Monica Macovei într-un interviu RTV dacă în demersul de modificare a statutului PDL în sensul aspririi prevederilor legate de politicienii cercetați penal, s-a bazat pe sprijinul vreunei filiale. Ea a declarat că nu a avut un astfel de sprijin; dar a adăugat că inițiative precum suspendarea automată din partid a politicienilor trimiși în judecată în procese penale nu erau noi și că, oricum, ele fuseseră votate la centru, cu doar câteva zile înainte de Consiliu Național de Coordonare de sâmbătă.

În același timp, Monica Macovei a respins ideea că politicienii locali au fost cei care ar fi propulsat-o în Parlamentul European prin „lupta politică la baionetă cu duşmanul politic”, cum s-a exprimat unul dintre primarii PDL la Consiliu, primar „ales de mai multe ori uninominal”.  Faptul că a fost cap de listă la europarlamentarele din 2009 a propulsat partidul, şi nu alminteri, a replicat fostul ministru al justiției, în interviul citat. Cu alte cuvinte, partidul este cel care s-a folosit de numele de Monica Macovei şi nu invers.

Sever Voinescu a evitat să comenteze în mass-media rezultatul votului de sâmbătă, probabil din cauza rolului său de purtător de cuvânt al PDL. Dar Cristian Preda a declarat pentru EvZilei că mesajul transmis partidului prin votul de sâmbătă este: „staţi liniştiţi, corupţii vor fi păstraţi, că ei aduc voturi”. Ca şi Monica Macovei, el deplânge faptul că „din păcate, diferenţa dintre ceea ce (PDL)  ne-am promis nouă şi publicului şi realitatea acestui vot e foarte mare”.

Este însă cazul să credem că în această bătălie disproporţionată este vorba de alb şi negru? Sunt „baronii locali” ai PDL atât de negri la inimă şi atât de lipsiţi de abilitate încât să-şi devoreze în văzul lumii etichetele respectabilităţii? Să fie ura vicerală a corupţiei cea care l-a făcut pe Radu Berceanu să-şi înceapă atacul furibund cu „spre deosebire de foştii procurori comunişti, înainte de 1989, eu…”, când singurul fost procuror în dispută era Monica Macovei? Ce i-a determinat pe delegaţii la CNC să aplaude frenetic acest discurs? Cum de şi-au permis  membrii CNC al PDL, acest cel mai disciplinat partid din România – o astfel de efuziune sentimentală?

Răspunsul e unul singur: partidul îi vede pe cei trei izolaţi, lipsiţi de credibilitate şi aroganţi.

Li se reproşează că nu au urcat treptele ierarhice în partid, ci au fost impuşi dinafară. Arderea etapelor nu se datorează însă exclusiv Cotrocenilor, ci şi priorităţilor opiniei publice din perioada în care mai ales Monica Macovei şi Cristian Preda au fost promovaţi. Între 2004 şi 2007, mesajul anti-corupţie cu priză la public şi miza autentică a aderării la Uniunea Europeană reclamau în fruntea partidelor de guvernământ prezenţa unor figuri cu atitudine civilizată. A fost deci un târg reciproc avantajos, cu succes electoral dovedit.

Între timp însă, s-au întâmplat mai multe lucruri. În primul rând, postura lui Traian Băsescu de locomotivă electorală a expirat, drept care protejaţii fără rădăcini puternice în partid, sunt toleraţi din ce în ce greu. În al doilea rând, cei trei nu au făcut nimic sau aproape nimic să-şi convingă colegii că moralitatea poate fi eficientă chiar şi în politică. Nu numai baza partidului, ci şi mărcile PDL înregistrate la Bruxelles au trădat integritatea promisă în 2004 şi 2008.

Cei aproape 200 de primari ai PDL cu probleme penale despre care se vorbeşte ştiu că nu sunt singura boală care macină partidul. Nu numai furtul e înfierat de morală, înfierată este şi minciuna şi ipocrizia. Când Monica Macovei roagă partidul să nu se comporte ca PSD, uită că PDL şi preşedintele Băsescu a adus PSD la guvernare în 2009. Şi nu poţi să faci pact cu cel pe care l-ai declarat diavol şi să te declari sfânt. Iar la momentul înţelegerii cu PSD şi al politizării excesive declanşate din 2009, Monica Macovei, Cristian Preda & comp. au tăcut.

Când clientelismul a atins culmi de neimaginat prin candidatura pentru Parlamentul European a fiicei preşedintelui, „independentă” cu sprijinul partidului, singura demisie din PDL a fost cea a Alinei Mungiu. Nici unul dintre colegi nu i-a luat apărarea, darmite s-o urmeze, demisionând.

Când traseimul politic – ediţia 2010 a devenit temelia majorităţii parlamentare a guvernului Boc, nici unul dintre cărturarii PDL nu a ridicat glasul împotriva distorsiunii de proporţii a democraţiei româneşti prin sosirea în barca puterii a circa 40 de parlamentari aleşi sub alte firmamente.

Aşa se face că, în lipsa oricărei reacţii morale categorice şi consecvente, eşaloanele 2 şi 3 din PDL şi majoritatea şefuleţilor din ţară au înţeles că în România domneşte bunul-plac, şi s-au comportat ca atare. Au înţeles că nu există în jur nici un lider capabil să le ţină lecţii de bună-cuviinţă, şi s-au purtat în consecinţă. Au înţeles că nu are nici un haz să fii cumsecade şi să faci pe ascetul când toată lumea…se descurcă. Intelectualii, inclusiv. Alegătorii pot fi şi ei cumpăraţi, Europa să ne mai scutească.

Aşa se face că în momentul în care Monica Macovei, Cristian Preda şi Sever Voinescu au încercat să spună tardiv că ei sunt altfel, partidul a confirmat prin vot că autoritatea lui Traian Băsescu se clatină şi că nu are rost ca PDL să mimeze simpatia pentru moralităţi pasagere. Cu atât mai puţin dacă ele nu sunt de uz electoral imediat.

sursa: VoxPublica

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

0 suma opinii
2 comments

  • 1Touche. Mie unu’ îmi pare sincer rău de Macovei. Ăilalţi doi, şi-o merită.
    Emil
    2011-03-07 20:37:41 | Raporteaza

    RăspundeRăspunde

  • 2autoritatea lui basescu se clatina rau daca si eba zice ca speranta pdlului sta tot in tripleta bvb…

    doar ca dl basescu s-a folosit de cei 3 crai de la rasarit pentru a gadila orgoliul elitei intelectuale si morale care – inca -il mai sprijina… regret ca dna Vijulie face eforturi sa descopere urme de moralitate intr-o zona care n-are decat umbre de moralitate…
    in fond, dl basescu nu se poate dispensa de cei care aduna bani cu navodul si aduc voturi cu galeata iar gura lui eba adevar graieste

    trolu
    2011-03-07 20:42:58 | Raporteaza

    RăspundeRăspunde

Comentează

Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici

ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

Descopera recomandarile voxpublica de pe raftul din Carturesti!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

Martie 2011
L M M J V S D
« Feb
1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31

Etichete:, , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: