Ioan Oltean: Platforma în 35 de paşi este o „moţiune nestatutară”

Vice-preşedintele PDL, Ioan Oltean spune la RFI că platforma de dezbatere în 35 de puncte lansată de tripleta Preda-Macovei-Voinescu „nu reprezintă o atitudine statutară„. Oltean apreciază totuşi unele prevederi ale platformei, dar crede că modul celor trei de a transmite mesaje a fost în general „nefericit„.

Platforma de dezbatere propusă de Cristian Preda, Monica Macovei şi Sever Voinescu trebuie luată în calcul, chiar dacă ea reprezintă o atitudine „nestatutară„, declară Ioan Oltean.

Orice iniţiativă care vizează modernizarea PDL, indiferent din partea cui vine, dacă este serioasă şi conţine elemente ce fundamentează în plan teoretic politica partidului trebuie să fie luată în seamă şi dezbătută de partid. De aceea, această platformă, care se vrea a fi un fel de moţiune nestatutară în ultimă instanţă, în 35 de puncte cuprinde foarte multe elemente care fie se regăsesc în moţiunile celorlalţi doi colegi care le vor depune săptămâna viitoare, fie se regăsesc în programul de guvernare, iar unele reprezintă o noutate absolută şi merită a fi dezbătute în cadrul partidului„, spune vice-preşedintele PDL.

El precizează însă că platforma propusă de cei trei democrat-liberali e la limita statutului: „Trebuie să subliniez însă că aşa cum au fost depuse sau încearcă să se sugereze că vor fi depuse, deocamdată ele constituie doar obiectul unei dezbateri publice, ele n-au fost înaintate din câte ştiu eu către o structură politică a PDL, pentru a sugera sau solicita dezbaterea, ele nu reprezintă o atitudine statutară, adică o modalitate statutară prin care partidul să poată statutar să le ia într-o dezbatere oficială„.

Întrebat de ce crede că Preda, Macovei şi Voinescu sunt priviţi cu reticenţă în partid, Oltean afirmă că „nu ei ca persoane sunt priviţi cu reticenţă, ci modalitatea lor de a se face auziţi în plan politic, modalitatea lor de a transmite mesaje Partidului Democrat Liberal, au fost nefericite aceste modalităţi„.

PDL trebuie să devină „un partid popular modern„. Iată ce susţin Cristian Preda, Sever Voinescu şi Monica Macovei, care au lansat miercuri, 30 martie, pe blogurile personale o platformă cu 35 de idei. Cei trei democrat-liberali propun de fapt o dezbatere în partid şi în spaţiul public, încercând să se poziţioneze astfel în perspectiva alegerilor interne din luna mai.

sursa: Radio France Internationale

Etichete:, , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: