A. G. Socol: De ce nu ieșim încă din recesiune

“România are toate şansele ca, la sfârşitul trimestrului, să iasă din recesiune. INS va spune dacă da sau nu. N-am spus niciodată, şi aici e marea manipulare unor televiziuni, că a doua zi va fi lapte şi miere. Nu va fi. Dar dacă acest semn va exista, e primul că lucrurile merg în direcţia corectă”, a declarat astazi premierul României.

Nu. România nu va ieși curând din recesiune. Deși toată lumea așteaptă o veste bună, cred că între a fi mințiti  în  continuare si a li se spune exact care este situatia economiei romanesti, dupa ce au fost nevoiti sa stranga cureaua, romanii ar alege cu siguranta a doua varianta. Iata cateva motive pentru care economia Romaniei nu are cum sa iasa curand din recesiune.

1. Primul semn care ne indica faptul ca o economie iese din recesiune este atunci cand aceasta creeaza locuri de munca.

În România, la sfarsitul lunii ianuarie, numarul de salariati cu forme legale de munca a ajuns la 4,095 milioane, potrivit datelor publicate de Ministerul Muncii, ceea ce inseamna cel mai mic numar de angajati din ultimii 50 de ani; potrivit ministerului Muncii,  rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă a fost de 57,9%, în scădere faţă de trimestrul anterior cu 2,3 puncte procentuale; rata somajului BIM a fost de 7,3%, în creştere faţă de trimestrul anterior (6,9%).

2. Atunci când cuantifica intrarea sau iesirea din recesiune, ţările dezvoltate iau în calcul un cumul de indicatori macroeconomici. De exemplu, în SUA, intrarea sau ieşirea din recesiune sunt declarate de National Bureau of Economic Research NBER, care ia în calcul următorii indicatori: evolutia PIB real, evolutia câştigului real, gradul de ocupare, productia industriala, si dinamica vanzarilor cu amanuntul. Alti indicatori luati în calcul în tarile dezvoltate sunt dinamica cheltuielilor de investiţii, a profitului firmelor, evolutia inflației şi a numărului de falimente.

În România avem o creştere anemica de 0,1% a PIB real, crestere pe care nu o resimtim în buzunare. Ceea ce ne intereseaza, de fapt. Evoluţia salariului real în 2011 contrazice estimările recente ale FMI şi ale Comisiei Europene. Guvernul a stabilit o majorare a salariului real cu 0,4%, în timp ce Comisia Europeană (noiembrie 2010) anticipează o scădere a salariului real de 2,1% în 2011, iar FMI (septembrie 2010) o reducere a salariului real cu 3,7% în 2011. Dacă nivelul salariului real va scădea, atunci şi estimările privind consumul privat şi creşterea economică vor trebui ajustate în jos. Cheltuielile cu investitii mult promise nu numai ca nu au crescut, au scazut. Sute de mii de firme au intrat în faliment, iar consumul si investitiile „s-au prabusit” (potrivit datelor oferite de Consiliu Fiscal).

3. Cu o rata a inflatiei anualizate în România de 7,6%  nu avem motive sa credem ca ne vom abate de la tendinta de scadere a consumului, cel putin atat timp cat veniturile reale ale romanilor sunt afectate.

4. Potrivit calculelor, economia romaneasca va produce sub potential, deci va ramane în decalaj recesionist cel putin pana în anul 2014.

Nota: Estimarea decalajului de producție pentru economia românească a fost realizată utilizând PIB ul  potențial estimat prin metoda funcției de producție de tip Cobb Douglas.

sursa: Standard

Etichete:, , , , , , , ,

Un comentariu pe “A. G. Socol: De ce nu ieșim încă din recesiune”

  1. Avatarul lui Necunoscut
    Performer 1 aprilie 2011 la 9:04 PM #

    Adaug comentariului de pe VOX un raspuns usor sentimental.Vom iesi din criza,cand vom suferi si de ceva boli…japoneze si nemtesti.Ardelenii stiu de ce.
    Voi mai crede intr-un sistem de guvernare,atunci cand voi vedea in prezidiu numai profesionisti.Si as prefera,sa nu fie din cei care se ascund sub pulpana partidului.Profesionistii veritabili vin la partid doar ca sa-si asculte poporul,nu ca sa-l oprime.Fix pe dos de cum se intampla acum.
    Mutumesc pentru invitatia indirecta si sunt onorat.God bless You !

    Apreciază