Mugur Isărescu: Nivelul de trai în România va creşte diferenţiat

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu este de părere că nivelul de trai în România va creşte diferenţiat, iar primele beneficii din acest an se vor simţi mult întârziat în zona bugetară, care va ajunge la standardul din 2008 abia în 2015. Pe de altă parte, Isărescu susţine că piaţa vinului a avut cea mai rapidă revenire din agricultura românească.

Părerea mea este că maniera în care se redresează şi, sper, va creşte economia românească în perioada următoare, fiind bazată numai în subsidiar pe consum şi în principal pe export şi producţie, va imprima şi caracteristicile corespunzătoare legate de creşterea nivelului de trai şi de percepţia acestei creşteri. Se va face mult mai lent decât după redresarea din anul 2000, a declarat Mugur Isărescu pentru Mediafax.

Guvernatorul BNR crede că nivelul de trai va creşte diferenţiat, iar primele beneficii se vor vedea încă din acest an în sectoarele legate de producţie şi export, dar se va simţi mult întârziat în zona bugetară, iar beneficiarii de asistenţă socială vor ajunge la standardul din 2008 abia în 2015.

Cele mai mari probleme ale României sunt dezechilibrul dintre numărul contribuabililor şi pensionari şi beneficiarii de asistenţă socială, precum şi ineficienţa infrastructurilor publice de transport, energetice, de sănătate şi educaţie, potrivit lui Mugur Isărescu.

Cred că sunt două probleme mari. Una este acest dezechilibru care nu se poate corecta decât în câţiva ani buni şi până atunci trebuie să ne învăţăm să trăim cu el şi să ne vedem lungul nasului, aici am ajuns, între numărul de contribuabili şi numărul de pensionari şi beneficiari de asistenţă socială.

A doua este rămânerea extrem de în urmă şi ineficienţa infrastructurilor publice de transport, energetice, umane, adică de sănătate, educaţie. Deci toată infrastructura economiei este deteriorată, a afirnat guvernatorul Băncii Naţionale.

Isărescu a apreciat că piaţa vinului a avut cea mai rapidă revenire din agricultura românească, arătându-se plăcut surprins de evoluţia pieţei vinului din România, pe care o consideră un exemplu pentru agricultura românească.

Nu sunt eu producător, eu sunt numai acţionar, şi firma la care sunt acţionar deocamdată nu are multe probleme, dar trebuie să mărturisesc că încercând să atragă fonduri comunitare se confruntă cu procesul greoi de accesare a acestora, a spus guvernatorul BNR.

sursa: Adevarul

Reclame

Etichete:, , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: