Se sparge PRM-ul

Mai mulţi lideri PRM de la nivelul organizaţiilor din Bucureşti au anunţat prin intermediul unui comunicat de presă remis joi că au demisionat din partid după ce preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a dovedit că este o persoană “duplicitară”, preocupată de propriile interese.Potrivit documentului printre demisionari se numără prim-vicepreşedintele PRM Sector 1, Bogdan Nicolae, preşedintele PRM sector 3, Ionela Marinescu, preşedintele PRM sector 4, Daniela Pătraşcu, preşedintele PRM sector 5, Constantin Codreanu, vicepreşedintele cu probleme organizatorice al PRM Bucureşti, Mihai Pancoş, vicepreşedintele PRM Bucureşti pentru comunicare, Vasile Lăcătuşu, precum şi secretarul executiv al PRM Bucureşti, Gheorghe Nicolae. De asemenea, în comunicat se mai precizează că preşedintele PRM sector 6, Luminiţa Adam, a părăsit formaţiunea pentru a se alătura PSD.Semnatarii documentului precizează că “în şedinţa Biroului Executiv Municipal s-a hotărât ca toţi preşedinţii organizaţiilor de sector, membrii Biroului Executiv Muncipal, împreună cu o parte a membrilor activi ai PRM Bucureşti să demisioneze în bloc din partid”.Demisionarii îl acuză pe preşedintele partidului, Corneliu Vadim Tudor, că “în ciuda imaginii de om corect cu care doreşte să păcălească alegătorii, Vadim Tudor este de fapt o persoană duplicitară, cu un comportament deviant, preocupat doar de propriile interese”. Mai mult, liderii PRM susţin declaraţiile făcute recent de Codrin Ştefănescu, şi menţionează că Vadim Tudor împreună cu reprezentanţii în CGMB au susţinut şi promovat proiectele PDL, între care modificările de PUZ-uri, bugetul, varianta pentru referendumului privind Legea Capitalei.
sursa: E-Politic

Etichete:, , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: