Mediafax – PCM cere UDMR să nu îşi lanseze un candidat propriu la Primăria Cluj-Napoca

Conducerea PCM Cluj-Napoca a cerut UDMR să nu îşi lanseze un candidat propriu la Primăria Cluj-Napoca la alegerile locale din 2012 şi să susţină candidatul PCM, preşedintele UDMR Cluj, deputatul Mate Andras, afirmând că această propunere este una „politicianistă”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele PCM Cluj-Napoca, Keizer Robert, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că Fodor Alpar, candidatul propus de PCM, ar fi cea mai bună alegere pentru comunitatea maghiară. „Noi am lansat candidatura domnului Fodor luna trecută (luna iunie – n.r.) şi facem apel la UDMR să vină alături de noi. Credem că avem cel mai bun candidat la ora actuală şi chiar şi comunitatea română trebuie să prezinte candidaţi mult mai buni decât al nostru, ţinând cont de realizările acestuia de până acum. Decizia va fi la dânşii, dacă vor, bine, dacă nu, noi oricum vom merge mai departe şi vom veni în faţa alegătorilor cu proiecte concrete. Credem că UDMR îi va veni mintea la cap şi va veni cu soluţii să vedem cum vom merge mai departe”, a spus Keizer.

Fodor Alpar a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că nu este exclusă realizarea unei colaborări, chiar a unei coaliţii cu UDMR pe plan local.  „Dacă în cadrul UDMR nu s-a putut realiza acel pluralism, deşi ei şi l-au propus, când vor fi pe scena politică trei partide maghiare, acest pluralism se va realiza automat, iar aceste partide pot colabora şi pot face coaliţii. Consider că oamenii din această ţară vor avea opiniile lor, în funcţie de oamenii care sunt propuşi pentru candidatură, în funcţie de programele cu care se afişează şi în funcţie de realizările concrete. Dacă avem proiecte considerate viabile de alegători, ei nu vor ţine cont de partide şi de naţionalităţi, binele urbei fiind cel mai important”, a spus candidatul PCM.

El a considerat că la Cluj-Napoca s-ar putea realiza, la alegerile locale de anul viitor, modelul Iohannis de la Sibiu, astfel încât un candidat maghiar să câştige Primăria şi să fie votat şi de români.  „Există un exemplu anterior, la Sibiu, înseamnă că poate exista şi al doilea, la Cluj”, a afirmat Fodor Alpar.

Preşedintele UDMR Cluj, deputatul Mate Andras, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că propunerea PCM este una „politicianistă”.  „Dacă PCM ar fi dorit un candidat comun la Primăria Cluj-Napoca ar fi venit înainte la consultări şi apoi vedeam care ar fi fost cel mai bun candidat. Aşa, cererea PCM este o acţiune politicianistă, fără succes”, a spus Mate.

PCM Cluj a anunţat, în iunie, că l-a desemnat pe Fodor Alpar candidat la Primăria Cluj-Napoca. Fodor are aproape 60 de ani, a fost profesor universitar şi director de marketing la o firmă din Cluj. În prezent, el este director la o firmă americană.

Etichete:, , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: