V. Grecu: Mișcarea Populară, o alianță electorală cu doar câțiva pitici. Diaconescu rămâne pe dinafară

Odată cu semnalul asumării de către președintele Traian Băsescu a Mișcării Populare, proiectul sub nume de cod Alba ca Zăpada prinde contur. Totuși, alianța electorală nu va fi așa de largă precum s-a crezut. Practic, alături de PDL vor veni doar UNPR și PNG, la care se adaugă câteva figuri ale PNȚCD-ului. Cât privește Partidul Poporului, varianta văzută cea mai bună în momentul de față este ca Dan Diaconescu să se alăture Mișcării Populare de abia după alegeri. De asemenea, contrar speculațiilor, ecologiștii ies în acest moment din jocul marii mișcări de dreapta, potrivit surselor din ambele tabere.

UNPR, un partid de strânga care va intra în marea dreapta

Așa cum a anunțat Traian Băsescu, Mișcarea Populară se va concretiza într-o alianță, de tip electoral, încheiată până la sfârșitul acestui an, care să meargă cu candidați comuni la alegerile din 2012.

Deși initial calculele Cotrocenilor arătau că UNPR ar trebui să rămână cumva în afară Mișcării, la nivel oficial, între timp lucrurile s-au clarificat, susțin surse democrat-liberale, și la presiunea uneperiștilor, Astfel, în ciuda faptului că partidul lui Oprea se declară unul de centru-strânga, el va face parte din Mișcare Populară, fiind, de altfel, principalul partener al PDL în toată această construcție.

Becali, de partea lui Băsescu. Ar putea intra și PRM-ul, dar cu un Vadim mai retras

Lor li se va adăuga Gigi Becali cu un PNG aflat la această oră la 2-3 la sută în sondaje, dar și cu mai mulți primari în funcție, lucru deloc de neglijat.

În plus, Becali a primit misiunea, potrivit surselor democrat-liberale, de a-l convinge și pe mai vechiul său partener, Vadim Tudor, să se alăture proiectului. Singura condiție este însă ca acesta să-și facă mai puțin auzită vocea în mod public și să lase alte figuri să iasă în față și să crediteze Mișcarea Populară. Un lucru asupra căruia, în momentul de față, nu s-a căzut la acord, mai spun sursele democrat-liberale, care adaugă însă că șansele de reușită sunt mari, în ciuda vehemenței lui Vadim.

Tot din MP vor mai face parte câteva figuri marcante din  PNȚCD-ul apus. Tocmai de aceea este impropriu spus că PNȚCD s-ar alătura MP, cu atât mai mult cu cât partidul este oricum fragmentat, iar ca intenție de vot nu atinge nici măcar 1%.

Diaconescu, în MP după alegeri

Pe de altă parte, ar urma să rămână în afara Mișcării Populare Dan Diaconescu și al său Partid al Poporului. Raționamentul este următorul: șansele ca PPDD să rupă din electoratul USL sunt mai mari în condițiile în care se situează pe poziții de opoziție și cu PDL-ul. Imediat după alegeri însă, Diaconescu ar urma să se alăture MP, în vederea guvernării. Lucrurile nu sunt bătute în cuie, dar această este varianta preferată de ambele părți.

PDL nu-i vrea pe ecologiștii. Nici PER-ul pe democrat-liberali

O situație deosebită vizează ecologiștii, respectiv PER-ul, dar și Partidul Verde, mult mai firav în sondaje. Potrivit surselor democrat-liberale, PDL consideră că ecologiștii nu le-ar fi de prea mare folos și că, din contră, ar manifesta pretenții prea mari în raport cu ceea ce au de oferit.

De cealaltă parte, surse din PER susțin că pedeliștii au negociat cu ecologiștii și că cei care au pus capăt discuțiilor ar fi fost cei din urmă. Conform acelorași surse, calculele PER arată că o menținere în afara MP ar aduce un câștig mai mare partidului. În plus, dacă ar intra în alianța patronată de Băsescu, cele 4 procente intenție de vot s-ar dizolva, căci PER apare ca o alternativă, atât la actuala Putere, cât și la USL.

În ceea ce privește Partidul Verde situația nu este lămurită, deși sursele pedeliste spun că se aplică același tratament ca în cazul PER.

sursa: InpactNews

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: