UDMR are numai de pierdut daca urmeaza propunerile electorale ale PDL

Uniunea ar avea mai mult de pierdut dacă ar accepta propunerile PDL cu privire la modificarea sistemului de votare sau a numărului de parlamentari.

Nici unicameral, nici 300 de parlamentari, nici uninominal pur, nici redesenarea colegiilor uninominale astfel încât să grupeze primarii partidelor din coaliţia guvernamentală, niciuna dintre aceste propuneri ale PDL nu sunt pe gustul UDMR, pentru că îi dezavantajează. Totodată, UDMR le recomandă democrat-liberalilor să calculeze mai bine înainte să anunţe măsuri, pentru că riscă să beneficieze de ele adversarii politici.

UDMR riscă să piardă Banatul, Aradul şi Braşovul

Raţiuni practice fac ca membrii Uniunii să vrea menţinerea actualului număr de parlamentari. „Pentru noi orice micşorare a numărului de parlamentari înseamnă că vor dispărea reprezentanţii din câteva judeţe unde există în jur de 50.000 de maghiari”, explică pentru EVZ deputatul Marton Arpad, considerat de colegi specialistul Uniunii în astfel de probleme.  Astfel, la o reducere uşoară a numărului de parlamentari UDMR ar pierde întreaga zonă a Banatului.

„Dacă se merge şi mai jos, am dispărea din Arad, Braşov şi Maramureş. Şi mai jos, cei 120.000 de maghiari din judeţul Cluj nu vor mai avea parlamentar. Coroborat cu un uninominal pur, ar rămâne fără reprezentanţi tocmai maghiarii mai concilianţi, care coabitează cu populaţia majoritară. Şi invers, nici românii din Secuime nu vor mai avea reprezentanţi în Parlament”, spune Marton. Potrivit acestuia, colegii democrat- liberali ar trebui să iasă din „retorica politicianistă” şi să constate că sistemul uninominal „pur”, cu compensare, nu va servi propriilor obiective electorale.

 

Uninominalul , un risc

„Ei ne propun o variantă cu 70% aleşi uninominal şi 30% prin mecanismul de compensare. Le-am explicat că nu este în interesul lor să susţină acest demers când se vor confrunta cu un USL format din două partide mari, care vor merge unite în campanie. O formaţiune care nu are la nivel naţional o susţinere de peste 30% (cazul PDL – n.r.), nu are fiefuri importante, pe acest sistem propus de ei, mai ales cu USL pe post de adversar, riscă chiar să nu mai intre în Parlament. Este posibil ca USL să ia într-un judeţ 36%, iar PDL doar 35% şi să nu intre deloc în Parlament, dacă această situaţie, prin absurd, ar fi înregistrată la nivelul fiecărui judeţ”, a explicat Marton.

UDMR susţine sistemul german de vot, jumătate uninominal, jumătate pe liste. „Dacă am merge pe acest sistem, pentru Camera Deputaţilor am avea doar 167 de colegii uninominale, de vreme ce celalaltă jumătate ar fi aleasă pe liste. Am avea 55-60% aleşi uninominal, în aproximativ 175 de colegii pentru Cameră şi circa 70 şi ceva pentru Senat, şi restul, prin compensare”, a explicat Marton beneficiile sistemului teuton.

 

CALCULE

Redesenarea colegiilor, alt bucluc

Orice modificare a sistemului de vot va presupune şi redesenarea colegiilor electorale. UDMR avertizează însă PDL că tendinţa de a retrasa colegiile astfel încât acestea să grupeze cât mai mulţi primari proprii s-ar putea să nu aducă rezultatul electoral dorit. În aceeaşi capcană au picat PSD şi PNL în 2008, când au trasat colegii care să adune localităţi cât mai favorabile lor, crezând că vor avea mai mult de câştigat.

„Dacă vom desena colegii în care să comasăm primarii şi voturile unei formaţiuni, în acelaşi moment desenăm în respectivul judeţ colegii în care voturile Opoziţiei vor fi de asemenea concentrate. Tocmai din această cauză PDL a avut în 2008 un rezultat de peste 30%”, avertizează Marton Arpad.

„În al doilea rând, da, un primar bun din mediul rural este urmat de cetăţeni. Creionarea unor colegii unde ai propriii primari funcţionează. Nu însă şi în oraşe, de peste 20.000 de locuitori. Acolo, ideea cu primarul urmat de votanţi nu funcţionează. Or, peste 40% din populaţie trăieşte în mediul urban”, mai atrage atenţia deputat UDMR.

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: