Mediafax – CNS vrea să strângă semnături pentru ca regiuni UE cu tradiţii specifice să aibă statut special

Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) a aprobat, sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, o hotărâre privind iniţierea unei campanii de strângere de semnături pentru susţinerea unui proiect legislativ european prin care să se acorde statut special regiunilor UE cu tradiţii specifice culturale şi etnice.

Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balasz, a declarat, într-o conferinţă de presă, că organizaţia va începe strângerea de semnături pentru ca acele regiuni ale Uniunii Europene care „se caracterizează prin tradiţii specifice culturale, naţionale, etnice, confesionale şi care contribuie la multiculturalismul UE” să aibă un statut special, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Izsak Balazs a subliniat că CNS doreşte să se folosească de această posibilitate oferită de Tratatul de la Lisabona, şi anume de faptul că, adunând un milion de semnături, se poate iniţia o reglementare la nivel european a unei probleme.

„Care va fi nivelul acelui statut special rămâne în competenţa forurilor decizionale ale UE, dacă Comisia Europeană va accepta propunerea semnată de un milion de cetăţeni. Noi (CNS – n.r.) începem campania de strângere de semnături în cel puţin şapte state, în vederea protecţiei regiunilor cu particularităţi culturale, etnice, naţionale, lingvistice ş.a.m.d.. Această campanie poate începe în aprilie”, a spus Izsak.

Preşedintele CNS a subliniat că, iniţial, campania va începe în România, Ungaria, Italia, Austria, Spania, Slovacia, Marea Britanie, unde există asemenea regiuni „cu trăsături etnice”.

Parlamentul European a aprobat, în 15 decembrie 2010, regulile de bază pentru „iniţiativa cetăţenească”, prevăzută în Tratatul de la Lisabona. Astfel, cetăţenii europeni pot cere UE elaborarea unei anumite legi, însă pentru aceasta este nevoie de un milion de semnături din cel puţin şapte state membre UE.

Etichete:, , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: