EvZ: Antonescu câștigă o bătălie. Patriciu, rămas fără protecția PNL Prahova. Semcu, „îngerul păzitor”, silit să-și dea demisia. Urmează excluderea?

Unul din apropiaţii şi colaboratorii afaceristului Dinu Patriciu, liderul PNL Prahova, Adrian Semcu, şi-a dat, vineri seară, demisia din funcţie, în cadrul unei şedinţe la care participa şi liderul partidului, Crin Antonescu. Gestul său a survenit în urma apariţiei unui memoriu semnat de mai mulţi lideri ai filialei, în care îl acuzau că susţine PDL. Semcu este cel care în repetate rânduri a zădărnicit tentativele liderilor de partid de a-l sancţiona pe Dinu Patriciu cu excluderea din formaţiune, una din ele, de factură mai recentă, aparţinând actualului preşedinte Crin Antonescu.

Memoriul, în care i se reproşa lui Semcu atât piedicile puse în calea aplicării protocolului USL, cât şi susţinerea PDL, a fost semnat de un grup de 14 membri marcanţi ai PNL Prahova. Printer ei se numără consilieri locali, judeţeni şi un deputat.

Demisie smulsă de Antonescu cu mâinile colegilor prahoveni

Semnatarii petiţiei au solicitat dizolvarea biroului judeţean PNL, dar şi pe cel al municipiului Ploieşti şi numirea unor noi conduceri. Şedinţa, la care a participat şi preşedintele Crin Antonescu, s-a desfăşurat cu uşile închise şi a durat patru ore, la dezbateri fiind acceptaţi doar consilierii locali şi judeţeni, o parte din membrii Biroului Judeţean PNL, printre care şi deputatul Graţiela Gavrilescu.

La final, preşedintele PNL Prahova, Adrian Semcu, şi-a anunţat demisia invocând „motive de sănătate”, pentru a lasa loc unui viitor preşedinte, „mai tânăr”. “Decizia am luat-o eu, personal. Mi-am dat demisia din funcţia de preşedinte pentru că am ajuns la concluzia că intrăm într-o campanie electorală care va solicita foarte mulţi nervi şi foarte mult timp. Poate că nu sunt cel mai potrivit pentru acest lucru. Va fi ales un alt birou interimar, va fi şi un alt preşedinte, sunt convins că un preşedinte mai tânăr şi cu mai multă forţă de muncă”, a declarat Semcu.

În ceea ce priveşte funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova pe care o deţine, acesta a precizat că menţinerea sa în funcţie depinde de decizia Biroului Judeţean. “Viitorul Birou Judeţean va decide acest lucru, dacă mă vor menţine sau îmi vor retrage sprijinul politic pentru funcţia de vicepreşedinte (al CJ Prahova – n.r.)”, a spus liderul liberal.

Crin Antonescu a anunţat că în jurul datei de 20 decembrie va desemna un nou birou judeţean interimar PNL Prahova, iar Adrian Semcu va fi menţinut ca membru în cadrul conducerii naţionale a PNL.

Adevărata miză: excluderea lui Patriciu

Potrivit statutului PNL, de la centru nu pot fi sanctionaţi decât membrii de partid care sunt demnitari sau au funcţii politice, cum s-a întâmplat în trecut cu deputaţii Mona Muscă şi Ioan Ghişe, nu simplu membru de partid cum este Patriciu. Acesta poate fi sancţionat numai de filiala judeţeană din care face parte.

Pe vremea în care era activ politic, omul de afaceri liberal conducea de facto această organizaţie. Aici sunt comasaţi toţi apropiaţii lui Patriciu: actualul lider al organizaţiei judeţene, Adrian Semcu, dar şi alţi parlamentari precum Teodor Meleşcanu sau Adriana Săftoiu. Chiar şi Adina Vălean, soţia lui Antonescu, pe vremea în care era deputat, şi făcea parte din grupul Patriciu, era găzduită tot în Prahova.

Liberalii prahoveni sunt legaţi direct de omul de afaceri liberal. Pe vremea când Patriciu era acţionar majoritar Rompetrol, unii liberali prahoveni primeau dividende de la această companie de peste 10.000 de euro pe an. Astfel, din 2003 şi până la vânzarea companiei, foşti şi actuali parlamentari precum Adrian Semcu, Ion Luchian şi Horia Toma, au fost acţionari Rompetrol prin intermediul firmei Romcalor Oil Services SA, unde figurau ca proprietari cu câte 8%, alături de firma lui Patriciu. Un alt nume aflat în zona de influenţă a omului de afaceri este senatorul Teodor Meleşcanu: a fost membru al Consiliului de Administraţie al Rompetrol.

Precedentele lui Semcu

În 2006, Semcu l-a scos cu basma curată pe Patriciu din scandalul donaţiilor electorale: omul de afaceri recunoscuse că a făcut contribuţii în bani atât la PNL, cât şi la PSD. Nici promovarea lui Patriciu a necesităţii unei alianţe cu PSD, pe atunci partid indizerabil în ochii conducerii liberale, nu a fost sancţionată, spre iritarea liderilor de la centru care au acuzat legăturile de afaceri dintre acesta şi colegii de partid prahoveni.

În august anul curent, Antonescu recunoştea că l-ar fi exclus pe Patriciu fără nici o ezitare dacă ar fi avut această putere printre atribuţiile de preşedinte PNL. Cum nu îi stătea însă în putere să dicteze excluderea unui simplu membru de partid, liderul liberal a trecut la planul B prin care să încerce să lovească în Patriciu.

Pe fondul declaraţiilor critice formulate de Patriciu la adresa PNL, organizaţia de Prahova din care afaceristul face parte nu a dat nici un semn de reacţie. Potrivit unor surse liberale, Antonescu ar fi dorit ca propunerea excluderii lui Patriciu să vină chiar din fieful acestuia, filiala PNL Prahova. Numai că semnalul venit din partea colegilor prahoveni, conduşi de Adrian Semcu, partener de afaceri al lui Patriciu, a fost unul fără echivoc: nu se pune problema excluderii.

Capcană pentru o decapitare cu succes

Iritat, Antonescu şi-a vărsat amarul la o emisiune televizată, recunoscând că nu dispune de atribuţii pentru a impune o astfel de sancţiune. Are însă dreptul de a propune debarcarea unui lider de filială, dacă există şi pretextul.

Aşa cum EVZ scria, la începutul lunii august, proaspătul debarcat din fruntea filialei, Adrian Semcu, a devenit ţinta liderului de partid, dar pe căi ocolite. Într-o primă fază, conducerea centrală a făcut tot posibilul ca Semcu să nu poată candida la primăria Ploieşti, Antonescu preferând să cedeze PSD-ului candidaturile importante la nivelul acestrui judeţ.  Cu şanse mici de a deveni candidatul USL, Semcu a fost împins, uşor, uşor, către o politică de non-combat a filialei la viitoarele locale. El însuşi pretendent pentru primărie, Semcu l-a aruncat în lupta pentru CJ pe senatorul Teodor Meleşcanu. În sondajele locale, senatorul l-a bătut pe social-democratul Mircea Cozma, actualul preşedinte al CJ Prahova, rezultatul oferindu-i lui Semcu pretextul pentru a se opune cu înverşunare acaparării celor două candidaturi de către „partenerii” din PSD.

Nervozitatea liderului liberal ar fi ajuns la asemenea cote, încât, susţin sursele citate, Semcu a pregătit filiala de non-combat la locale. Planul consta în totala demobilizare a liberalilor prahoveni, care ar trebui să nu mişte un deget în campanie pentru a ajuta PSD să obţină primăria capitală de judeţ sau şefia Consiliului Judeţean. Intenţiile lui Semcu au ajuns însă şi la urechile conducerii centrale. Era exact ceea ce aştepta Antonescu: pretextul mult dorit pentru a finaliza decapitarea celui care a pus atâtea beţe în roate oricărei tentative de excludere a lui Patriciu din partid, netezind astfel drumul spre gonirea afaceristului prea vocal din PNL.

Cu fructele deja  date în pârg, Antonescu a preferat să fie adeptul unei politici de aşteptare, preferând să-i lase pe liberalii rebeli din teritoriu să se afunde şi mai mult în propriile planuri înainte de a culege  acum roadele și a-și impune astfel proprii oameni de încredere la nivelul acestor filiale.

Etichete:, , , , , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: