Agerpres – Constanţa: Crin Antonescu susţine că Puterea va folosi ‘toate mijloacele posibile’ pentru a deforma rezultatul alegerilor

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a participat miercuri, 21 decembrie, la Constanţa, la inaugurarea unui nou sediu al filialei judeţene a partidului. În cadrul conferinţei de presă, susţinută de liderul liberal, alături de colegii săi, Puiu Haşotti, Gheorghe Dragomir,Ramona Mănescu şi Eduard Hellvig şi Victor Paul Dobre, Crin Antonescu a creionat succint opinii legat de evoluţia climatului politic intern.

‘Alegerile, ca şi judecata de apoi, vin. Nu se ştie când, în 2012, poate în 2013, cei de la putere încă se gândesc la asta, dar de venit, vin. Şi, ca şi judecata de apoi, vor fi crunte. Câte despre evoluţia climatului politic în anul viitor, sunt convins că actuala putere va folosi toate mijloacele posibile pentru a deturna şi deforma rezultatele alegerilor din 2012. Aşa cum în 2011 am văzut lucruri nemaivăzute în politica românească, sunt convins că în 2012 vom avea noi recorduri de abuzuri. Vom asista la un adevărat război politic, nu doar o bătălie, şi în acest context, în confuntări cu nişte adversari care nu respectă regulile democraţiei, va trebui să ne canalizăm toate forţele pentru a nu-i lăsa să modifice rezultatul urnelor ‘, a mai spus Crin Antonescu.

Întrebat cum comentează recenta încercare de trecere la UNPR a deputatei social-democrate Aura Vasile, Crin Antonescu s-a arătat amuzat de acest episod din Parlament. ‘Tumbele doamnei Aura Vasile, în decurs de 24 de ore, deschid o nouă epocă în istoria traseismului politic, trecerea de la un partid la altul a devenit un fenomen de masă (pentru actualul legislativ n.r.) care a schimbat rezultatul alegerilor din 2008. De altfel există câteva motive cunoscute pentru care un politician alege să treacă de la un partid la altul. Un dosar penal, doar nu cultural, care se deschide sau nu, banii- se plăteşte sau nu contractul, neveste, copii, neamuri pe o funcţie, acestea sunt de regulă motivele. Şi evident, pot să fie şi specii mai rafinate sau mai rare, cum ar fi şantajul. De exemplu, un vajnic fost ministru, candidează la preşedinţia PSD şi a doua zi se trezeşte la partidul lui Oprea’ – a afirmat liderul PNL.

În aceeaşi notă ironică, Crin Antonescu a comentat şi apariţia, pe scena politică a Uniunii Social Progresite (USP). ‘Eu am spus şi când a apărut partidul lui Miron Cosma şi când o să apară partidul lui Mircea Geoană, că noi suntem pluralişti, suntem pentru piaţă, pentru ofertă. Să-şi facă domnule, partide toţi. În momentul în care această grupare de oameni, vedeţi ce eufemisme folosesc în legătură cu domnul Oprea şi clica, îşi ia un nume a cărui destinaţie este evident aceea de a încerca să inducă eroare, confuzie, la alegători, un nume asemănător cu Uniunea Social Liberală, nu e treaba mea, e treaba cel mult a instanţei care le va da aprobarea, şi până la urmă a electoratului să discearnă, să distingă. Chiar nu ne facem probleme din acest motiv. Domnul Oprea este, ca să spun aşa, un epifenomen, o excrescenţă a mizeriei regimului băsist, care la rândul lui este excrescenţa sistemului ticăloşit despre care chiar dânsul vorbea. E un fenomen în care trădarea se decorează la Cotroceni, haina militară se înmulţeşte cu stele, pentru trădare, la Cotroceni, în care toţi infractorii, cu suspendare sau fără, se strâng acolo, vezi Şerban Mihăilescu. În care, pe faţă, un om mandatat să fie ministrul Apărării stă de dimineaţă până seara la agăţat. La agăţat de demnitari publici, pe bani, pe banii publici, că dacă ar fi la agăţat pe banii lui, sănătate, dacă îl ţin puterile. El a agăţat demnitari publici, din România, pe bani publici. Asta face domnnul Oprea, nu altceva’ – a conchis Crin Antonescu.

Etichete:, , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: