Inpolitics – Scamatoria cu UNPR

(Sorin Rosca Stanescu): Anul 2012 ar putea fi marcat de o interesanta prestidigitatie politica. Ea vizeaza raportul putere – UNPR. UNPR ar putea fi inhamat la carul PD-L, pentru a-i asigura tractiunea electorala. Interesant, nu? Cu atat mai interesant cu cat UNPR, dupa cum se stie, nu trece de 1 la suta in sondajele publice. Si atunci cum ar putea acest partid sa devina parlamentar si, mai mult decat atat, sa se transforme in locomotiva pentru PD-L?

Este perfect adevarat. In ciuda faptului ca detine pozitii cheie in Guvern, in Parlament si chiar in administratia publica, asa-zisul partid de stransura al domnlui Gabriel Oprea nu izbuteste in niciun chip sa atraga de partea sa mai mult de 1 la suta dintre cetatenii Romaniei. Paradoxul face ca, in ciuda acestui scor lamentabil, acelasi UNPR sa reuseasca performanta de a-si apropia un mare numar de demnitari locali. Primari si consilieri. Sigur ca aceasta preluare este facuta in mod mascat. Oficial, niciunul dintre primarii care pleaca de la alte partide nu-si poate declara apartenenta la UNPR. Daca ar face-o, si-ar pierde instantaneu functia si ar trebui organizate alegeri preliminare. Singura exceptie de la aceasta regula se pare ca este domnul Ontanu, primarul Sectorului 2, care a parasit oficial PSD si, fara a se declara totusi membru UNPR, face parte din structurile de conducere ale acestui partid.

Ce este, de fapt, acest UNPR? Este partidul unor generali facuti pe picior, Oprea, Ontanu etc., ridicati in rang si decorati de Presedintele Traian Basescu. Alaturi de ei sunt mai multi politicieni, ofiteri acoperiti ai unor servicii secrete. Presedintele UNPR, domnul Gabriel Oprea, este si ministrul Apararii. Circula din ce in ce mai insistent informatia conform careia domnul Gabriel Oprea, cu sprijinul din umbra al Presedintelui Traian Basescu, a pus in miscare serviciul secret al Armatei, poate si alte servicii, pentru a ajuta UNPR-ul sa se extinda in teritoriu si, probabil, pentru a-l impulsiona in timpul alegerilor. Nu este exclus ca si o parte din finantarea acestui partid sa vina tot din sfera serviciului secret al Armatei.

Reclame

Etichete:, , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: