Agerpres – C.Pârvulescu: Va fi o ofensivă pentru scoaterea UDMR de la guvernare. Am putea gândi o apropiere între majoritatea actuală şi USL

Analistul politic Cristian Pârvulescu susţine că 2012 va un an agitat din punct de vedere politic, în care se va încerca scoaterea UDMR de la guvernare, context în care ar putea fi posibilă o apropiere între majoritatea actuală şi Uniunea Social Liberală (USL).

El a mai susţinut că în 2012 Uniunea Social Liberală va fi favorită, în timp ce Partidul Democrat Liberal (PDL) va avea de pierdut din cauza situaţiei economice. ‘În România există alternativă politică – USL, de aceea este supusă unor atacuri permanente. Discuţiile privind stabilitatea şi rezistenţa USL sunt invazii permanente tocmai pentru că reprezintă în continuare o alternativă şi în condiţiile date nu văd cum USL nu ar putea fructifica această poziţie decât dacă face greşeli fundamentale în campanie şi comportament politic. Raţional discutând, pentru că nu suntem în zona astrologiei şi a vrăjitoriei, USL este favorită în 2012, dar dacă regulile se schimbă este foarte greu să facem predicţii’, a declarat, joi, pentru AGERPRES Cristian Pârvulescu.

Analistul politic a indicat printre schimbările în ceea ce priveşte regulile: comasarea alegerilor, schimbarea sistemului electoral – catalogată ‘o formă de inginerie politică foarte sofisticată ce poate creşte ponderea voturilor pentru partidele aflate la guvernare’ -, reforma administrativă care va defavoriza în special PSD şi reforma Constituţiei – ‘cireaşa de pe tort’. ‘În prima jumătate a anului va fi o ofensivă pe toate direcţiile pentru a obţine aceste reforme, inclusiv una care va viza scoaterea UDMR de la guvernare. Există o probabilitate pe care nu o pot exprima în procente, dar cred că este semnificativ ca UDMR să iasă de la guvernare în momentul în care va exista o majoritate parlamentară fragilă, dar posibilă şi fără UDMR. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, două din reformele importante nu se vor realiza – reforma administrativă şi reforma constituţională. Şi în condiţiile acestea am putea gândi la o apropiere între majoritatea actuală şi USL, dar care nu ar schimba în mod radical clasamentul, ci mai degrabă ar micşora distanţele’, a spus Pârvulescu.

El a arătat că situaţia politică din 2012 va ţine cont de previziunile economice, care sunt sumbre.  ‘Totul indică o situaţie economică dificilă. Această situaţie economică dificilă la nivel european va duce în Europa la o serie de campanii electorale – anul 2012 va fi un an electoral în 50 de state din lume – care vor influenţa disputele politice din România. (…) O situaţie economică proastă nu poate decât să afecteze şi mai mult imaginea Guvernului şi în special a partidului de guvernământ. Dacă nimic nu se schimbă, atunci sondajele actuale ar putea fi reconfirmate la urne, dar cum constatăm din a doua jumătate a anului 2011 o încercare a partidelor de la guvernare de a schimba regulile joculului, asta ar putea ameliora mecanic scorul partidelor aflate la guvernare’, a spus analistul politic.

Cristian Pârvulescu a catalogat anul 2012 drept unul volatil şi agitat.  ‘Va fi un an foarte volatil din cauza riscurilor economice, este probabil ca populismul să crească, mişcările anti-sistem să devină tot mai proeminente. Pe de altă parte, este şi o mare şansă pentru democraţie inclusiv în România, pentru că o asemenea situaţie va provoca oamenii să reacţioneze, ceea ce nu s-a întâmplat în 2011, când societatea românească s-a retras în carapacea familială şi a încercat să reziste consecinţelor crizei. 2012 ar putea să fie din punctul acesta de vedere diferit tocmai pentru că sfidările vor fi numeroase, dar şi capcanele vor fi numeroase. Va fi un an foarte agitat din punct de vedere politic, chiar dacă primele zile ale anului nu par să anunţe aşa ceva’, a adăugat el.

Etichete:, , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: