Curs de Guvernare: Standard & Poor’s retrogradează ratingul a 10 state din eurozonă, printre care Franţa şi Austria

Agenţia Standard & Poor’s a retrogradat vineri seară ratingul a 10 ţări din zona euro – cea mai drastică decizie (deşi previzibilă) fiind retrogradarea Franţei.

Pentru prima oară, Franţa pierde calificativul “AAA”, fiind coborâtă cu o treaptă,  la “AA+”. “Nu va exista un nou plan de austeritate, pentru că aceasta nu este o problemă care să ţină de rigoarea bugetară”, a adăugat ministrul francez al Finanţelor, François Baroin.

Au mai pierdut câte o treaptă: Austria, Slovacia, Slovenia, Malta, şi câte două trepte Italia, Spania, Portugalia, Cipru.

Marile economiii:

  • Italia a coborât două trepte, la “BBB+”
  • Austria a coborât o treaptă, la “AA+”
  • Spania, a cobotâr două trepte, la “A”, de la “AA-”
  • Portugalia – a pierdut două trepte şi se îndreaptă spre statutul ţărilor nerecomandfate investitorilor, la categoria “junk”.

Şi-au păstrat ratingurile Germania, Luxembourg, Finlanda, Olanda, Estonia şi Irlanda.

S&P şi-a argumentat decizia prin aceea că măsurile de austeritate luate de liderii europeni până acum ca răspuns la criză sunt insuficiente şi chiar riscă să devină autodistructive.

Reacţii: Liderii şi bursele

Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, şi-a exprimat “regretul pentru decizia aberantă a (agenţiei) Standard & Poor’s”, care a retrogradat vineri nota datoriei suverane a nouă ţări din zona euro, relatează AFP, citat de Agerpres. “După ce am verificat că momentul nu a fost ales la întâmplare, îmi exprim regretul pentru decizia aberantă luată (vineri) de Standard & Poor’s privind ratingul mai multor ţări din zona euro, în momentul în care acţionează în mod decisiv pe toate fronturile pentru a răspunde crizei”, a afirmat Rehn într-un comunicat dat publicităţii.

Pe de altă parte, bursele au reacţionat încă de vineri dimineaţă, la apariţia zvonului privind retrogradările ce urmau să apară la închiderea sesiunii agenţiei. Randamentul obligaţiunilor Fondului European de Stabilitate (EFSF) a crescut de la 3,128 la 3,144.

La rândul său, liderul miniştrilor de finanţe din UE a anunţat într-un comunicat că ţările din eurozonă vor lua măsuri pentru menţinerea ratingului “AAA” al Fondului de Stabilitate: “Ţările care oferă garanţii pentru FESF îşi afirmă hotărârea de a explora opţiunile în vederea menţinerii calificativului AAA al FES” – a anunţat Jean-Claude Junker.”Mecanismul permanent pentru stabilitate (MES) va avea propriul capital şi va fi, astfel, mai puţin afectat de calificativele statelor membre” – a spus Junkers.

Reclame

Etichete:, , , , , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: