Declaratii de presa viceliderul grupului PNL din Camera Deputatilor, Eugen Nicolaescu, la finalul sedintei BPC, 27.02.2012

Biroul  Politic Central al PNL a luat în discuție problematica sistemului sanitar. După cum știți, problemele sunt foarte grave și cel puțin în ultima vreme au ieșit la iveală mai mult decât s-a lăsat să se vadă și în consecință s-au adoptat 3 decizii.

Prima, și care cred că este pentru toată lumea importantă în acest moment, este destituirea imediată a președintelui Casei Naționale  de Asigurări de Sănătate. Acest lucru conform legii este în puterea Primului Ministru al României. Dacă el dorește să facă ordine în sistem, dacă este interesat de cetățeni, dacă este interesat de soarta oamenilor, trebuie să facă acest lucru imediat, adică astăzi.

Motivațiile sunt simple, sunt clare, sunt cunoscute: aroganță, incompetență, ignoranță, indiferenţă față de tot ceea ce înseamnă pacienți; culmea, în ultima vreme  şi medici și personal medical.  Mai grav este altceva, că sunt semne pe care le-am primit de mai multă vreme și probabil că va aduceți aminte că săptămâna trecută, comisia de sănătate a PNL a avut la nivelul Parlamentului o dezbatere publică pe această temă, și atunci am primit semnale că tot mai multe medicamente și pentru alte patologii decât cele pentru cancer vor dispărea de pe piață, că urmare a legislație stupide care a fost adoptată de guvernul PDL. Aici vorbesc de Clawback, aici vorbim de decontări întârziate la peste 300 de zile, aici vorbim în general de un sistem care nu mai are nicio legatură cu viață reală. Este un sistem care  vrea de fapt să pună bir pe cei care aduc medicamente și în felul acesta statul să nu mai aibă niciun fel de obligații, nici un fel de responsabilitate. Din păcate, cei care suferă sunt oamenii. În consecință, un asemenea  președinte de casă trebuie să plece imediat, să lase locul probabil unui om care să fie mai bine pregătit, dar în primul rând să fie mai mult interesat de oameni, de cetățeni.

A două decizie: Am propus și Biroul Politic  a fost de acord, că pentru  gravele problemele din sănătate trebuie să inițiem  o moțiune. A rămas să ne consultăm în cadrul USL dacă această moțiune o să fie o moțiune de cenzură sau una simplă. Nu dezvolt acum care sunt motivele pentru întemeierea corectă și serioasă și consistentă a unei asemenea moțiuni.

Toţi cetăţenii aceştei ţări sunt conştienţi că cei care diriguiesc astăzi ori soarta întregii ţări, ori soarta sistemului sanitar trebuie să plece, şi poate fi un prim pas către alegeri anticipate.

Al treilea lucru pe care l-am decis a fost la invitaţia pe care am primit-o din partea Ministerului Sănătăţii, ca miercuri să participăm la o consultare pe iniţierea unei noi legislaţii în domeniul sănătăţii. Biroul Politic Central a considerat că nu are rost să participăm la o asemenea consultare. Cu cine? Cu cei care au distrus defapt sistemul sanitar românesc? Ce să facem? Să ne consultăm din nou, să distrugem sistemul sanitar? Cred că nu este corect şi nici normal, în consecinţă noi credem că pentru a iniţia o dezbatere pe tema modificărilor din legislaţia sanitară, este nevoie de îndeplinirea unor condiţii prealabile.

O primă condiţie este să avem o altă legislatură, să avem un alt Parlament, să avem un alt guvern şi în primul rând să avem o strategie pe cel puţin 10 ani, o stategie pe care să se construiască, o altă legislaţie sau actuala legislaţie să fie modificată şi care să nu mai fie schimbată din 4 în 4 ani sau atunci când se schimbă un ministru. Observaţi şi dumneavoastră că în această legislatură s-au schimbat deja 4 miniştrii, fiecare încercând să facă mai prost decât celălalt şi au blocat reforma aşa cum a lăsat-o guvernarea liberală în 2008.

În consecinţă, ne vom consulta şi cu colegii noştrii din USL în această după-amiază, dar eu cred că şi decizia lor va fi de a nu participa la asemenea consultări.

Jurnalist: Când credeţi că va fi depusă moţiunea?

E. Nicolaescu: Sigur după ce vom discuta cu cei de la USL diseară, vom vedea dacă va fi o moţiune simplă sau de cenzură, dacă se va opta pentru una sau pentru alta din variante, în maxim 10 zile, maxim 2 săptămâni, putem să scriem şi să depunem o asemenea moţiune.

Jurnalist: Ce ştiţi de posibilitatea ca domnul Meleşcanu să primească şefia SIE?

E. Nicolaescu: Nu ştiu nimic, nu am auzit nimic, aflu acum de la dumneavoastră. Nu am ce să comentez.

Jurnalist: Dar ce vor face liberalii într-un asemenea scenariu?

E. Nicolaescu: Eu cred că acesta nu este un motiv pentru a ne întoarce în Parlament. Eu cred că acesta este un motiv al domnului Băsescu să îşi rezolve o problemă,  noi credem că trebuie să ne continuăm protestul parlamentar. Nu este o problemă de interes naţional.

Jurnalist: Deci nu veţi participa mâine la plenul reunit?

E. Nicolăescu: Nu participăm nici astăzi la Birourile reunite, şi ca atare nu participăm  nici la plenul reunit.

Etichete:, , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: