Transcriere interventiil Crin Antonescu, sustinute in cadrul conferintei de presa a USL, 19.03.2012

“Bună seara tuturor!

Eu nu doresc să spun decât atât, că Uniunea Social Liberală îşi parcurge nemilos calendarul, că așa cum v-am anunțat și cum ne programaserăm, practic, negocierile cu fiecare județ sunt încheiate. Suntem în măsură să nominalizăm și am nominalizat astăzi candidații pentru fiecare poziție din cele negociate la consiliile județene și la primăriile reședință de județ.

Există încă de finalizat sub acest aspect cele şase sectoare ale Municipiului Bucureşti şi în rest veţi afla, puteți intra și în posesia listei care se află la secretarii generali. Lucrurile sunt negociate nu doar la nivelul acestor candidați comuni, ci și, repet, în linii mari în toate celelalte puncte de negociere, listele, ponderile pentru consiliul județean, pentru municipii ş.a.m.d.

Eu doresc, încă o dată, să le muțumesc și colegilor mei președinți și mai ales secretarilor generali ai partidelor noastre, care au dus greul acestor negocieri, și intrăm în faza următoare în care pregătim cele trei congrese din 7 aprilie și, de asemenea, lansările de candidați. Vom fi prezenți în teritoriu în cât mai multe locuri alături de colegii noștri care candidează.

A doua chestiune pe care aş dori s-o spun eu, fără să mă întrebaţi dumneavoastră, și, sincer, chiar n-aș vrea să mai dăm importanță unei asemenea diversiuni. Nu știu dacă Administrația Prezidențială a pus la dispoziţie sau nu stenograma sau înregistrările vestitelor discuții pe care noi le-am avut ultima oară cu președintele Traian Băsescu. Poziția noastră vă e cunoscută. Noi cerem oricum Palatului Cotroceni să pună la dispoziţia publicului, cetăţenilor, înregistrările tuturor consultărilor care au avut loc la Cotroceni, nu numai între noi și domnia sa președintele, ci și între celelalte formațiuni politice care s-au perindat pe acolo. Adică, dacă este să vedem ce s-a discutat cu acest prilej și cu altele, nu avem absolut nimic de ascuns și cred că oricine poate să-și dea seama cine este serios și cine nu în urma acestor stenograme care, repet, sper să fie corecte. O să le vedem și noi dacă vor fi date publicității.”

Întrebări mass-media

Jurnalist: Legat de liste, s-a schimbat ceva faţă de ce aţi stabilit în septembrie?

Crin Antonescu: Da, cred că s-a schimbat. Noi suntem niște oameni foarte serioși, tot ceea ce am anunțat atunci, am convenit, am respectat. Un singur lucru s-a  schimbat, dar asta a fost o chestiune agreată de toată lumea, candidatura la Primăria Municipiului Tulcea, care revenise ACD, respectiv PNL, printr-un acord şi la nivel local şi la nivel central, am convenit să fie dată PSD-ului, deci să fie un candidat PSD. PSD avea la județ oricum. Au luat dânșii și municipiul, asta, repet, printr-o chestiune agreată de toate părţile. Și a mai fost o chestiune la Târgoviște (n.n. candidatura la Primăria Municipiului Târgoviște a fost cedată PNL de către PC). Rămâne însă în ACD, dar în raporturile de USL, deci, la municipii, unde aveam, cred, 20 – 20, va fi 21 – 19.

Jurnalist: În ce condiţii se va semna protocolul cu PNȚCD, aripa Ciorbea? Nu ne e clar ce vreți să dați în urma acestor negocieri?

Crin Antonescu: Noi am spus în mai multe rânduri că Uniunea Social Liberală este deschisă pentru toate formațiunile politice și nu numai, și civice, care doresc în mod onest să ni se alăture şi vom avea în sensul acesta discuţii şi cu domnul Ciorbea, cu o serie de alți membri ai Partidului Național Țărănesc Creștin-Democrat … nu mă bag aici, că aici e o complicație juridică la nivel politic foarte mare, dar o să discutăm cu dânşii și, vorba domnului președinte Ponta, după ce o să convenim ceva, o să vă anunțăm, nu înainte. Dacă o să convenim.

Jurnalist: PNŢCD stă foarte bine în Timiş…

Crin Antonescu: Nu intru acum în aceste discuții. Vă promit, încă o dată… Noi am purtat discuții în cadrul USL-ului. Am purtat discuții și cu domnul Ciorbea și cu alți oameni serioși care doresc să se alăture. Vom vedea dacă vom reuși acest lucru, sub ce formă și în ce condiții.

Jurnalist: Domnul Ciorbea spunea că e vorba de intrarea PNŢCD în USL.

Crin Antonescu: E greu de vorbit. Sigur că, din punctul nostru de vedere, domnul Ciorbea și alți colegi de-ai domniei sale reprezintă incomparabil în mai mare măsură decât, să zicem, domnul Pavelescu ceea ce înseamnă PNȚCD. Din punct de vedere juridic însă, domnul Pavelescu are ștampila și de asta, repet, o discuție este periculoasă. În momentul în care vom găsi, dacă vom găsi, formule politice și formule juridice, vi le vom aduce la cunoștință.

Jurnalist: Ce probleme aveţi la sectoare de nu au fost finalizate listele? La sectorul 6 de exemplu, există câte un candidat de la fiecare partid.

Crin Antonescu: Nu e vorba de … O să vă anunțăm în scurtă vreme – ați văzut că ne respectăm calendarul, care sunt candidații comuni la sectoare. Se cunoaște candidatul pentru Primăria Generală. Probabil că de la alții așteptați la acest capitol candidați. Vă vom anunța și noi. Nu sunt probleme. Sunt în continuare evaluări, discuții pentru a găsi formulele cele mai bune.

Jurnalist: Ne întrebam ieri de ce unul dintre cei trei își anunță intenția de a candida…

Crin Antonescu: E normal. Suntem oameni deschiși. Se întâmplă că la sectorul 6 chiar avem toți candidați valabili. Suntem comunicativi. Oamenii își exprimă intențiile, nu s-a încălcat cu nimic. Omul n-a spus că s-a hotărât și de fapt nu s-a hotărât, și-a exprimat intenția.

Jurnalist: La Timişoara, a rămas domnul Robu candidatul la primărie?

Crin Antonescu: La Timișoara, candidatul la Primărie va fi al ACD, respectiv PNL, dar, repet, nominalizarea și toată formula aceasta va veni la pachet și cu Bucureștiul pentru că și la Timișoara avem și la județ … Până în 7 aprilie, vor fi clare. (…) E valabil pentru toate partidele din USL: împotriva unor candidați, care sunt comun acceptați de USL, nu poate niciun membru de-al nostru, nici liberal, nici conservator, cred, să candideze, să mai fie în același timp membru.

Jurnalist: A mai existat vreo discuţie în ceea ce privește trecerea în statutul partidelor a acelei prevederi privind necolaborarea cu Traian Băsescu?

Crin Antonescu: Aici, noroc cu destăinuirile domnului Băsescu, că o umflați și pe asta. Deci, nu este niciun fel de problemă. Noi vom adopta, adică asta ne propunem, asta vom propune congreselor, la cele trei congrese, documente politice în care va fi prevăzut foarte clar că ne angajăm să nu colaborăm – în sensul de a fi la guvernare împreună, în sensul acesta, nu de a nu discuta că sunt situații în care … și acum discutăm, vorbim … de colaborare guvernamentală cu Partidul Democrat Liberal. Aceste documente, pentru că vor fi adoptate de congrese, că de asta și facem congrese, adică organisme statutare supreme, vor avea forță ca și cea statutară, dar nu le introducem în statut pentru că în statut nu există … Un statut este conceput pentru a stabili forme de organizare și nu chestiuni strategice sau de opțiuni de colaborare politică. Stabilește chestiuni care țin de doctrină, care țin de modul de organizare. Deci, nu există niciun fel de divergență între noi și în orice caz, ceea ce e bine să ştie toată lumea, suntem cât se poate de fermi, nu e prima dată când o spunem, acum o vom spune însă la nivel de congres: Nu vom colabora cu PDL-ul.

În ce privește Partidul Național Liberal, că am văzut tot felul de considerații vesele pe la postul B1, nici măcar nu se pune problema, ca să citez, de a lăsa în off-side pe cineva, pentru că, în 2010, eu am candidat în Partidul Național Liberal pe sistem de moțiune și moțiunea prevede nu doar că nu colaborăm cu PDL, ci că facem tot ce putem – și ea a fost adoptată de Congres, pentru a elimina Partidul Democrat Liberal din viaţa politică. Așa că nicio speranță, nicio grijă.

Etichete:, , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: