Arhive etichete: Timisoara

PNL în campanie: Timișoara, 30 Martie 2019


Reclame

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Discursul președintelui ales al României, domnul Klaus Iohannis – Timișoara, 16 decembrie 2014


Mulțumesc pentru invitația pe care mi-ați adresat-o. Este o onoare pentru mine să mă aflu astăzi, 16 decembrie, la Timișoara. Am făcut promisiunea de a veni la Timișoara nu doar pentru semnificația politică și simbolică a momentului. Ci din respect. Din respect pentru cei care și-au dat viața în 1989 pentru ca noi azi să […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Comunicat de presă al candidatului ACL la Președinție, Klaus Iohannis, privind dezbaterea electorală


Salut inițiativa Universității de Vest din Timișoara de a organiza o dezbatere între cei doi candidați la Președinția României intrați în turul doi. Prestigiul acestei universități și spiritul în care a fost lansată invitația, aceea a unui dialog real pe teme importante pentru cetățeni, m-au determinat să accept propunerea formulată de rectorul Marilen Pirtea. Așa […]

Continuă citirea →

Discursul președintelui Klaus Iohannis, susținut la Timișoara, în cadrul mitingului ACL – 24 octombrie 2014


Bună seara, daţi-mi voie să salut respectuos Timișoara. Timișoara, oraşul în care s-a aprins scânteia Revoluţiei din 1989, Timișoara, oraşul  fanion al Revoluţiei române. Aici, în Timişoara, este cel mai potrivit loc să ne gândim, fiindcă nici peste două luni de zile se împlinesc douăzeci şi cinci de ani de la Revoluţie, să ne gândim […]

Continuă citirea →

Conferință de presă susținută de Crin Antonescu la Cluj Napoca (extrase) – 12 aprilie 2014


Despre ruperea USL şi iluziile absurde ale PSD • Decizia ruperii USL a fost una corectă. Evoluţiile ulterioare ne confirmă decizia şi sunt fireşti. • Noi am văzut toate aceste lucruri, am încercat să le oprim. Pe unele am reuşit ( legea amnistiei şi portul Constanţa), pe altele ne-am dat seama că nu le vom […]

Continuă citirea →

Discursul președintelui PNL, Crin Antonescu, susținut la Timișoara – 11 aprilie 2014


“Bună seara, Prin toamna lui 2009, într-o seară, era campanie electorală și eram într-o mașină, nici nu știu dacă nu era un taxi, eram cu Edi Hellvig și auzeam la radioul mașinii care prelua o televiziune că domnul Traian Băsescu ajunge a doua zi la Cluj, cum o să ajungem și noi mâine, are acolo […]

Continuă citirea →

Șt. Bădiță: Chestiunea regiunilor României!


Este incredibil cum se tot discută despre tot felul de propuneri, proiecte, hărți trasate aiurea, țara împărțită în funcție de interesele partidelor sau ale baronilor locali, etc. Am decis să vă pun în acest articol, toate proiectele și ideile de regionalizare a României, dar atenție, REGIUNI CU PERSONALITATE JURIDICĂ ȘI PUTERE ADMINISTRATIVĂ!!!, adică grupare de […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Remember Timișoara


În fiecare an celebrăm sacrificiul Timișoarei. Și mai de fiecare dată, uităm câte ceva din idealurile ei. Nu idealurile din 16-22 Decembrie 1989, căci este greu să ne punem, mulți dintre noi, în locul celor care, cu piepturile goale, au înfruntat plutoanele de soldați. Ci acelea care, ulterior primelor zvâcniri ale Revoluției, au căutat să […]

Continuă citirea →

Discurs Crin Antonescu, sustinut la Mitingul electoral de la Timisoara, 8 iunie 2012


„Bună seara. Bună seara prieteni din Timişoara. Sunt aici, alături de unul din unul din cei mai buni prieteni ai mei, de un om pe care îl admir, îl respect şi pe care îl consider un model, de unul dintre timişorenii minunaţi, de Nicolae Robu, viitorul vostru primar! Suntem aici împreună ca să vă spunem […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Intervenții Crin Antonescu în cadrul conferinței de presă USL de la Timișoara 31 mai 2012


„ Bună ziua! Mă bucur și eu din nou să vă salut la Timișoara, încă o dată, mă bucur de asemenea de faptul că suntem, astăzi, în câteva minute, în formula completă a Uniunii Social Liberale la Timiș. Îi salut pe distinșii colegi din Partidul Social Democrat, pe colegul meu de Senat domnul Ilie Sârbu, […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Interventiile presedintelui PNL, Crin Antonescu – conferinta de presa Timisoara, 20.04.2012


„Hristos a înviat! Bună ziua tuturor! Vă salut şi pe dumneavoastră şi pe toţi timişorenii cu respect şi cu gând de toate cele bune. Sunt aici astăzi pentru a-l întâmpina împreună cu domnul preşedinte Robu şi cu conducerea partidului nostru din Timişoara, pe noul nostru coleg, pe deputatul Marius Dugulescu. Am fost foarte bucuros la […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Comunicat de presa OFL – Femeile liberale sunt pregatite de campanie


În perioada 31 martie -1 aprilie 2012, s-a desfăşurat la Sighetu Marmaţiei seminarul de instruire politică „Școala de pregătire a femeilor liberale din administrația publică locală”, ultima etapă din programul mai amplu de pregătire politică inițiat de Organizația Femeilor Liberale și numit „Femeile liberale pot ajuta România”, care a avut mai multe ediţii. La acest […]

Continuă citirea →

Declarații de presă – purtătorul de cuvânt al PNL, vicepreședintele Mihai Voicu 26.03.2012


”Bună ziua. S-a încheiat ședința Biroului Politic Central al Partidului Național Liberal. Aș dori să fac doar câteva anunțuri. Însă înainte încep prin a sublinia un lucru pe care îl cunoașteți, dar pe care aș dori să îl afirm încă o dată: nu avem încă nicio veste despre situația Universității de Medicină și Farmacie din […]

Continuă citirea →

Transcriere interventiil Crin Antonescu, sustinute in cadrul conferintei de presa a USL, 19.03.2012


“Bună seara tuturor! Eu nu doresc să spun decât atât, că Uniunea Social Liberală îşi parcurge nemilos calendarul, că așa cum v-am anunțat și cum ne programaserăm, practic, negocierile cu fiecare județ sunt încheiate. Suntem în măsură să nominalizăm și am nominalizat astăzi candidații pentru fiecare poziție din cele negociate la consiliile județene și la […]

Continuă citirea →

Blog Iosif Buble – Negocieri la baionetă în USL pentru candidaturi


Negocieri grele şi dure în cadrul Uniunii Social Liberale. De circa două săptămâni filialele judeţene ale formaţiunilor componente fac pelerinaj în Capitală pentru a încerca să ajungă la un numitor comun. Potrivit informaţiilor noastre, la negocieri participă frecvent şi preşedinţii Crin Antonescu, Victor Ponta şi Daniel Constantin. Puţine sunt filialele unde s-a ajuns până acum […]

Continuă citirea →

Agerpres – Timiş: Protestatarii din Timişoara cer USL să îi sprijine


Revoluţionarii care protestează în Piaţa Operei din Timişoara de 116 zile s-au întâlnit, luni, cu reprezentanţi ai USL, cerându-le politicienilor Opoziţiei să încheie cu ei protocolul de sprijin ‘Manifestul din Banat’, pentru ca eforturile şi cererile lor de până acum să nu fie periclitate.  Protestatarii au punctat faptul că, dacă USL Timiş nu vine alături […]

Continuă citirea →

MEDIAFAX – Antonescu: Nu avem probleme la Buzău, candidaţii rămân cei anunţaţi public


Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că nu există niciun fel de problemă la Buzău în ceea ce priveşte candidaturile USL la alegerile locale, el sublinind că stabilirea candidaţilor a fost o chestiune rezolvată de multă vreme şi că aceştia rămân cei care au fost anunţaţi public. „Nu am nicio problemă la Buzău. Rămâne […]

Continuă citirea →

Agerpres – Timiş: Liberalii critică masterplanul Timişoarei, considerându-l ‘retrograd’


Liberalii timişeni critică masterplanul Timişoarei pe anul 2012, numit ‘Randez vous cu tehnologia şi cultura’, pe care-l consideră retrograd şi anacronic perspectivei de dezvoltare urbanistică a unui oraş din mileniul trei. Ei au afirmat că nu li s-a adus la cunoştinţă suma plătită pentru realizarea acestuia, deşi a fost plătit din bani publici. Preşedintele PNL […]

Continuă citirea →

Mediafax – Două mii de persoane au participat la un miting împotriva puterii, la Timişoara


Două mii de persoane au participat, sâmbătă, la un miting în Timişoara organizat de USL împotriva puterii, iar la propunerea unui europarlamentar ei au ţinut şi un moment de reculegere pentru actorul Emil Hossu, care a murit miercuri, transmite corespondentul MEDIAFAX. Cei circa două mii de protestatari s-au adunat în Piaţa Unirii din Timişoara, având […]

Continuă citirea →

Conferinta de presa sustinuta de presedintele PNL, Crin Antonescu, 15 ianuarie 2012


Bună seara! Evoluţiile din ultimele zile au arătat că România se mişcă și se mișcă într-un mod semnificativ. Manifestațiile de protest, la care au participat din ce în ce mai mulți oameni în din ce în ce mai multe orașe, în cele mai importante oraşe ale României, ne arată clar că suntem nu în fața […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Inpolitics: Febra anti-Basescu se extinde in toata tara


Manifestaţii de susţinere a fostului subsecretar de stat Raed Arafat, dar şi împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului au avut loc sau sunt în desfăşurare la această oră în mai multe oraşe din ţară, în timp ce președintele a părăsit Capitala. La Craiova, peste 100 de persoane au protestat în Piaţa Prefecturii timp de […]

Continuă citirea →

Transcrierea conferinţei de presă susţinute de preşedintele PNL Crin Antonescu 14.01.2012 (+ video)


În legătură cu evenimentele din ultimele zile, aş dori să încep prin a preciza că, deşi Partidul Naţional Liberal nu s-a implicat în niciun fel în organizarea manifestaţiilor de protest de la Bucureşti şi din întreaga ţară din ultimele zile, Partidul Naţional Liberal salută şi este pe deplin solidar cu toţi cei care au ieşit […]

Continuă citirea →

Agerpres – Liderul PNL Timiş crede că un candidat trebuie să fie cunoscut de alegători din timp


Preşedintele organizaţiei PNL Timiş senatorul Nicolae Robu afirmă că, în opinia sa, ‘candidaţii trebuie să fie cunoscuţi de alegători din timp şi să intre bine în conştiinţa lor până la data scrutinului’. Pe de altă parte, liderul liberal spune că nu ştie ce se va întâmpla dacă vreunul dintre aceşti candidaţi nu va reuşi să […]

Continuă citirea →

Jurnalul: Gulerele albe ţigăneşti halesc milioane de euro. Activiştii romi o duc ca-n sânul lui Avram pe bani europeni


Pe măsură ce Bruxellesul presează Bucureştiul să îmbunătăţească condiţiile de viaţă ale romilor, sute de mii de euro din fondurile UE şi ale Guvernului român sunt aruncaţi pe cheltuieli anapoda, salarii exorbitante sau pe chirii fictive. Activişti de frunte ai romilor şi şefi de ONG-uri îşi bagă în buzunar sume imense din bani publici şi […]

Continuă citirea →

Transcrierea emisiunii „Actualitatea in dezbatere”, RRA, invitat presedintele PNL, Crin Antonescu


Realizator: Alexandra Andon – Opoziția se pregăteşte să dea ultima bătălie politică a anului. Joi este programată dezbaterea moțiunii de cenzură depusă ca răspuns la angajarea răspunderii guvernului pentru legea comasării alegerilor. Invitatul ediției de astăzi este președintele PNL, copreședinte al USL, domnul Crin Antonescu. Bine ați venit. Crin Antonescu: Sărut-mâinile. Bună ziua, bine v-am […]

Continuă citirea →

Ziare.com – Antonescu comemoreaza victimele Revolutiei: Omul, singura fiinta in stare sa moara pentru libertate


„Omul este singura fiinta care este in stare sa moara pentru libertate”, considera presedintele PNL Crin Antonescu, care a facut aceasta declaratie cu ocazia unui comemorarii victimelor Revolutiei, sambata seara, in Piata Revolutiei, in Bucuresti. „Vreau, in acest moment in care ne ducem cu gandul la ce a fost atunci si de ce a fost […]

Continuă citirea →

Discursul sustinut de presedintele PNL, Crin Antonescu, la evenimentul TNL „In lupta cu puterea”, organizat in Piata Universitatii, 17 decembrie 2011


„Bună seara dragi prieteni, de faţă Astăzi se împlinesc 22 de ani de la începutul Revoluţiei anti-comuniste din România. Ştiu bine că de ani şi ani de zile există discuţii între istorici, între comentatori, între noi toţi, dacă a fost revoluţie, dacă a fost lovitură de stat, dacă a fost orice altceva. Şi a fost […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

USL in presa locala, 30 nov.-4 dec. 2011


MOLDOVA PSD Gheorghe Marcu (PSD) propune salariu minim de 800 de lei şi reducerea TVA (2 decembrie) Preşedintele organizaţiei judeţene Botoşani a Partidului Social Democrat (PSD), senatorul Gheorghe Marcu, va propune, prin amendamentele la proiectul Legii bugetului de stat pe 2012, majorarea salariului minim pe economie şi scăderea taxei pe valoare adăugată (TVA). El a […]

Continuă citirea →

Comunicat de presa: Studenții liberali luptă pentru eradicarea fraudei electorale


Cluburile Studentești Liberale demarează mâine, 3 decembrie  a.c., o mișcare națională împotriva fraudei și mitei electorale. Campania se intitulează „Eu nu-mi vând votul„ și reunește acțiuni care se vor desfășura pe parcursul unui an întreg. Inițiativa CSL are drept scop promovarea unui model democratic de desfășurare a alegerilor din 2012. „Nu este suficient să avem […]

Continuă citirea →

Agerpres – Nicolae Robu (PNL): Mediul privat este puternic în Timişoara, dar birocraţia şi drumurile îi creează probleme


Mediul de afaceri privat din Timişoara este puternic şi continuă să se dezvolte, dar birocraţia şi drumurile creează cele mai mari probleme oamenilor de afaceri, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele PNL Timiş, senatorul Nicolae Robu. Acesta a afirmat că la o întâlnire pe care a avut-o în această perioadă cu peste 40 […]

Continuă citirea →

C. Campeanu: Ce vrea Băsescu de la Mişcarea Populară? ( Romania Libera)


Faptul că Traian Băsescu i-a cerut fiicei sale încă de acum câteva luni să înregistreze la OSIM „Mişcarea Populară”dovadeşte că Băsescu are un plan politic pentru alegerile viitoare. Faptul că a vorbit foarte vag despre „o alianţă” care „poate” sau „ar trebui” creată indică fie că este vorba mai curând de o dorinţă la fel […]

Continuă citirea →

Sondajele PSD si PNL se contrazic la Timisoara


Rezultatele sondajelor realizate de PNL si PSD Timisoara se contrazic, fapt care ar putea crea tensiuni serioase in filiala locala a USL. Rezultatele anuntate joi de PSD le contrazic pe cele comunicate saptamana trecuta de PNL. Presedintele PNL Timis, Nicolae Robu, potential candidat la primaria Timisoara din partea USL, anunta ca rezultatele sondajului Gallup arata […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Preşedintele TNL îl „invită” pe Funeriu să susţină bacalaureatul în faţa camerei de filmat (Mediafax)


Preşedintele Tineretului Naţional Liberal (TNL), Florin Alexe, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, ar trebui să participe la a doua sesiune a bacalaureatului pentru a demonstra că poate să susţină un examen în timp ce este filmat. „Dacă (Daniel Funeriu – n.r.) este cu adevărat bine pregătit, […]

Continuă citirea →

Scrisoare deschisă a revoluţionarilor din Timişoara


Noi, semnatarii acestei scrisori, câţiva din miile de timişoreni care în 1989 ne-am asumat, cu riscul vieţii, încercarea de schimbare a lui Ceauşescu şi doborârea unui întreg sistem totalitar, constatăm ca la 22 de ani de la REVOLUŢIA ROMÂNĂ din Decembrie 1989 se reinventează propaganda mincinoasă, se formează noi propagandişti, care prin lichelismul lor îi […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

”Săptămâna tinerilor liberali la Timişoara” 18 – 24 iulie 2011


Timişoara va fi, timp de o săptămână, capitala tineretului liberal din toată lumea. Între 18 şi 23 iulie, peste 250 de tineri lideri liberali, din 35 ţări, vor lua parte la diferite activităţi, în cadrul unei serii de evenimente de interes naţional şi internaţional. ”Săptămâna tinerilor liberali la Timișoara” debutează luni, 18 iulie 2011, la […]

Continuă citirea →