Comunicat de presa OFL – Femeile liberale sunt pregatite de campanie

În perioada 31 martie -1 aprilie 2012, s-a desfăşurat la Sighetu Marmaţiei seminarul de instruire politică „Școala de pregătire a femeilor liberale din administrația publică locală”, ultima etapă din programul mai amplu de pregătire politică inițiat de Organizația Femeilor Liberale și numit „Femeile liberale pot ajuta România”, care a avut mai multe ediţii. La acest seminar au participat peste 120 de femei liberale.

Femeile liberale sunt deplin pregătite pentru campania electorală care urmează. Femeile liberale sunt pregatite sa prezinte electoratului soluții PNL în ceea ce priveşte guvernarea locală. Aceste alegeri locale vor fi primul pas pentru aducerea României la o stare de normalitate, în care toţi cetăţenii României nu vor mai fi judecaţi după culoarea politică. PNL va propune femei bine pregătite, care să propună soluţii pentru nevoile familiei din România în Consiliile Judeţene şi în cele Locale, în special în ceea ce priveşte educaţia, sănătatea, protecţia socială şi mediul. a declarat Lucia Varga, președinte al Organizației Femeilor Liberale. 

Pe parcursul celor două zile, doamnele au fost instruite pe subiecte ca promovarea valorilor liberale în rândul electoratului, programe de guvernare locală  în sprijinul familiilor din România în viziunea liberală, rezolvarea problemelor prioritare ale cetățenilor în Consiliile Județene și în Consiliile  Locale, comunicarea eficientă a mesajelor liberale către cetățeni, mobilizarea electoratului liberal pentru participarea la vot.

Lectorii au fost oameni din administraţia locală, care au împărtăşit din experienţa proprie.

La acest seminar au participat doamnele candidat de primar, consilier județean și consilier municipal de municipiu reședință de județ, din filialele Suceava, Botoşani, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Cluj, Arad, Timişoara, Caraş Severin, Alba, Mureş, Hunedoara. Seminariile au avut loc cu sprijinul Friedrich Naumann Foundation for Freedom.

Simpozionul de la Sighetu Marmaţiei a reprezentat a treia etapă şi ultima dintr-o serie de trei seminarii, pentru toate județele țării. Primele două etape s-au desfășurat la Călăraşi, pe 17-18 martie, respectiv la Galați, în perioada 24-25 martie.

București, 1 aprilie 2012

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: