Comunicat de presa OFL – Femeile liberale vor pune familia in centrul politicilor sustinute de ele

Bucureşti, 25 martie 2012.-Pregătim femeile liberale candidate pentru alegerile locale, învăţându-le cum să promoveze ideile liberale în rândul electoratului, cum să promoveze interesul cetăţenilor în consiliul judeţean şi în cel local, în special interesul familiilor. Sunt convinsă că femeile liberale vor identifica nevoile fiecărei comunităţi şi împreună cu locuitorii acestora vor găsi cele mai bune soluţii la acestea, ca mame, soţii sau bunici. Ele sunt interesate în rezolvarea problemelor privind sănătatea, educaţia şi politicile de protecţie socială. Organizaţia Femeilor Liberale din România va sprijini candidate în alegerile locale femei de valoare, pregătite din punct de vedere politic, profesional, şi al administratiei locale, care să aducă  plusvaloare echipelor din care fac parte”, a declarat Lucia Varga, preşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale.

În timpul dezbaterilor, femeile liberale au subliniat necesitatea sprijinirii unor iniţiative locale, dar şi de pregătire a unor politici naţionale care să vină în sprijinul familiilor. „Nu dorim să trăim într-o Românie în care banii alocaţi sănătăţii să fie insuficienţi, în care egalitatea de şanse la educaţie să nu existe, în care politicile pentru sprijinirea familiilor cu copii să lipsească. Cerem în mod public Guvernului să înceteze  periclitarea situaţiei familiilor din România. Noi, femeile liberale, vom pune în centrul politicilor susţinute de noi familia, pentru că familia este factorul de echilibru pentru fiecare dintre noi”, a mai declarat Lucia Varga.

La Galaţi, în cadrul lucrărilor „Școlii de pregătire a femeilor liberale din administrația publică locală”, pe parcursul celor două zile, doamnele au participat la sesiuni despre subiectele următoare: promovarea valorilor liberale în rândul  electoratului, programe de guvernare locală  în sprijinul familiilor din România în viziunea liberală, rezolvarea  problemelor prioritare ale cetățenilor în Consiliile Județene și în Consiliile  Locale, comunicarea eficientă a mesajelor liberale către cetățeni, mobilizarea electoratului liberal pentru participarea la vot.

Printre vorbitori au fost domnii Varujan Vosganian, vicepreşedinte al PNL, domnul Victor Paul Dobre, preşedinte PNL Galaţi, doamna Zoe Petre, doamna Daniela Zaharia, de la Institutul Liberal IC Brătianu.

La Galaţi, în perioada 24-25 martie 2012, a avut loc seminarul de instruire politică „Școala de pregătire a femeilor liberale din administrația publică locală”, care face parte din programul mai amplu de pregătire politică inițiat de Organizația Femeilor Liberale și numit „Femeile liberale pot ajuta România”. La acest seminar au participat doamne din filialele Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău, Constanţa, Brăila, Ialomiţa. La seminar au luat parte doamnele candidat de primar, consilier județean și consilier municipal de municipiu reședință de județ.

Seminarul s-a desfăşurat cu sprijinul Fundației Friedrich Naumann Foundation for Freedom.   A fost a doua etapă dintr-o serie de trei seminarii, pentru restul județelor țării. Prima etapă a avut loc pe 17-18 martie 2012, la Călăraşi, iar următoarea etapă este la Sighetu Marmației, pe 31 martie-1 aprilie.

Etichete:, , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: