Intervenții Crin Antonescu – conferința de presă consacrată prezentării Cabinetului Victor Ponta, 1 mai 2012

”Bună seara tuturor,

Aș vrea înainte de toate să îl felicit pe premierul desemnat, domnul Victor Ponta, pentru curajul de a se afla în situația de față și de a-i ura succes. Aș vrea să îi mulțumesc pentru faptul că, împreună, am putut lua decizia politică de a intra acum la guvernare, pentru că doar înlăturarea unui guvern incompetent, în bună măsură corupt și pe deplin responsabil nu răspundea nevoilor adevărate ale cetățenilor României. 

Cunoaștem împreună ca și toți colegii noștri ce frustrări, ce nevoi, ce suferințe, și mai ales ce așteptări au compatrioții noștri și îi mulțumesc încă o dată lui Victor Ponta înaintea tuturor, pentru că poate în premieră am fost capabili ca oameni politici să punem această nevoie înaintea unor eventuale calcule electorale și politicianiste.

În Constituția României scrie foarte clar, negru pe alb, care sunt prerogativele și  care sunt obligațiile Guvernului României, care sunt de asemenea prerogativele, responsabilitățile, obligațiile primului-ministru și aș vrea ca poate pentru prima dată sau pentru prima dată pe deplin să facem așa cum scrie la carte. Ca atare o spun foarte limpede, asumându-mi, împreună cu întreaga Uniune Social Liberală, responsabilitatea politică pentru ceea ce va face sau nu va face acest guvern, o spun limpede: va fi un guvern condus de un singur om, și anume primul său ministru Victor Ponta, va fi un guvern care va exprima politic Uniunea Social Liberală, partidele noastre, Programul nostru de guvernare, obiectivele noastre, dar care se va afla doar sub cenzura Constituției și legilor, și doar sub cenzura Parlamentului ca instituție.

Așa este, acest guvern va fi condus la Palatul Victoria exclusiv, nu la sediile partidelor, nu de consultări, de comisii și consilii politice para-guvernamentale, și le-am spus colegilor mei care vor fi membri ai Cabinetului Victor Ponta că au pe toată durata șederii lor în acest guvern un singur prim-ministru, un singur șef, un singur om, care ia în numele Guvernului, ultima decizie.

Aș vrea să spun încă o dată că îmi pun toate speranțele și eu, ca atâția români, în acest guvern, că sunt perfect solidar și perfect încrezător în ceea ce el va putea face și aș vrea și eu, încheind, să îi mulțumesc colegului, partenerului, prietenului meu Victor Ponta pentru faptul că în aceste zile relația noastră a decurs eficient, a decurs corect, și cred că am făcut împreună un lucru bun.

S-a vorbit, dumneavoastră ați vorbit, pentru că așa e incitant și așa e spectaculos, despre negocieri dure, despre schimbări, despre întoarceri, despre tratative pe ultimii metri. E frumos, e pasionat, ca telespectator, cât am apucat, am gustat, dar trebuie să vă spun adevărul și anume că discuția, adică prezentarea propunerii, pentru că de la asta am plecat, propunerii, viziunii primului-ministru privitor la structura Guvernului, privitor la arondarea ministerelor și privitor la personalităților care ocupă aceste ministere nu a durat mai mult de o oră și că această formulă guvernamentală pe care Victor Ponta a prezentat-o azi, în proporție de 90% și în liniile ei mari, a fost definitivată încă de acum câteva zile.

Îi doresc din tot sufletul succes premierului Victor Ponta și cabinetului său, pentru că succesul său nu va fi doar succesul politic al Uniunii Social Liberale și partidelor noastre, ci va fi o deschidere către încredere, către speranță, către optimism pentru toată România.

Mulțumesc!”

Întrebări din partea mass-media:

Jurnalist: Domnule Antonescu, domnul Hellvig nu se ocupă de campania electorală a PNL?

Crin Antonescu: Domnul Hellvig, care este și rămâne Secretar General al Partidului Național Liberal, era într-adevăr, până în acest moment, Șeful campaniei pentru alegerile locale din partea Partidului Național Liberal. Pentru că intră în Guvernul Ponta, la reuniunea de mâine, conducerea campaniei electorale va fi preluată, cred, de domnul Dan Motreanu, pe care eu îl voi propune.

Și pentru că tot am vorbit de reuniunea de mâine, legând cumva cu întrebarea anterioară, și din punctul de vedere al Partidului Național Liberal nu au cum să fie probleme mâine la acest vot, pentru bunul motiv că, excepție făcând o singură persoană, toți cei care se regăsesc ca miniștri au făcut parte din acel așa numit Guvern din umbră pe care Partidul Național Liberal l-a publicat chiar când nu exista Uniunea Social Liberală, în anul 2012.

Reamintesc acest lucru pentru a arăta, încă o dată, că facem lucruri serioase și că ne ținem de cuvânt, pentru că puțină lume a luat în serios la vremea respectivă faptul că miniștrii anunțați de Partidul Național Liberal chiar vor fi propuși când vom ajunge la guvernare cu adevărat. Persoana care face excepție, este un tânăr și strălucit, în opinia mea, economist, domnul Lucian Isar, pe care sper, așa cum am găsit toată deschiderea, propunându-l primului-ministru, să îl trec prin votul Partidului Național Liberal, chiar dacă – nota bene!, domnia sa nu este membru al Partidului Național Liberal.

Jurnalist: Dat fiind faptul că în ultima perioadă ați tot marșat pe ideea că nu ar trebui să existe niciun membru al Guvernului Ungureanu, niciun membru din gașca domnului Băsescu, niciun tehnocrat gen domnul Predoiu sau domnul Orban, nu pe listele PNL, cum vă împăcați acum cu numirea domnului Orban la Afaceri Europene?

Crin Antonescu: Este o seară frumoasă și toți am vorbit frumos, și dumneavoastră mă faceți acum din nou să folosesc termeni duri. Să mă autocitez: am spus limpede în acest guvern nu se va regăsi nimeni din gașca lui Băsescu. Nu toți oamenii care au lucrat, de pildă Leonard Orban, pot fi calificați ca oameni din gașca lui Băsescu. Diferența dintre domnul ministru Predoiu și domnul ministru Orban din acest punct de vedere cred că nu vă scapă (…).

            Eu am spus că este normal ca acest cabinet să vină cu proprii săi oameni, domnul prim-ministru desemnat a împărtășit din capul locului o asemenea viziune. Presupusa discuție sau tensiune dintre noi pe acest subiect nu a existat, iar explicația pentru prezența domnului Leonard Orban, care vă reamintesc nu s-a născut pe timpul lui Traian Băsescu – e un om care a fost secretar de stat în vremea guvernării Convenției Democratice deja, care a lucrat la integrarea europeană împreună sau sub conducerea domnului ministru pe atunci Vasile Pușcaș, cred, în perioada 2000-2004, care a fost comisar european propus de Guvernul Tăriceanu, prezența domnului Leonard Orban a fost explicată foarte precis și foarte clar de către premierul desemnat, anume domnul Victor Ponta (…).

Etichete:, , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: