Comunicat de presă

Aflu spre surprinderea mea că pe lista înaintată de RAAPS guvernului subsemnatul este menționat și numele meu, ca beneficiar în prezent al unei locuințe de serviciu. În legătură cu acest fapt, menționez următoarele:

  • Am folosit locuința de serviciu pe perioada în care am avut o funcție de demnitate publică, respectiv Conslier la Cabinetul Ministrului Ecaterina Andronescu.
  • Am predat către RAAPS cheia locuinței de serviciu în ziua în care am depus jurământul de parlamentar, eu alegând să locuiesc într-un apartament cu chirie, iar nu în hotelul de lux rezervat parlamentarilor.
  • Orice păstrare a numelul meu în evidența RAAPS ulterioară zilei de de 20 decembrie 2012 se datorează unei greșeli materiale de care subsemnatul nu se simte vinovat.

Salutând inițiativa premierului Victor Ponta de a face publică lista persoanelor care folosesc locuințe de serviciu din patrimoniul RAAPS fără a avea acest drept, nu pot decât să regret prezența numelui meu, în mod eronat, pe respectiva listă.

Radu Zlati, Deputat PNL

Reclame

Etichete:

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: